Blue Monday

3

Un cercetator american (si aici e un paradox pe care nu il inteleg: cum de un om, care face parte din cea mai proasta natie de pe pamant, poate sa fie cercetator ), pe care nu mai tin minte cum il cheama si nici nu cred ca e important, a declarat a treia luni din ianuarie ca fiind cea mai sumbra zi a anului. Circa 22% din angajati isi iau liber azi pe motiv ca au o stare generala de rau, cei care vin la munca au un randament foarte scazut (cat de scazut poate fi cand oricum randamentul oricui tinde vertiginos spre 0 in orice zi de luni a anului??), studentii care au examene programate in aceasta zi nu se duc sau le pica (nimic nou nici aici), iar rata sinuciderilor creste uimitor de mult in aceasta zi. Aceste lucruri probabil ca se intampla in America lui. La noi in Romania, lucrurile stau putin altfel…. spre exemplu:
– cei care au un serviciu (adica cei care sunt privilegiati) nu se pot invoi pe motiv ca nu se simt bine, pentru ca au toate sansele sa li se spuna “NU!, Ba sa vezi cum vii azi la serviciu si mai stai si peste program, doar pentru ca ai avut tupeul sa imi spui ca vrei sa te invoiesti”, etc (variatiuni pe tema….)
– randamentul celor care vin la munca (majoritatea, pentru ca nu isi pot lua liber) este scazut pentru ca e luni, pentru ca seful a fost m***t, pentru ca vede starea generala de delasare care il inconjoara la birou
– cei care nu au un serviciu se simt rau pentru ca nu au serviciu, nu pentru ca e a treia luni din ianuare. Au rate de platit si nu au din ce, pierd casa ca e luata cu ipoteca, etc (aceleasi variatiuni…)
– studentii care au examen nu se duc pentru ca e luni si in general sa ai examen lunea e o pedeapsa pentru oricine, iar cei care se duc il pica pentru ca examenul e luni, dupa duminica in care au dormit toata ziua ca samabata au fost in club. Deci, nu au invatat.
– rata sinuciderilor…. aici e o poveste interesanta: nimeni nu se sinucide luni pentru ca e desuet, nu mai esti original daca te sinucizi luni, nu atragi nici o atentie asupra ta, adica mori ca prostul. Daca tot te omori, macar sa te bage si pe tine cineva in seama. La noi in tara rata sinuciderilor creste in functie de: disponibilizarile din companii, tezele semestriale (mai multi elevi se sinucid decat studenti ), faptul ce profesorul de mate te baga sau nu in seama, etc. Deci, rata sinuciderilor nu creste in aceasta zi in mod deosebit la noi.
In concluzie, la noi nu tine nimeni cont de Blue Monday, sau ca asta e cea mai grea zi din an. La romani, toate zilele sunt grele, de aia suntem un popor sters, plin de oameni gri, robotei, care nu fac practic nimic, dar se vaita mereu din o gramada de motive despre care afla ca le-ar putea avea din alte surse, nu le descopera pe propria piele (mai pe scurt, suntem “ipohondri”). Pentru romani, fiecare luni e Blue Monday, indiferent de ce ti se intampla in viata, fiecare zi de fapt e Blue, pentru ca exista…
Intrebarea mea: s-a bucurat cineva azi de ceva? Ca ninge, ca s-a trezit dimineata, ca e luni?

3 thoughts on “Blue Monday

  1. El

    :)) cercetator american.. pai la ce te puteai astepta de la un cercetator american… numai ei pot sa debiteze asa ceva

  2. Adina

    Sincer, eu m-am bucurat de ziua de ieri… ca s-a facut luni din ultima saptamana de munca si ca urmeaza concediul! Cam scurt, ce-i drept…

  3. Ea

    In cazul acesta te invidiez:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *