I have a dream!

9

Nu, nu il impersonez pe Martin Luther King si nici nu cred ca mi-as dori sa fi fost un negru in perioada sclaviei, dar zau ca asa m-am simtit ieri seara cand Raducu s-a gandit el sa ne duca la Paradisul Verde si am simtit nevoia acuta sa ma sarpin pe jugulara.

Am ajuns acolo destul de greu, tinand cont ca e in Corbeanca si iesirea de DN1 e mereu aglomerata. Am ajuns in fata complexului, care avea o poarta imensa si paznici, vine un nenic la noi – paznic – si ne cere buletiul ca sa ne lase sa intram. Radu incearca mai intai metoda romaneasca de convingere, dar am ramas masca cand domnul a refuzat foarte politicos, spunand “Nu este cazul, va rog” Ne roaga!! De ce ne-a uimit pe noi aceasta scena? Pentru ca nenicul respectiv era la vreo 50 de ani +/-, imbracat saracacios, imbatranit inainte de vreme si cu toate astea ne-a rugat sa nu, spre deosebire de multi altii, vezi postul Minunata Romanie. Poate i-am fi facut probleme daca i-am fi dat ceva sau poate castiga destul de mult incat nu il interesau cei 3-4 lei pe care i-am fi dat si riscul de a fi dat afara daca ar fi fost prins, nu ar fi meritat suma. Nu ne-a lasat sa pornim de pe loc pana nu ne-a zis ca nu avem voie sa facem mizerie pe strazi, sa nu circulam cu viteza si sa nu facem galagie, sa nu dam radioul prea tare.

Primii 1-2 km erau plini de padure si cateva case rasfirate pe acolo. Nimic impresionant. Am aflat ca acea portiune a fost data spre constructie abia in 2009 parca, deci era normal sa nu fie aglomerata de case. Abia apoi am intrat noi in paradis in adevaratul sens al cuvantului. Majoritatea caselor pe model american, fiecare cu o gradinuta aferenta mai mare sau mai mica dupa caz, copii se plimbau pe bicicleta sau sareau coarda pe trotuar, un cuplu in jur de 25-30 de ani faceau jogging impeuna, o femeie insarcinata isi facea plimbarea de seara, un domn se juca in iarba cu catelul lui, bucuros ca stapanul ii venise acasa. Nu ma mai simteam in Bucuresti. Parca eram in alta tara, nu in alt oras. Nu imi imaginam ca atat de aproape de un rahat de oras ca Bucurestiul poate exista o asemenea oaza de liniste si calmitate, parca eram intr-un univers paralel.

Bineinteles ca fiecaruia dintre noi ne-a fugit mintea pret de cateva minute la ce ar fi insemnat sa stam si noi acolo. Cum ar fi sa iesi dimineata in gradina sa iti bei cafeaua, sa privesti primele raze ale soarelui printre crengile copacilor din gradina proprie? Sa iti saluti vecinul si sa iti ureze o zi buna cu un zambet sincer? Sa te urci in masina parcata pe aleea din fata casei, pe care ai lasat-o descuiata, si sa pleci la serviciu, nu inainte de a-ti lasa copilul la gradinita/scoala din acelasi complex rezidential? Sa te intorci de la serviciu si sa iesi sa te joci catva timp in curte cu copilul tau? Sa iesi cu cainele la o plimbare prin cartier sau singur in miez de noapte pentru ca nu poti adormi? Sa faci un gratar in curte cu prietenii? Cum ar fi ca toate astea sa fie si reale, palpabile pentru noi, cei de rand, aspirantii?

La fel de bineinteles nu s-a putut sa nu ne sara in ochi unele detalii, cum ar fi: paznicii se plimbau mereu pe strazi – aproape pe fiecare strada era un paznic care isi facea rondul in mod responsabil!! – asa ca nu ai cum sa nu te simti in siguranta, nu erau caini vagabonzi, masinile erau parcate pe alei sau in garaje, nici una pe strada, nu erau masini ostentative, nu erau masini extraordinar de scumpe, am vazut si Smart si Renault si Land Rover etc., casele erau superbe, cu materiale pe care rar le-am mai vazut, sau deloc,  era o liniste uimitoare, copii alergau linstiti pe strazi, nimeni nu se grabea, nu claxona, nu injura, nu urla, nu nimic. Parca nimeni nu era suparat, parca toti aveau timp, v-am spus, noi ne simteam intr-un univers paralel.

Ca sa revin la inceputul postarii de azi, da, am un vis! Visez ca in cativa ani sa putem si noi sa avem o casa pe pamant, cu o curticica cat de cat, un pom-doi, o floare-doua, la  cativa kilometri de oras, un alt oras, nu Bucuresti – poate Cluj, Sibiu, Timisoara, Oradea, etc. unde sa putem evada de nebunia din timpul zilei si sa simti ca intr-adevar ajungi acasa.

9 thoughts on “I have a dream!

  1. El

    Da mi s-a intiparit o casa de acolo pe retina si mintea mea imi spune clar ca unui copil care vrea o bomboana “trebuie sa o aveti”. Sunt perfect constient ca nu o sa se intample in viitorul foarte apropiat, dar sunt convins ca o sa se intample.


  2. bine zis: you have a dream, toţi visăm la căsuţa noastră cochetă cu un petec de gazon în faţă unde poţi să te joci cu animalul casei:) sau să faci în zilele însorite un grătărel. Din păcate astea-s accesibile doar unei anumite părţi a societăţii şi sincer eu nu mă văd ca făcând parte din ea:( Al dracu’ ghinion.
    Mi-a plăcut partea cu să-ţi laşi maşina descuiată=)) serios acum.. în România?

    • Ea

      Se poate si in Romania!!! La concluzia asta am ajuns aseara, se poate sa ai parte de DECENTA si in Ro. Pretul e mare, intr-adevar, dar se poate!! Iar cu masina, cand ti se plimba prin fata casei cate un paznic la 30 minute si cand nimeni nu poate intra/iesi fara un control la poarta, da ti-o lasi si deschisa, poate si un geam lasat jos sa se aeriseasca…:))

    • Ea

      Bai Sarmi, lasa si tu numarul de telefon la sectiunea contact. Avem de planuit o escapada in 3:)


  3. mno…chiar ca fain…cine nu viseaza la asa ceva?
    ca si fyi, in cartierul ala sta MM Stoica; mie imi vine greu sa cred ca o sa am prilejul sa am asa ceva. Asta nu inseamna ca renunt, doar ca nu imi fac sperante:)
    Niste poze ceva?

    • Ea

      Din pacate paznicul ne-a zis ca nu putem sa facem poze…. e si casa lu Tantareanu acolo, so….

  4. R

    Pai…jucati la loto :O ? 😛

    • Ea

      Ne afiliem 😉

  5. IO

    Mda, ce pot sa zic, e ideal, e ezoteric chiar, e mirobolant de-a dreptul – si toate atributele si adjectivele astea – in alte parti(gen alte tari – alte civilizatii) ar fi ceva mai mult decat banal si obisnuit – dar la NOI (aka RomFUCKINania) – e doar la stadiul de: “UUUUU…AAAAAA…..UUUU….” si sunetul blitzurilor din aparatele foto.

    Cine nu viseaza la asa ceva, cine nu isi doreste asa ceva? Cine are? Ei….aici e o cu totul alta poveste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *