Identitatea mamelor

De vreo 3 ani incoace, nu aud decat cum, dupa ce devii mama, te pierzi, te transformi intr-o entitate greu de recunoscut sau de acceptat de catre cei din jur. Este ca si cum inainte de a fi mama erai fluturasul plin de culoare si de avant, si de iubire pentru viata, iar dupa ce apar copii in peisaj, te transformi in omida pufoasa, tacticoasa si tacuta, care nu vede altceva decat mini-omidutele din jurul sau.

Exista, bineinteles, o transformare, insa ea poate fi (si ar trebui sa fie!) cea normala, fireasca, progresiva, din fluture, in fluture si mai frumos, si mai colorat, mai intelept si mai atent.

Toate mamicile pe care le cunosc au o structura frazala care ma debusoleaza: “inainte de a fi asta micu’ ma duceam la teatru/la film/ma caratam pe munte/citeam, etc, dar acum….”. Si ma gandesc ca daca pe mine, mama cu copil, ma debusoleaza aceasta tristete care se simte in fiecare fraza de acest gen, pe cele fara copii, dar care nutresc dorinte de a avea unul, pe ele le inspaimanta de-a dreptul.

Imi aduc aminte ca primul lucru pe care l-am gandit cand am afla ca sunt insarcinata a fost “ce fac eu cu timpul meu de acum inainte?”, “ce voi face eu cu mine?”, “cand o sa apuc sa mai citesc?”, “cand o sa imi mai fac unghiile?”. Si asta pentru ca toate, dar absolut toate mamicile din jurul meu mi-au spus intotdeauna cat de greu este sa ai grija de cel mic si sa ai grija si de tine in acelasi timp. Iar vorbele le erau intarite de petele de voma de bebelus de pe haine, sau de cearcanele pana-n obraz, pe care le vedeam la fiecare dintre ele.

Inainte de copil citeam. Si acum citesc, la fel de mult. Singura diferenta este ca acum am introdus in paginile citite zilnic si cateva pagini din Scufita Rosie, Alba ca Zapada sau Ursuletul de Plus. Citim amandoua, intinse pe canapea, cu cate ceva de rontait in mana. Citim amandoua si vorbim despre ce abia am citit, despre Pooh care face cine stie ce prostioara si despre cantitatea ingrijoratoare de miere ingerata.

Inainte de copil dormeam mult. Muuuuuult! Si acum dorm. La fel, fara nici o diferenta. Doar gradinita si job-ul sunt cele care ne perturba somul dulce din diminetile din timpul saptamanii. Dar nah!, asa se intampla cand vrei sa iti platesti niste rate – muncesti.

Inainte de copil ma vedeam cu prietenii. Nici aici nu s-a produs vreo schimbare semnificativa. Nu cred ca exista weekend fara sa ne vedem cu oameni dragi noua, fie ca vin ei la noi, sau mergem noi la ei, fie ca ne intalnim in parc, sau la vreo terasa. Iarna e mai greu cu iesitul in aer liber, insa si atunci se gasesc solutii salvatoare. Doar suntem in secolul 21.

vacanta-in-doiInainte de copil petreceam mult timp impreuna cu sotul/iubitul. La acest capitol nu pot sa zic decat ca schimbarea din 2 in 3 este mai mult decat placuta si plina de sentimente pufoase. Dar si daca vreti sa gasiti timp doar pentru voi doi, se poate. Mai intre 2-3 ore de somn al piticului, mai seara, dupa baie si culcare, intr-un fel sau altul, se gaseste timp.

Inainte de copil mergeam la film/teatru/opera/etc. Si acum ce te opreste? Solutii sunt si aici: fie te duci cu fetele si lasi copilul cu domnul sot, fie, daca vreti sa mergeti impreuna, lasati copilul cu cineva de incredere si mergeti. Adevarat, veti merge mai rar ca inainte de a-l avea pe cel mic, insa o piesa buna vazuta o data pe luna, te satisface mai mult decat 5 piese vazute in acelasi interval, din care nu mai tii minte mare lucru. Si mai e si teatrul pentru copiii!

Dragele mele mamici in devenire sau aspirante la capitolul mamicie, as vrea sa am puterea de a va explica pe intelesul fiecareia dintre voi ca a fi mama nu inseamna sa regresezi, nici din punct de vedere social, nici profesional, nici altfel. Din contra, copilul aduce cu el un plus de valoare vietii tale. Vei excela in inca un domeniu – cel al parenthood-ului. Sigur ca nu este chiar usor, dar nimic nu e usor la inceput.

Insa gandeste-te cum te vei simti cand te vei gandi la tine si iti vei da seama ca nu esti doar o boema/femeie de cariera/sotie, etc, ci SI mama! Si ca te descurci de minune!

Surse imagini: 1 si 2

Despre gradinita, cu emotii

A venit si momentul de care ma temeam cel mai mult, cel pe care vroiam sa il aman cat se poate (eventual pana se marita), desi nu sunt prea sigura de ce anume. Ma refer la datul copilului la gradinita. Mi se parea ca ii fac o nedreptate piticei, ca cele 9 ore si ceva cat va fi departe de mine vor fi de nesuportat si ca momentul revederii va fi unul similar cu unul din filmele indiene. Adevarul este ca sunt de nesuportat, dar pentru mine, nu pentru ea. Sa o luam pas cu pas.

Decizia de a da copilul la gradinita

Am amanat cat am putut de mult acest moment (2 ani si 9 luni) de frica a tot ceea ce am auzit de la parintii din jurul meu, despre el: ca se imbolnaveste, ca va fi batuta/ imbrancita/agresata de ceilalti copii/educatoare, ca va plange dupa mama si tata, ca…, ca…, ca… . Adevarul este ca pana acum nu ne-am sintit pregatiti. Nici unul dintre noi.

Insa momentul a venit, de fapt, din partea ei, mai mult decat din partea noastra. Am simtit ca vrea sa socializeze cu diferiti copii, mai mult decat cele 2-3 ore pe zi, cat statea prin parculete si pe aleile blocurilor. A devenit mai intelegatoare, a inceput sa stea mai mult timp aplecata asupra unui proiectel mititel, programul si l-a reglat foarte bine in ultima vreme. Acestea au fost semnele dupa care ne-am dat seama ca ar trebui sa incercam sa o integram intr-o comunitate de copii.

Acum, singura intrebare, staruitoare, din mintile amandurora ramanea – la ce gradinita?

Alegerea gradiniteigallery_1_376

Bine, adevarul este ca doar eu aveam in cap aceasta intrebare staruitoare, El stia un singur lucru – gradinita trebuie sa aiba sistem de supraveghere video. No questions asked, in mod irevocabil.

Procesul de selectie a fost unul destul de simplu si rapid – am vazut 4 gradinite, alese in fuctie de zona in care avem amandoi serviciile, am ascultat ce spuneau directoarele despre gradinitele lor, am intrebat cateva lucruri elementare (pentru mine), cum ar fi: care este programul?, care este curicula prevazuta la varsta lor?, daca au sistem de pedepse/recompanse?, cat timp pe zi petrec afara, in curtea gradinitei?, servesc dulciuri copiilor?

Din toate cele patru, una singura a fost cea care mi-a satisfacut pe deplin, in mod cu totul placut, toate curiozitatile si care mi-a raspuns imbucurator la toate intrebarile. Si aceasta este Pick Me Academy. Am relationat foarte bine cu directoarea gradinitei (care este o persoana extraordinara), iar Aria s-a inteles din prima cu educatoarea ei. Cred ca a fost vorba de chimie in ambele cazuri. Si daca noi doua eram incantate, El era in al noulea cer :)

Program scurt sau lung?

Initial vroiam sa fac lucrurile ca la carte – sa incep cu un program scurt pentru o luna-doua, timp in care sa o duc la gradinita, sa o las acolo o ora, sau doua, sau trei, cat va vrea ea sa stea, urmatoarea saptamana sa o duc si sa o las cu o ora in plus, si asa mai departe pana cand am fi ajuns la minunatul program 8.30-18.30.

Doar ca, asa cum se intampla de obicei, astrele si-au facut datoria din plin, si ne-am trezit ca eu trebuia sa incep jobul in cateva zile, ca Ari a racit (inainte de a o duce la gradi), asa ca am ajuns la gradinita fix cu 2 zile inainte a trebui sa o las 10 ore pe zi. Am tras aer adanc in piept si am zis OK, hai sa vedem!

S-a intamplat ca pitica s-a adaptat minunat la noul program si la noul colectiv, iar educatoarea a indragit-o din tot sufletul (lucru reciproc de altfel). In prima zi a stat la gradinita 9 ore fara nici o problema, a mancat tot, s-a jucat cu toti copii, a doarmit 3 ore la pranz, iar a doua zi lucrurile s-au desfasurat exact la fel.

Astazi, in dimineata primei zile de “trebuie sa stea 10 ore”, s-a trezit la 6.40, s-a imbracat cu rochita pregatita si ne astepta la usa sa plecam, in conditiile in care noi nu eram nici macar schimbati de pijamale. Am ajuns la gradi, ne-a pupat pe fuga si ne-a facut din mana cu ochii la copii care o asteptau deja in sala. Fara plansete, fara tinut de fusta mea, fara timiditate, doar cu zambete, pupici dulci si rapizi si multa veselie!

I would say things are going great!

Timp de petrecut impreuna

Sigur, timpul petrecut impreuna s-a diminuat considerabil, insa tot mai gasim cateva momente pentru noi 3. In masina, in drum spre casa (30-45 min) povestim despre gradi, despre cum a fost la munca la mami sau la tati si apoi cantam/urlam/inganam melodiile de la radio.

Cand ajungem acasa, dansam, citim povesti, construim palate pentru printese din piese Lego, sau ne jucam cu vecinii, in functie de cheful avut si de vremea de afara. (1-1.30 h)

Cina o luam intotdeauna impreuna (30-45 min), iar ora de somn s-a modificat in minus, adica in loc de 10, acum o culcam la 9. Fiind destul de obosita de peste zi, adoarme destul de repede.

Ma consolez cu gandul ca nu conteaza numarul de ore petrecut impreuna, ci calitatea timpului in care suntem toti trei.

Bottom line

Am facut o alegere buna! Si cu gradinita, si cu momentul in care am decis sa o integram in comunitate, si cu programul, si cu tot. Ea e fericita si daca ea e fericita, noi suntem linistiti. :)

Pentru voi cum a decurs perioada de adaptare la gradinita?

sursa foto

sursa foto

Despre copii, dar mai ales despre adulti

Pana acum m-am abtinut sa imi exprim parerea cu privire la vaccinurile copiilor (daca e bine sa vaccinam copii sau vor face autism din cauza asta), la diversificarea si alimentatia copilului (care alimente sunt mai bune, unde e laptele mai bio si la ce temperatura trebuie gatit buchetelul de brocoli ca sa isi pastreze valorile nutritive), la eterna intrebare: cresa/gradinita sau bona sau bunici (desi nu cred ca o sa ma mai abtin prea mult la acest capitol). Insa la asta nu ma mai pot abtine!

Inca de dinainte de a fi gravida (de fapt, imediat dupa ce ne-am casatorit), toate discutiile cu alti oameni, parinti fiind ei, sunau pe scurt in felul urmator: “Copilul iti schimba viata, te da peste cap, te leaga de piciorul patului, te inrobeaza. Dar voi cand faceti copii?” Daca atunci am pus cuvintele si patosul cu care vorbeau pe seama hormonilor si nu prea le-am bagat in seama, situatia s-a inrautatit simtitor dupa ce am ramas gravida.

  • “iesi acum la terasa, ca atunci cand va veni cea mica nu o sa mai apuci” – o data nu mi-a zis cineva “vezi ca e o terasa super-faina, child-friendly pe strada X”
  • “citeste acum, ca dupa ce vei naste nu vei mai apuca nici sa mirosi cartile” – mananc si acum carti pe paine, asa ca…
  • “mergeti acum in vacanta, ca apoi, cu cel mic in vacanta, vei fi sclava lui” – nu, nu este cazul de asa ceva; copilul are si tata si bunici sau bona care te pot ajuta atunci cand decideti sa mergeti cu totii in vacanta. 
  • “sa vezi cate nopti nedormite o sa ai la activ” – nu am nici o singura noapte nedormita in ultimii doi ani
  • “sa te obisnuiesti cu mirosul de caca, ca te va urma peste tot” – poate, daca nu esti in stare sa faci curat in casa
  • “nu o sa mai ai timp nici sa te speli, decat cine stie cand, o data pe saptamana” – Dumnezeule mare, inseamna ca nu dai nici doi bani pe tine, ca om. Copilul nu te tine de maini sa nu te speli, iar bratele lui tati pot fi la fel de confortabile, macar 10 minute pe zi, cat sa arunci o galeata de apa pe tine. 
  • “sa vezi cum o sa vomite pe tine mereu” – daca face asta, mergi la medic – nu este ok sa vomite mereu. 

Toate acestea si multe altele asemenea mi se perindau pe la nivelul urechilor cel putin o data pe zi si, culmea, veneau din partea unor parinti, oameni tineri ca noi.

De multe ori am ignorat remarcile si am schimbat subiectul, de cateva ori am incercat sa ma revolt, insa mi-am dat seama ca nu aveam cu cine sa discut asa ca am lasat-o balta. De unde vine revolta mea? Pai…

1. Oamenii vorbesc fara sa gandeasca.

Cum iti trece tie prin cap, proaspata mamica de copil sau toddler, atunci cand ma vezi in fata ta cu burta la gura si cu mers leganat ca de rata, ca primul si singurul lucru pe care vreau sa il aud este “cat de greu e sa cresti un copil”? La urma urmei, nu prea mai am cum sa dau inapoi, nu? Si daca tie ti-a fost atat de greu sa cresti un copil, ce te-ai gandit? “Decat sa o incurajez, mai bine sa ii torn cu nemiluita cum un copil te transforma din om in neom.”

2. Parinti? I think not!

Chiar nu gasesti nimic “de bine” de zis despre copilul tau? Vorbim aici desprea propriul tau vlastar, sange din sangele tau, nu despre situatia ipotetica de a fi parinte. Pentru tine copilul tau = caca, muci, urlete, crize, nervi si neodihna? Si atat????!?! Nu te bucuri ca il ai, ca il vezi, ca il simti, ca e acolo, chiar si plin de muci? Chiar nu poti sa vezi mai departe de muci si de schimbat scutecele?

3. Oameni si asteptari nerealiste.

Atunci cand iti vine pe lume primul copil nu prea stii la ce sa te astepti, indiferent care carti de parenting citesti sau cate sfaturi primesti. Iti imaginezi, te vezi parinte de copil perfect, care doarme cel putin 20 de ore pe zi si care rade oricand si in fata oricui. Insa realitatea te poate lovi in fata destul de repede si de dur – ingerasul pe care ti l-ai imaginat tu poate fi un ingeras… mai altfel. Nu cred ca exista cineva care sa schimbe scutece de placere. Insa asta nu inseamna ca micutul tau se rezuma doar la asta. Chiar si cand raceste, sigur mai face si altceva decat sa produca muci. Sau sa tuseasca pana vomita. Sigur, e o situatie neplacuta, dar e o situatie, nu iti reprezinta copilul si mai ales nu ar trebui sa iti modifice perceptia ta asupra copilului tau.

4. Victimizarea

Oamenii adora sa se planga, sa devina victime in ochii celorlalti, sa fie compatimiti, mangaiati pe spate si, poate, tratati preferential. Si nu mi se pare nimic mai gresit decat sa faci acest lucru in momentul in care, se presupune ca, incepe o noua etapa a vietii tale, in care ar trebui sa fii mai responsabil, mai tare, mai puternic, mai abil.

Desigur, uneori ai nevoie de cineva care sa te asculte – poate ultima productie de caca de culoare si consitenta cel putin dubioase, ti-au umplut paharul si nu mai rezisti. Dar ce ar fi sa te duci sa discuti problema cu partenerul/a de viata si nu cu oricine altcineva? Si ma refer la discutie, nu cearta. Poate, in felul acesta, se imbunatateste si comunicarea dintre voi doi (care ar putea scartai la venirea pe lume a unui copil) si ajungeti sa vedeti ca sunteti iar pe aceeasi lungime de unda.

Dragi parinti, va rog sa fiti realisti – poate copilul tau nu este cel mai minunat lucru care s-a intamplat omenirii (sau poate este, mai stii?), dar cu siguranta nu este cel mai rau lucru care ti s-a intamplat!! Incetati sa va mai plangeti si incepeti sa ii apreciati pe cei mici. Incetati sa visati la ziua cand vor fi independeti si apreciati ca va cauta mana ca sa urce o bordura. Bucurati-va de momentele petrecute impreuna cu ei, incetati sa le mai vedeti ca pe un cosmar din care nu mai stiti cum sa va treziti.

Si mai ales, INCETATI SA MAI SPERIATI GRAVIDE SAU CUPLURI PROASPAT CASATORITE cu povestile voastre de  groaza despre nedormit, ne-mers prin cluburi si de ne-iesit din casa decat cu piticul. Masura-ti-va cuvintele in prezenta altora! La urma urmei, nu cred ca v-ati dori ca peste cateva zeci de ani sa va auziti proprii copii cum se plang prietenilor despre “mosnegii  aia senili de care abia astept sa scap, pe care trebuie sa ii sterg la fund mereu si care au nevoie de mine incontinuu”.

Prajituri pentru Sebastian

Sunt putine datile in care ne-am implicat in actiuni caritabile (din considerente de incredere), insa de fiecare data cand s-a intamplat am fost alaturi de Alexandra. Cum care Alexandra? Alexandra, co-onesteanca, care gateste de-ti ploua in gura si care are o inima cat toata Romania. Asa ca nu este de mirare ca si de data aceasta am zis hai! in prima secunda cand mi-a povestit despre actiunea de sambata.

Asadar, sambata, 22 martie, se tine un targ de prajituri in scop caritabil pentru Sebastian, care sufera de hipoacuzie eurosenzoriala bilaterala profunda. La varsta de 3 luni a primit acest diagnostic, iar parintilor li s-a recomandat sa ii puna proteze auditive intre 3-6 luni pentru a vedea daca se agraveaza sau stagneaza pierderea de auz. Sebastian are nevoie de un implat, iar momentul potrivit pentru acesta ar fi undeva la toamna, moment in care parintii isi doresc sa il poata face bilateral simultan, pentru ca trauma sa se produca doar o data, pentru ca tot protocolul de analize RMN, Computer Tomograf si alte investigatii sa se intample doar o data. Aici gasiti mai multe informatii despre cazul lui Sebastian.

Pe noi Dumnezeu ne-a binecuvantat cu o minune mica si sanatoasa, cu toate lucrurile la locul lor (si cu toate acestea numai noi stim noptile nedormite pentru o tuse pasagera), insa nici nu vreau sa imi imaginez cum te simti cand nasti un copil cu vreo problema, oricat de mica. Le admir curajul si taria parintilor, pentru ca daca ni s-ar fi intamplat noua, cred ca ma gaseati pe la Spitalul 9 pana acum.

Revenind la targul despre care va povesteam, lucrurile se intampla in felul urmator:

  • Tu, om care citesti aici, vrei sa ajuti si iti place sa gatesti, te apuci vineri si faci prajituri de casa. Negrese, briose, torturi, checuri, ce vrei tu si ce stii ca iti iese minunat de bun si te prezinti cu ele sambata dimineata, pe la 10 fara un sfert, la Piata Prosper cu ele numai bune de vandut.
  • Tu, om care citesti aici, vrei sa ajuti, dar nu stii/poti/ai cum sa gatesti, te trezesti sambata dimineata cu sentimentul ca vrei sa ajuti un copilas si vii pana la Piata Prosper, intre 10 si 13 sa cumperi prajituri de casa, facute de cei de mai sus. Puteti sa veniti si cu copii pentru ca toate prajiturile si torturile vor fi facute din ingrediente natural, fara aditivi si conservanti.

Produsele date spre vanzare nu vor avea un pret fix, fiecare va dona cat va putea, insa va garantez ca odata de gustati din briosele Alexandrei va veti da si camasa de pe voi! Aici este pagina de Facebook a evenimentului organizat, unde va rog sa dati un Join daca vreti sa veniti.

Va asteptam in numar cat mai mare, cu sau fara prajituri, dar cu dorinta de a ajuta!

P.S. Noi (eu si cu pitica) facem briose cu dovleac si scortisoara si cu banane si ciocolata si va asteptam sa le gustati.

Briose cu dovleac

Stiti cum e zicala “Cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa”. Asa si noi doua, dupa ce El a plecat incotosmanat la serviciu, noi ne-am apucat sa dansam prin casa, sa coloram si apoi sa citim. Cum cartea despre care va spuneam ieri nu a prezentat nici un interes pentru Ciufi blond, mi-a adus ea o carte de-a ei pe care mi-a pus-o in brate, indicandu-mi suav cu degetelul ei ce sa citesc. Cartea era “Clopotica” si povestea este una motivanta, care ii invata pe copii ce este curajul, dar si ce inseamna binecuvantarea prieteniei.

Eh, ajungand la partea cu prietenia, Clopotica imparte cu Scaparici o briosa cu dovleac…. Briosa cu dovleac…. Briose cu dovleac! Pfoai, nici cand eram insarcinata nu mi-a plouat vreodata in gura asa cum imi ploua acum! Fac un quick check-up in minte: dovleac am din gradina de la strabunica, oua de casa am, faina, zahar, unt, iaurt. Gata!

- Aria, vrei sa ma ajuti sa facem briose cu dovleac? o intreb plina de speranta in ochi si in glas.

- DAAAAAA, imi raspunde cu o bucurie contagioasa. Adevarul e ca de fiecare data cand o intreb ceva, imi raspunde da. In afara de momentul in care o intreb daca vrea la nani, cand spune cel mai hotarat si rastit NIU NIU din lume.

Bun, trecem la curatatul dovleacului. Aleg un dovleac mititel, spre mediu, tai jumatate din el, il curat si il dau pe razatoarea mare, timp in care piticul atomic s-a urcat si a coborat de pe scaun de cel putin 20 de ori, a luat un pumn de dovleac crud si l-a bagat in gura si apoi l-a scuipat prin toata casa, a deschis televizorul si ii facea mai-mai lui Draco, pe ecran, exact cu mana pe care o bagase inainte in farfuria cu dovleac. Am luat o decizie de moment: ma apuc de curatenie dupa ce bag briosele la cuptor, asadar imi continui treaba in bucatarie in timp ce Aria ma bate ca nu cant destul de tare melodia “Am o fata frumusica”.

Dovleac cu zahar pus pe foc
Dovleac cu zahar pus pe foc

Aproximez din ochi vreo 200 de grame de dovleac, adaug 100 de grame de zahar si pun pe foc in ceaun (ca sa nu se prinda). Partea cea mai amuzanta la acest pas a fost sa amestec in dovleac, in timp ce cantam a 100-a oara “Am o fata frumusica” si tineam blonzimea departe de aragaz. Odata ce a scazut sucul lasat de dovleac si a ajuns la consistenta unui gem, am stins focul, am pus peste dovleac scortisoara si zahar vanilinat, am amestecat bine si l-am lasat la racit.

Ultima poza cu mixerul. RIP!
Ultima poza cu mixerul. RIP!

Intr-un alt vas, dupa ce am ridicat-o pe Ariuta din el (se asezase cu fundul in el si radea) si dupa ce l-am spalat, am pus o jumatate de pachet de unt, pe care l-am amestecat cu 50 de grame de zahar pana cand a ajuns o pasta relativ omogena. Zic relativ pentru ca la 30 de secunde dupa ce am dat drumul la mixer, a inceput sa iasa fum din el, asa ca a trebuit sa continui sa amestec cu lingura.

Dovada ca am amestecat cu lingura
Dovada ca am amestecat cu lingura

Am adaugat 2 oua, le-am amestecat (fara sa le separ) cu untul si zaharul, apoi am adaugat 200 de grame de faina in care am pus un praf de copt (eu nu il sting in nimic, doar il pun in faina). Ceea ce iubesc cel mai mult la briose este ca nu trebuie sa amesteci pana scapi de cocoloase. Din contra, cu cat mai multe cocoloase, cu atat mai pufoase ies briosele! Apoi am adaugat dovleacul racit si la final 150 de grame de iaurt.

Am uns impreuna formele cu ulei – eu cu degetele in tava de briose, Aria cu degetele pe fata ei, pe mainile mele, pe fata mea, pe parul ei; nu stiu nici acum cum de s-a intamplat ca nici un degetel de-ale ei nu a ajuns in tava mea…  – si am pus copozitia in forme.

In timp ce au stat la cuptor 20-25 de minute am spalat-o pe mica bucatareasa si am asezat-o in scaunul ei de masa, ca sa pot curata si casa de ramasitele zilei noastre petreceute impreuna in bucatarie.

In cutia in forma de buturuga e faina, iar zaharul pudra este pentru ornat.
In cutia in forma de buturuga e faina, iar zaharul pudra este pentru ornat.

Ca sa reluam punctual, ingredinetele de care ai nevoie pentru 12 briose sunt:

200 grame dovleac ras
150 grame de zahar tos
1 zahar vanilinat
1 lingurita de scortisoara
100 grame de unt
2 oua
               200 grame de faina
              150 de grame de iaurt

Au iesit o minunatie de briose pufoase si aromate, perfecte pentru vremea de afara, din care Aria deja s-a infruptat cu nadejdie.

Despre relaxare la 1 an si jumatate

Despre relaxarea mea, la un an si jumatate al ei, sa ne intelegem.

Simteam ca ma sfarsesc, ca imi vine sa ma intind pe jos ca rama, nu imi mai iesea frigul din oase, iar nasul imi curgea ca la robinet, dupa ce am deszapezit masina, acum 2 zile. Nu imi doream nimic mai mult decat sa ma intind in pat, sa imi pun patura peste mine si sa uit de orice altceva in jurul meu. Insa, asa cum cei care ai copii stiu, EXACT atunci cand nu iti doresti decat  minute de liniste si odihna, cel mic vrea cea mai multa atentie, vrea sa manance/sa se joace/sa iasa afara/ sau pur si simplu sa stea in capul tau, dondanind incontinuu pe limba lui.

Spre norocul meu, chiar atunci si-a facut aparitia pe usa de la intrare salvatorul meu si a promis ca se ocupa el de Aria cat imi fac eu o baie fierbinte. Am crezut ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior!!! Am dat drumul repede la apa in cada, am umplut-o cu spuma, mi-am luat cartea pe care o citeam (Labirintul, Kate Mosse) si m-am sustras ninja mode (cand ea facea tumbe cu taica-su) in baie. Intru in cada, simt aroma de levantica cum imi gadila suav simturile si imi deschid cartea la semnul pus de cu seara…..

<Bucatarul isi ridica privirea, infuriat de prezenta unei femei in regatul sau. Apoi vazu cine este aceasta si chipul sau tafnos se lumina, sub puterea unui zambet sui care-i dezveli un sir…>

- Mamaaaaaaaa! Ma ma mama mamamma mama mam MAMAAAAAAAA!

- Da, Aria… ii raspund sfarsita.

Inchid cartea si astept. In maxim 6 secunde se deschide usa de la baie si apare minunea blonda.

- Mama aputzi nuti.

- Nu stiu mama unde sunt papucii. Roaga-l pe tata sa ii gaseasca. Lasa-ma si pe mine in baie.

- Bai??? Ai bai?

- Nu, mama face baie, nu Aria. Tu faci mai tarziu. Hai, fugi la tata.

- Da.

Reiau lectura. <Bucatarul isi ridica privirea, infuriat de prezenta unei femei in regatul sau. Apoi vazu cine este aceasta si chipul sau tafnos se lumina, sub puterea unui zambet sui care-i dezveli un sir de dinti stricati. – Dame Alais, rosti el incantat, stergandu-si mainile pe sort…>

- Nu nu nu nu nu!

(ta-su) – Aria nu baga degetul in priza! Nu arunca pisica prin casa! Stai sa iti pun pampersul!

- NU NU NU NU NU NU MAMAAAAAAA!

Reiau. <Bucatarul isi ridica privirea, infuriat de prezenta unei femei in regatul sau. Apoi vazu cine este aceasta si chipul sau tafnos se lumina, sub puterea unui zambet sui care-i dezveli un sir de dinti stricati. – Dame Alais, rosti el incantat, stergandu-si mainile pe sort. Benvenguda. Ce onoare. N-ati mai pomenit pe la noi de ceva vreme! V-am dus dorul…>

Buf! usa de perete atat de tare incat am crezut ca o sa ramana cu ea in manuta ei mica. Inchid cartea.

- Mamaaaa! Tati tuti nuuuuu

- Stefan, da-i ursuletul.

- Stai ca l-a bagat in iaurt si acum il spal.

- Hai fugi la tati ca iti da ursuletul.

- Nu. Bai.

- Mai copil frumos, acum face mama baie. Lasa-ma si pe mine 5 minute. Da?

- Nu.

Mai zi ceva….

- Daca ma lasi 5 minute, ies din baie si ne jucam. Da?

- Daaaaa.

Vine El, o ia din baie si in 5 minute reusesc sa ma spal, usuc, imbrac si odihnesc cat pentru 10 ore de somn, ca doar minunea ma astepta afara sa ne jucam de-a printesele. :)

Insa chiar m-am relaxat. Mai ales cand, iesind din baie in fuga, o gasesc pe ea dormind dusa si El strangand dupa Aria a.k.a. Taifunul nostru mic si blond.

Pisicile si bebelusii

Principala sursa de certuri in marea noastra familie, care si acum se afla in stare latenta undeva in dedesubturile straturilor de intelegere amiabila, au fost pisicile. Cumva, nici unul dintre familia/anturajul/prietenii nostri nu intelegeau cat de scrantiti la cap sa fim sa tinem pisicile si copilul nou-nascut in acelasi spatiu de locuit. Ba da, cineva ne dadeam dreptate: matusa de la Bucuresti, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, nu Budapesta, pe care o pup cu drag si care sper ca afla si pe aceasta cale ca imi e foarte draga si o tin aproape de sufletul meu.

Discutiile au inceput de cand eram insarcinata, doar ca nimeni nu s-a incumetat sa se puna in cap cu hormonii unei gravide (decizie importanta pentru viata lor), asa ca au lasat-o mai moale, pana cand am nascut cand, cu forte proaspete, ne-au asediat. Mno, discutii intre membrii familiilor s-au mai intalnit, dar parca nici una ca asta… Insa nu asta vroiam sa zic, ci doar ca nu am inteles niciodata inversunarea pe care o avea toata lumea pe acele 2 biete fiinte paroase. Parca, dintr-o data, nu mai meritau sa stea in casa cu noi, dupa ce statusera aici ani de zile.

Nici macar imbitata de hormonii post nastere si post sarcina nu am pierdut din vedere un lucru: ca acum aveam 3 copii si sa trebuie sa fac cumva ca toti 5 sa convietuim in deplina pace si armonie. Niciodata nu i-am privit pe micii EI ca pe niste animale, ci ca pe membri ai familiei noastre si nu intelegeam nici in ruptul capului cum oamenii din jurul meu ma indemnau sa ma descotorosesc de ei si sa ii arunc pe strazi, acum ca venise Mini EA pe lume.

pisicuta familiei si bebeNu ma intelegeti gresit, pentru copilul tau faci ORICE sacrificiu, insa haideti sa ne sacrificam si sa-i sacrificam pe cei necuvantatori doar atunci cand este cazul, nu la fiecare vorba din popor. Atata timp cat pisicii sunt castrati, isi fac nevoile doar in litiera, nu ies afara din casa niciodata, nu intra in contact cu alte pisici, sunt vaccinati si deparazitati conform planului de sanatate, li se taie unghiile o data la 2 saptamani, sunt tunsi de blana o data la 2 luni si jumatate, ii si spalam o data pe an, nu inteleg de ce toata lumea ma indemna sa ii lasam pe strazi.

Am fost si la doctori: vreo 2 veterinari, unul generalist si unul pediatru (ultimii doi de oameni) si toti mi-au spus acelasi lucru: daca indeplinesc conditiile de mai sus, nu trebuie sa renunti la pisici, cu atat mai mult cat, in urma multor studii facute, copii crescuti cu animale in casa sunt mai receptivi, mai atenti cu animalutele, se dezvolta mai frumos si mai armonios, sunt mai sociabili, etc.

Acestea fiind spuse, noi suntem in totalitate IMPOTRIVA aruncarii animalelor in strada atunci cand vine un copil, si in mod deosebit ii blamez pe cei care nici macar nu incearca sa faca situatia sa functioneze. Nu vad rostul acestei fapte decat daca intervin probleme medicale, dar aceasta este o alta discutie.

Haideti sa va spun de ce suntem impotriva: pentru ca micuta noastra printesa este in totalitate si iremediabil indragostita de cei doi pisici. Si are si de ce sa fie – nu am mai vazut niciodata cat poate sa fie o pisica de obedienta si dragastoasa cu un copil mic. Carui copil mic, sa imi fie cu iertare, oricat de mult as incerca sa ii explic cum sa se comporte cu pisicile, tot le mai trazneste cate un pumn in cap sau se pune calare pe ele, in cele 1.7 secunde cat imi iau ochii de pe ea.

Ziua tipica a unei familii cu un bebe si 2 pisici

Ziua se desfasoara in felul urmator: se trezeste cel mai nou membru al familiei in patutul ei si incepe sa arunce cu jucarii in motanii ce isi fac somnul de frumusete la picioarele noastre. Ei se trezesc, se dau jos din pat, enervati ca sunt treziti atat de brutal, se urca pe canapea si isi continua somnul acolo. Se trezeste EL, ii face lapticul printesei, o ia si o pupa/dragaleste/gadila/chitaie pana o trezesc pe EA. Se trece la schimbarea infamului scutec de dimineata si dupa inca o runda de chiote (trebuie sa ii trezim si pe vecini) purcedem la a manca. EA mai adoarme 5-10 minute, timp in care Mini EA mananca in urmatoare pozitie: sprijinita cu capul pe perna Lui, cu mainile isi tine biberonul si cu picioarele sta tolanita pe o pisica (de obicei Yoda), care toarce multumim de fiecare daca si care nu intarzie niciodata sa vina si sa ii serveasca drept pres pufos printesei. Aceasta scena se repeta la absolut fiecare masa, fara exceptii. Indiferent ca mananca, ca e pe  balcon la vanat de pasarele, ca se bate cu frate-su’ paros, el vine mereu si se aseaza la picioarele Mini Ei cand mananca si o lasa sa il framante cu picioarele pana termina masa.

Dupa masa de dimineata, pisicii dispar timp de vreo 3-4-5 ore, care ascuns prin dulap, care pe balcon, care printr-un unghier de bucatarie, timp in care bebelusa se joaca cu parintii, singura, cu jucariile ei sau iese afara (asta ca sa nu credeti ca zilele cu un bebe mic sunt cumva monotone si lipsite de activitate). Dupa masa de pranz a printesei, cand ea se duce la culcare, ies si ghertoii, ca re de pe unde s-au ascuns si mananca, beau apa si cersesc afectiune de la noi. Apoi se ascund iar, sa isi faca si ei somnul de frumusete.

Seara, pe la ora 8.30-9, cand venim de afara de la plimbare, cei doi ne asteapta la usa, semn ca vor si ei sa participe la activitati bebelusesti. Daca e seara de baie, se incurca in picioarele noastre cat pregatim baia si apoi stau cu noi in baie, in chiuveta si se uita la printesa cum se joaca ea in cada. Daca nu e seara de baie, fac ture cu Mini EA prin casa: Mini Ea alearga dupa Ei si Ei aleagra sa scape de Mini Ea. Ii mai prinde uneori, le baga degetele in ochi, ii trage de mustati, ii calareste, ii trage de urechi, scapa din mainile ei si o iau de la capat. E momentul in care se joaca doar ei 3, noi nu avem loc in fericirea lor si in bula lor de joaca.

Apoi urmeaza masa de seara, cand se repeta figura de la masa de dimineata, cu mici variatiuni ale pisicii. Ziua noastra se incheie cu cei doi pisici care o vegheaza pe micuta pe parcursul intregii nopti (din afara patului ei, bineinteles).

Sfaturi pentru oameni

  • Daca aveti un animal in casa si va vine un copil mic, nu renuntati la el, animalul. Incercati macar sa faceti treaba sa functioneze. Consultati doctori, veterinari, informati-va.
  • Nu mai ascultati toate sfaturile, toate babele, toate rautatile. Voi stiti cel mai bine ce este in casa voastra si daca se preteaza un animal de companie in locuinta voastra. Desi daca s-a pretat inainte de copil, nu vad de ce nu s-ar preta si cand acesta vine pe lume.
  • Aveti grija de sanatatea si igiena animalului de companie. Tunde-ti pisicile, taiati-le ghearele, spalati catelul dupa fiecare iesire afara, vaccinati-i, deparazitati-i.
  • Aveti grija ca animalele sa nu bruscheze copilul. Poate din pre multe dragoste si bucurie, poate din gelozie, animalele pot deveni agresive cu noii membri ai familiei.
  • Invatati copilul sa se comporte cu un animal de casa. Sa nu il raneasca, sa nu il bata, etc
  • Lasati copii sa se bucure de dragostea pe care catelul sau pisica le-o pot oferi. Este cea mai mare bucurie a unui copil. Si a unui patruped.

Un an mic, cat o franzeluta

Dragii mei, a trecut un an de cand suntem 3 (sau 5 daca numaram si celelalte 2 patrupede. Zic “celelalte” pentru ca si noi suntem patrupezi de vreo 4 luni, ne luptam sa devenim bipezi.). Va spun cu mana pe inima ca nu am simtit anul acesta, nu stiu cand a trecut, nu stiu ce s-a intamplat cu el. Cu toate acestea chiar nu pot sa mi-o aduc aminte pe Mini EA cum era cand era cat o franzeluta. Mi-aduc aminte ca mi-era teama sa o tin in brate sa nu o stric, insa nu mai stiu cat de mica era.

Am vrut de nenumarate ori sa scriu articolul acesta, insa am tot amanat, crezand ca imi voi schimba cumva parerea, insa nu e asa. Sustin cu tarie tot ceea ce voi scrie mai jos si o voi sustine mereu: NU ESTE GREU CU UN COPIL!!! Aceasta a fost si este singura intrebare pe care o urasc mai mult decat pe oricare alta: “Nu ti-e greu cu copil?” Intrebare la care, de cele mai multe ori, intorc spatele si plec.

Pentru cei care ma cunosc indeaproape, trebuie sa stiti ca nu am trecut la feminism, nu cred ca rolul femeii este sa faca mancare si copii, nu cred ca doar printr-un copil te poti implini ca om. In continuare aceste remarci/replici/pareri mi se par desuete si de-a dreptul idioate.

Adevarul este ca am primit in decursul acestui an o gramada de intrebari, unele la obiect si fondate, altele tampite rau. Poate ca unele dintre aceste intrebari au aparut si in mintea ta si nu ai avut cui sa i le adresezi, asa ca vin in ajutorul tau:

1. Este greu cu copil?473894_10151596270113642_818645763_o

Este una dintre cele mai stupide intrebari pe care le-am primit si prefer ca raspunsul sa fie o concluzie a acestui articol.

2. Mai ai timp de tine?

Da. Am timp sa imi fac cate 2-3 dusuri zilnice, sa imi aranjez parul, sa imi fac unghiile, sa merg la cumparaturi, sa stau cate o ora in cada, sa imi fac un masaj, sa ies la un suc cu cineva drag, sa vorbesc cu o prietena cate o ora la telefon, etc. Trebuie doar sa iti organizezi bine timpul si sa fii multi-tasking :).

Sigur, ceea ce s-a schimbat acum este ca poate nu fac toate aceste lucruri exact cand vreau eu, in sensul in care: imi fac unghiile dupa ce adoarme bebica, pentru ca altfel sunt sanse mari sa am mancare sau modelul de pe rochita ei imprimat pe unghiile proaspat facute. Sau nu mai mai duc la salon la masaj, ci o chem acasa pe Danuta pentru ca mi-e mai simplu asa si nici nu lispesc mult de langa Mini EA. Sau vorbesc cate o ora la telefon cu o prietena, timp in care dansez cu pitica, ii prepar mancarea, ii schimb scutecul, ii pun inapoi in pat toate jucariile pe care le arunca ea pe jos si apoi o luam de la capat. Totul tine de perspectiva din care privesti lucrurile.

478979_10151887159098642_1480888707_o3. Ti-e dor de viata de dinainte?

Care viata de dinainte? La ce te referi cand zici viata de dianinte? Ce crezi ca puteai face inainte de a avea un copil si nu mai poti face acum? Sau cumva ai impresia ca un copil te leaga de piciorul de la masa si nu iti da voie sa iesi din casa? (Mai este nevoie sa spun ca aceasta intrebare face parte din categoria celor stupide?)

4. Cate nopti nedormite ai la activ?

:) Niciuna. Mai multe nopti nedormite am avut cand am fost insarcinata sau inainte chiar sa existe Mini EA in viata noastra. Adevarul este ca Mini Ea este o scumpete care a dormit din prima noapte cel putin 5 ore legate, iar de pe la o luna si jumatate nu s-a mai trezit deloc noaptea. Deloc-deloc! Mai sunt unele cazuri izolate (s-a intamplat pana acum de 3 sau 4 ori) cand pitica s-a trezit peste noapte: o data cand era racita si a facut febra si de vreo doua ori cand cred ca a visat urat, insa atunci s-a culcat la loc in 5 minute si eu dupa ea.

5. Ai iesit vreodata din casa cu lapte/muci/caca/voma/etc pe haine?

Nu. Cred ca aici tine de fiecare persoana in parte, de felul lui de a fi. Nu mi se pare atat de greu sa pui o bluza curata pe tine si o pereche de pantaloni fara gauri cand iesi la plimbare. Indiferent cat de obosit esti, cat de stresat, cat de… orice esti, poti face acest lucru in mai putin de 30 de secunde.

6. Ti-e frica?

In mod constant. Mi-e teama ca nu sunt suficient de buna pentru ea, ca nu reusesc sa inteleg exact ce isi doreste sau ca nu ii voi putea oferi tot ce merita. Insa uiti de teama de fiecare data cand fuge spre tine cu bratele deschise si se face ghemotoc la pieptul tau.

7. Nu te plictisesti?

Nu. Nu ai cum sa te plictisesti de propriul copil si nici de activitatile ce tin de cresterea, educarea si ingrijirea lui. Sigur, exista fel de fel de perioade: unele cu mai multa activitate, altele mai “slabe”, insa mereu ai ceva de facut. :)

8. De ce nu mai iesiti cu noi?892480_10152076938213642_229799385_o

Intrebare venita de la prietenii nostri dragi, cu care, e drept, nu ne mai vazuseram de luni bune, spre un an.

Initial, nu mi s-a parut normal ca noi sa ii sunam si sa ii invitam pe la noi. In capul meu, asta suna ca si cum m-as ruga de ei sa vina si sa ne vada franzeluta mica, ce nu era in stare sa faca multe trick-uri la varsta de cateva saptamani. Mai ales ca eu, personal, nu ma omor dupa copiii, mai ales daca sunti de doar cateva saptamani/luni, si ma puneam in locul lor: cum ar fi fost sa ma cheme pe mine o prietena sa ii vad odorul? As fi avut o strangere de inima sa ma duc.

Dupa ceva timp, intorcand moneda si pe cealalta fata, ma gandesc ca poate si ei si-au imaginat ca suntem nedormiti, stresati, obositi, nespalati, etc, si nu au mai vrut sa ne deanjeze.

Cel mai probabil “dezacordul” a fost din ambele parti, pentru ca nici unii nu am sunat sau nu am intrebat cum e de fapt de cealalta parte. Sper ca pe viitor sa se remedieze unele lucruri, pentru ca mi-e dor rau de unii dintre voi!

9. Ce ati facut cu pisicile?

Le-am tuns. Aceasta este singurul mod in care venirea lui Mini EA i-a afectat pe pisoi. Va urma foarte curand un articol intreg dedicat animalutelor blanoase si copiilor mici.

10. Cand a fost ultima data cand ai fost intr-un club?

Prin noiembrie. Insa adevarul este ca noi nu prea suntem clubari, asa ca acest aspect este unul care ma deranjeaza extrem de putin.

1116030_10152119929253642_1700472308_o11. Nu este costisitor sa ai un copil?

Nu este costisitor sa respiri, sa existi, sa traiesti? Dar ca sa raspund practic la aceasta intrebare, “costul unui copil” nealaptat in primele 6 luni, adica pana incepe diversificarea, se ridica la aproximativ 700-800 lei (incluzand laptele praf, apa, Pampers, Vigantol, calciu, controale medicale, hainute, biberoane, tetine, etc).

12. Nu ti-e greata de schimbat scutece?

:))))))))) (va dati seama ce fel de oameni ar putea pune o astfel de intrebare).

Acestea sunt intrebarile de care imi aduc aminte acum. Pe viitor o sa mai adaug si altele si va indemn sa imi spuneti cu ce intrebari v-au lovit pe voi oamenii pentru a invata, a ne amuza si a ne destinde impreuna.

Un trol micut

Intr-o frumoasa dimineata de august, cand soarele batea numai bine prin parbrizul masinii ce gonea catre locurile noastre de munca, animati de melodia din Supernatural, adica asta (MUST WATCH!!!!)

dupa ce terminam de dansat de se zguduia masina cu noi prin Ferentari, El da muzica mai incet si zice:

El: – Ma gandeam sa facem luna asta Luna Supereroilor, adica sa ne uitam doar la filme si seriale cu eroi: Arrow, Human Target, Birds of Prey, Heroes, X Men, Batman, Superman, Wolverine, Ironman, Thor, …

Ea: – Da, da, da, Thor, ne uitam la Thor!

El: – O sa ne uitam la Thor prin weekend, azi ne uitam la Heroes.

Ea: – NU, azi ne uitam la Thor!

El: (si asta este o replica EPICA): – Bine ma, vrei sa il vezi pe Thor, hai ca imi las eu parul lung si fac rost de ciocan d’ala….

Mini Ea: (de pe bancheta din spate): – HahahahaHAHAHAhahahahahahah tata hahahahaha

Eu am pufnit intr-un ras de nu mai puteam sa respir, pitica, daca vedea ca eu rad, a inceput si ea sa rada si mai tare, si uite asa, pentru prima data in viata ei, l-a trolat pe taica-su.

Copiii vostri cum rad de voi?

Batranul

A deschis ochii incitat de ritmul marii, al valurilor ce se spargeau din ce in ce mai furioase de mal, muzica lui de o viata, muzica vietii lui. Nu intelegea nici in ruptul capului de ce oamenii aveau nevoie de muzica la malul marii, cand valurile Ei aveau muzica lor, muzica sferelor. Cel putin in mintea si in inima lui asa era.

S-a ridicat de pe nisip si s-a uitat in ochii Ei albastri-verzui, uneori mai tulburi, alteori transparenti, la fel ca sufletul sau. Era amanta lui de 70 si ceva de ani de-acum, se iubeau mereu, pe furtuna, pe soare dogoritor, pe ninsoare, ii era mereu fidela, nu l-a parasit niciodata, insa el stie ca nu o va mai simti langa el mult timp. Se intrista putin, ii trimite in gand o sarutare, o alinta duios si se ridica in picioare. Se apropie de valuri, se apleaca, atinge cu mana urma valului ce se retrage si duca degetele arse de soare la piept, in dreptul inimii.

Apoi pleaca, merge incet, tarsaind picioarele dupa el. Un grup de tineri se apropie de el, cu palarii mici si colorate, haine putine si colorate si suflete monocrome. Le cere o tigara, si-o aprinde si merge mai departe, ingorand susotelile fetelor si onomatopeele baietilor. Nici macar tigarile din foi nu mai sunt asa cum erau. Acestea au gust colorat, de tinerete grabita de soare. Acelea pe care le stia el iti sfasiau gatul, simteai focul de la capatul tigarii pana in stomac, nu degeaba ii spunea ” iarba dracu’ “. Mai trase un fum si arunca tigara. Nici dependenta lui nu mai e ce a fost.

Mergea atent printre corturi sa nu-i trezeasca pe cei ce dormeau si sa nu ii deranjeze pe cei ce nu mai dormeau. Iubea nisipul caldut si rece in acelasi timp, de sub talpa sa goala, tabacita. Era singura libertate pe care o cunostea, ritualul de la care nu s-a abatut niciodata, mantra lui.

Ridica ochii si vazu in departare cherhanaua. Nu mai e ce era odata. Acum se pune muzica in difuzoare si se serveste cafea. Cand a deschis-o prima data, inainte sa ii dea foc un grup de tineri, din cherhanaua lui se auzeau chitarile si dimineata se manca bors de peste. A pierdut-o acum peste 30 de ani, in acelasi incendiu in care a pierdut-o si pe draga lui. Ii vin si acum in fata ochilor fata ei putin negricioasa, parul negru, stres de soare, ochii dragei lui. O iubea aproape la fel de mult ca pe Ea si totusi n-a putut sa o planga. Si aceste ganduri fac parte din mantra lui.

Nici nu-si dadu seama cand iesise dintre corturi si ajunse pe plaja goala. Nici printre corturi nu se mai simtea bine de cativa ani. Toti se autoproclama vamaioti in cautare de senzatii vintage si de bautura multa. Nu-i placea ca era nevoit sa O imparta cu ei. Actualul proprietar al cherhanalei ii oferise un pat in spatele barului, insa nu putea sa doarma sub acoperisul care a rapit-o pe draga lui.

Isi aprinse o tigara si mai merse. I se facu mila de saracul baiat peste care dadu, asa ca-l acoperi cu cearsaful. Nici camaraderia nu mai e ce era. L-au lasat aici, in propriile dejectii si au plecat mai departe razand de el.

Se apropia de bar cu pasul molcom de corsar batran, putin chircit, om trecut prin toate, povesti de spus in jurul focului si de visat mai apoi. Ajunse, arunca tigara, puse mana pe lopata si incepu sa faca gauri pentru umbrele. Apoi va aseza sezlongurile si ii va astepta sa vina. Nu primeste nimic pentru ce face si nici n-ar vrea. Asa, le are pe amandoua in suflet, sunt toti trei impreuna mereu, nedespartiti din ziua in care au facut pactul si pana in ziua in care Ea ii va fi pastrat doar pasii pe nisip, umbra celui ce a fost si amintirea glasului.

Nimic nu va mai fi ce a fost.

Mancarea de sambata Pizzicato

Am observat ca in ultimul timp am cam ramas  in urma cu recomandarile, asa ca incepand de astazi avem de gand sa recuperam, pe cat posibil.

Nimeni nu isi doreste sa faca mancare vineri seara, sau in orice alta seara, for that matter. Dupa o zi lunga de mers la serviciu si stors creierii, sau dupa o zi si mai lunga de stat cu copilul acasa (cand stai cu un copil, ziua devine dubla, cumva timpul se dilata…), cand vii acasa tot ce vrei e sa mananci ceva repede, sa faci un dus si apoi un film sau direct somn. Noi am gasit in schimb locul perfect din care sa comandam in zilele in care nu avem chef sa gatim.

Ei sunt Pizzicato si am dat peste ei din intamplare, printr-un ad pe Google. Sincer, nu stiu cat sunt de noi pe piata, insa noi abia acum i-am descoperit si suntem foarte bucuroasi ca am facut-o. Mai jos aveti o lista cu argumente pro si contra Pizzicato, dar si recomandari de imbunatatire, din perspectiva noastra.

PRO

- Raspund foarte amabil si rapid la telefon si nu te grabesc cu comanda. Trebuie sa spun ca pana acum noi comandam de a Jerry’s Pizza. Insa nu am fost niciodata multumita cu modul in care operatorii vorbeau cu clientii. De la mutulici care habar nu aveau ce era in oferta, pana la oameni care se rasteau la tine sau cei care te expediau aproape inchizandu-ti telefonul in nas. Dar nu aici. Aici am vorbit cu o doamna, foarte amabila, care mi-a preluat comanda foarte rabdatoare (deh, el se razgandeste des in decursul convorbirii…)

- Au preturi decente. Mult mai decente decat comepitorii. Spre exemplu, 2 pizza, 2 sosuri si 2 portii de papanasi ne-au costat 50 de lei.

- La capitolul livrare stau foarte bine. Sunt singurii de pana acum (si am tot comandat….) care au sunat pentru o intarziere de 5 minute. Pana acum nu am mai intalnit asa ceva. Iar in celelalte dati au venit exact in timpul dat de operator.

- Nu ne-au stricat numele!!!!! Lucru care aparent se inatmpla destul de des, desi numele  nostru este un cuvant romanesc simplu.

- Mancarea este buna. Multa si buna!  :) Oferta este diversificata, continand de la pizza, la gratar, de la meniuri, la salate, bauturi, deserturi, etc. La capitolul asta suntem foarte multumiti pentru ca suntem satui de restaurante cu livrare la domiciliu, care au oferte doar din bucataria italiana sau chinezeasca. Si inca ceva: mancarea nu este grasa, nu iti curge uleiul pe maini cand tii felia de pizza in mana, nu iti inoata pastele carbonara in uleiul in care s-a prajit bacon-ul.

- Ceea ce ne-a placut oarecum cel mai mult la Pizzicato este aplicatia mobila si faptul ca poti sa inchei procesul de comanda direct de acolo. Aici trebuie sa mentionam ca atat eu cat si el suntem impatimiti ai aplicatiilor mobile si suntem extrem de bucurosi cand gasim una romaneasca, bine gandita, fie ea nativa sau web-based.

- Sunt activi in online, pe mediile sociale.

- Livreaza oriunde in Bucuresti, noi fiind mai la capatul ala unde ne bate porumbul in geam.

CONTRA

- Desi aplicatia este foarte ok, 1, nu au trecut toate produsele in ea si 2 ar fi trebuit facuta in asa fel incat sa nu necesite confirmare telefonica. Inteleg dorinta firmei de a nu onora comenzi false sau facute din curiozitate, insa procesul de comanda prin aplicatia mobila ar trebui simplificat, in primul rand pentru work-flow-ul lor.

- In aplicatie mi s-a dat termen de livrare de 45 de minute, iar operatorul mi-a zis 60. Probabil nu este inca bine pus la punct sistemul de urmarire a comenzii.

- Nu livreaza non-stop, comenzile oprindu-se la ora 23.00.

- Nu au modul de utilizator pe site, astfel se prelungeste procesul de comanda din punctul de vedere al clientului. De asemenea, neavand acest modul, se pierde istoricul de comenzi, pe baza caruia s-ar putea face oferte personalizate, de fidelizare.

IMBUNATATIRI

- Oferte mai multe si mai variate. Aici ne referim la discounturi, nu la varietatea de mancare.

- Plata online. Fie pe site sau, si mai bine, din aplicatie. Ar reduce si mai mult timpul in care un utilizator ar putea sa plaseze o comanda, plus ar scapa de frica comenzilor false plasate din online.

- Up-gradarea sistemului de comenzi, in ideea in care sa ai un counter in aplicatia de mobil sau pe site (corelat cu modulul de utilizatori) care sa iti spuna cat mai dureaza pana iti vine comanda.

Astea au fost observatiile noastre pana acum. Suntem foarte multumiti de Pizzicato si cu siguranta vom mai comanda de la ei. De la noi primesc nota 9 din 10 si multumiri pentru o masa foarte gustoasa.

P.S. Pe Pizzicato ii gasiti aici:

http://www.pizzicato.ro/

https://www.facebook.com/pizzicatoRO

iOS

Android

3 luni, mergem pe 18 ani

Avem 3 luni. Si ceva, insa pana nu ii implinim, nu se pun. Pana acum, totul e roz si pufos si frumos. Ne-au trecut colicii, ne-am adaptat la mediul inconjurator, descoperim zilnic ceva nou si ne incanta chiar si un televizor inchis pus pe perete sau o usa maro.

Zilele trecute Mini si-a descoperit mana (doar dreapta, stanga inca nu e a ei) si de atunci se uita la ea minute in sir, se incrunta, plange, o morfoleste, zambeste candind la ea si apoi iar se incrunta. Putin mai inainte a inceput sa baleasca. Si ma refer aici la valuri de balute – unele cu bulbuci, altele fara, toate lipicioase, dar adorabile in acelasi timp. Cu putin timp inainte de asta, a descoperit jucariile de la balansoar si, de atunci, rade la ele cu gingiile pana la urechi.

E adorabila varsta de 3 luni – fara plansete, cu multe zambete si bucurie si mai ales cu multe balute. Insa, nu stiu de ce, eu o vad deja mare. In momentele in care stau pe canapea si mai uit la televizor sau citesc sau adorm, ma surprind gandindu-ma la ce va fi. Ma gandesc la primul pas si la cat de panicat va fi ta-su, speriat ca se va lovi de masa, scaun sau altceva. Ma gandesc la primul dinte care ii va iesi si la panica Lui din miez de noapte, cand Mini va urla ca in gura de sarpe si El se va plimba cu ea in brate prin casa.

Apoi ma gandesc la primul dinte cazut si la panica Lui pe acest subiect. Sper doar ca nu va trebui sa i-l smulg eu din gura cu ata legata de usa, pentru ca asta mi se pare infiorator si barbar. Si am aceasta parere de cand imi smulgeau ai mei dintii cu usa. Si totusi ei radeau….. hm… Ohh, prima zi de scoala, ziua in care El se va panica: daca nu ii place scoala?, daca nu ii place invatatoarea?, daca pateste ceva pe drum spre sau de la scoala?, daca va da foc la apartament cand va pune cratita cu mancare la incalzit, asa cum faceam si noi dupa  ce veneam de la scoala?

Vai, nici nu vreau sa ma gandesc la panica Lui cand Mini va lua prima nota proasta. Sper doar ca nu va lua 3 de 4 in aceeasi zi, ca ma-sa. Sau ca nu va fi incantata de nota 6 in clasa a doua, tot ca ma-sa (apropo, cine da unui copil de 8 ani nota 6 la caligrafie?? noroc ca nu am scris cu picioarele la propriu).

Ei, urmatorul capitol va fi minunat… Primul iubit. Abia astept sa o vad imbracata minunat, ca scoasa din cutie, abia asteptand ca El sa termine de aratat arsenalul unui entuziast al tirului iubitului ei, ca sa se poate duce in oras, la prima lor intalnire. Si panica Lui cand vor intarzia peste ora 19.00, impusa tot de el.

Insa prima despartire va fi a mea. Acolo nu are ce cauta El, si nici un al el al ei. Acolo vom fi doar noi doua, mancand inghetata si uitandu-ne la filme triste ca Old Yeller sau Sweet November. Prima despratire este cel mai urat lucru care i se va fi intamplat pana atunci si vreau sa fiu acolo pentru ea. Si mai vreau ceva – ca cele de mai sus sa se intample neaparat in ordinea pe care am spus-o eu.

Pana atunci, noi avem abia 3 luni si ne bucuram de nu mai putem ca avem mana dreapta. :)