A time to remember

1

Azi sunt nostalgica. Si nervoasa, dar mai mult  nostalgica. Ceea ce imi dovedeste inca o data ca sunt depresiva bipolara. Si in nostalgia mea mi-am adus aminte de cei decare ar trebui sa ne amintim de fiecare data, cu  fiecare ocazie si in fiecare imprejurare: parintii.

Mi-am adus aminte de mama mea, draga de ea, pe care mereu o cert cand o rog sa imi puna un pachet de mancare si imi pune o geanta pe care nu o pot ridica de jos, in loc sa ii sarut mana ca o face cu drag, pentru mine. Si mi-am mai adus aminte ca oricat de suparata si revoltata as fi (si sunt!) ma face mereu sa rad si sa ma destind, sa uit pentru cateva momente ce am inainte si sa ma gandesc la cum era langa ea. Imi mai aduc aminte de tata, care saracul ne-a suportat toanele mie si ale mamei fara sa cracneasca atatia ani – se facea nevazut cand ne apucau tipetele pe amandoua pentru ca stia ca mereu pica la mijloc intre noi doua si mereu el era de vina. Imi mai aduc aminte de mancarurile mamei…..uuuu, that isa delight! Pana si francezii care au venit a doua oara de la Minuits s-au “batut” pentru cine sa stea la noi sa manance mancarurile mamei mele. Pana la urma mama a facut mancare pentru toti.

Mi-e dor de ei, de vorba lor calda si buna, de privirea lor blanda (chiar si de cea aspra), de mana care a sters atatia genunchi juliti ai copilariei, atatea lacrimi amare ale adolescentei si care a alinat atatea oftaturi de acum. Cand vine vorba de parintii mei, as muta muntii din loc, as face orice sa le fie bine. Nu concep sa iti lasi parintii de izbeliste la batranete, nu pot sa admit sa nu mai vrei sa stii de ei ca sunt invechiti. Parintii nu se invechesc niciodata, parintii mei niciodata nu vor fi trecuti.

Azi am simtit ca ma sufoca presiunea din ultima vreme si am sunat-o pe mama sa ii zic pana la urma ce ma apasa. Nu stiu de ce am amanat atat. Vroiam sa nu o mai incarc, desi, fara sa imi dau seama, ea simtea ca nu e totul in regula si deja isi facea probleme. Ea este singura persoana care imi spune lucruri care imi ajung in inima si pe care le constientizez. De cand am vorbit cu ea m-am linistit si totul a devenit, dintr-o data, usor, realizabil, banal.  Nimeni, oricat s-ar fi straduit, nu ar fi putut vreodata sa imi dea starea de spirit pe care mi-o da o discutie avuta cu ea. Stie sa strecoare sfaturi bune in orice conversatie si in legatura cu orice problema. Mi-a fost alaturi chiar si cand eu ma abandonasem. A crezut in mine cu o habotnicie de nedescris, cand nici eu nu mai credeam in nimic.

Nimic, dar absolut nimic nu se compara cu parintii.

P.S. Mi-a staruit un cantec in cap de cand m-am trezit si i-am gasit un rol minunat in acest post:

Where would I be today without you being there for me all my life
What would I do today without you taking care of me all the time
– Ayo – Without you

One thought on “A time to remember

  1. Crisa

    Cred ca tu vrei sa ne faci sa plangem!
    Si asa e o perioada mai plina de nostalgie…
    Mi-a placut mult, m-am regasit in tot ce am citit…
    Nimic nu se compara cu parintii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *