Reguli

14

De la inceput va zic, cu manuta pe inima (am zis inima, nu altceva…) ca imi pare rau pentru cei ce se supara sau se simt atacati de articolul urmator, insa daca ajungi sa te superi inseamna ca te simti vizat ceea ce inseamna ca intr-o oarecare masura si la tine ma refer..

Suntem inconjurati de reguli. Peste tot. Intreaga noastra viata se invarte in jurul unor reguli. Unele mai bune, altele mai putin bune, nu are importanta acum, dar sunt reguli in unanimitate aprobate si respectate la nivel de familie, comunitate, oras, judet, tara, glob. Unele regului sunt pentru a fi incalcate, insa atentie! o faci pe spinarea ta si numai a ta si inseamna ca iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci. Ca sa eliminam din start supozitiile de genul “pai sunt abstracte” sau “sunt aberante”, etc spun ca ma refer la cele de bun-simt si la cele gramaticale. Nimic iesit din comun aici, mai ales pentru cei apropiati, care deja nu ma mai suporta sa le fac observetii de genul “doar, nu decat” si altele asemenea.

In fine, mai departe vreau sa punctez cateva dintre regulile de comportament in societate (ca doar traim intr-o societate, si nu intr-o grota, iar cui nu ii convine asta, nu are decat sa se duca si sa traiasca in grota), regulile gramaticale etc, care prin incalcarea lor ma duc pe mine pe culmile disperarii – ati ghicit: iar sunt cu nervii la pamant.

  • Mama ta te-a invatat de cand erai mic sa nu te bagi in discutie ca musca-n curu calului atunci cand un om vorbeste langa tine – astepti sa isi termine ideea, ii ceri voie sa il intrerupi si apoi spui ce ai de spus. Acelasi lucru si daca vorbesc mai multi oameni astepti ca unul din ei sa isi termine fraza si apoi iti faci simtita prezenta in mod oratoric. Nu il intrerupi pe om in mijlocul ideii de si-o uita. Boule! Repet, asta trebuia sa stii din scutece, nu-ti trebuie multe clase pentru asta, nu trebuie sa fii animal in mod gratuit. Daca nu te-a invatat, asta e, inseamna ca a esuat ca mama.
  • Tot mama ta ar fi trebuit sa te invete ca atunci cand intri intr-o discutie, sa spui ceva relevant. Sa vii cu un argument valid si eventual sa aduci valoare discutiei. Nu sa intrerupi omul care incearca sa explice niscaiva fizica nucleara, spunand ca o musca e scarboasa. Daca mi-ai face mie asa ceva, ti-as crapa capul. Cu toporul. Si apoi te-as duce la mama ta sa ii explic si ei pe viu de ce si-a ratat meseria de mama.
  • Inainte sa te dai mare ca stii 15 limbi vorbite, din care 3 orale, invata-ti propria ta limba. Da, stiu ca unii prefera sanscrita in defavoarea romanei, insa asta e – ai un destin de rahat – pentru ca te-ai nascut in Romania si aici locuiesti. Trebuie sa vorbesti romana si sa o vorbesti bine, chiar foarte bine. Te mai plangi de ungurii care vorbesc maghiara in Romania? Pai daca romanii nostri nu sunt in stare sa-si vorbeasca mandretea de limba corect, lor ce sa le mai cerem?
  • Tot la capitolul “a te da mare” intra si activitatile zilnice. Sau cele trecute in CV. Nu spune ca stii ce e ala marketing, daca habar nu ai de BTL si nici nu spune ca esti Community Manager daca tu pe Facebook vii sa vinzi. Du-te la taraba.
  • Primul lucru pe care trebuie sa stii sa il faci atunci cand ai un calculator in fata este sa inveti sa scrii. Cele mai des uzitate programe dintr-un calculator (de catre un om normal) sunt cele care necesita ceva text, precum Word, Excel, PowerPoint, etc. Daca tot vrei sa scrii, invata sa o faci corect. Frazele de genul : acesta ;nu sunt corecte,chiar daca te dai de – a dura , pana maine dimineata. Cei care nu si-au dat seama ca am facut (intentionat) niste greseli in fraza anterioara, intra in categoria carora mai au de invatat.
  • Atunci cand decizi sa intri intr-o discutie, incearca sa aduci un argument. Argumentele nu sunt cele care incep cu “parerea mea..”, “eu cred ca..”, sau care se rezuma la “pentru ca asa e.” Asta nu inseamna decat doua lucruri: ori nu stii ce e ala un argument, ori daca stii ce e un argument, nu gasesti nici unul la indemana, pe care sa il folosesti in contextul de fata. In ambele cazuri esti prost! Daca nu stii ce e ala argument, dar cu toate aceste citesti acest post, am un singur sfat pentru tine: Google is your friend! Daca nu gasesti nici un argument real, ai putea incerca sa citesti mai mult – revistele porno, comic-book-urile, sau revistele de genul Top Gear nu se pun. Citeste o carte adevarata si vei vedea cum incep sa ti le lege niste cuvinte de limba si niste idei de creier. Continua tot asa si o sa vezi ca vei intelege ce se vorbeste in general in jurul tau – nu o sa ti se mai para ca vorbeste lumea limbi straine in jurul tau…
  • Undeva prin clasa a doua sau a treia (nu mai stiu exact..) se invata regulile de ortografie. Pentru cei ce au nevoie de dictionar pentru a intelege ce am zis, sunt reguli, acceptate la nivel de tara, pe care trebuie sa le inveti si pe care trebuie sa le urmezi pentru a scrie corect. Numai scriti cum v-a duce capu k v-a duce prost. (V-ati prins ca am facut acelasi lucru ca la punctul 5? 🙂 )
  • Atunci cand vrei sa ataci pe cineva, asigura-te ca ai armele si mijloacele necesare. Mai ales cand incerci sa ma ataci pe mine si mai ales intr-un domeniu pe care il stapanesc. Asta ca sa nu pici de prost.

Cel mai probabil lista s-ar continua mult si bine, dar pentru acum e suficient, mi-am varsat destul nervii si, in plus, mi-e somn 🙂

Asadar , dragi nostrii ,va spunem noapte buna amandoi impreuna , si va dorim odihna placuta ! 😛

14 thoughts on “Reguli


  1. Simt la orizont un PMS şi pentru că Sărmă uneori e mai al dracului decât dracul te enervez şi mai tare cu următoarele:
    1. Nu mai scrie la nervi că faci greşeli şi „limbistul” din mine te va corecta.:) (reguluile de ortografie, )
    2. Dacă vrei să fii 100% pe val scrie cu diacritice, până la urmă aşa e în limba română.
    Acum relaxare prin zâmbet:
    1. Te pup că deja simt un tir cu pumni care vine din Bucureşti pe DN iar şoferul are în mână adresa mea:)
    2. Seară frumoasă dragilor (toţi 4, including cats of course:D)

    • Ea

      M-am corectat 😀 sa imi mai zici daca gasesti acum… Dar sincer, la ora aia…. m-am chiorat dupa taste.

  2. Ea

    Sarmaaaaa,

    In primul rand no PMS-ing, doar nervi.
    Doi: tot ce se poate sa fac greseli, mai ales cand scriu la nervi, dar corecteaza-ma linistit – nu cu asta ma enervezi. Si nu imi place sa scriu cu diactritice – mi se pare un moft sau un trend in randul bloggerilor…
    Trei punct unu – sunt blonda, nu m-am prins, va trebui sa fii mai explicit…
    Trei punct doi te pupam toti patru, mai ales matzele care au nasurile roz, umede si reci. ;;)


  3. 1. păi nu e un moft:) aşa e corect, ultima oară când am verificat cuvintele în limba română se scriu cu diacritice:)
    2.ce nu ai înţeles?
    3. vive le cats:)) sau cum dracu se scrie:))

  4. Ea

    1 mdeah… calculatorul meu (un soi de 286…) nu stie cu din-ala…
    2 …nimic… daca te referi la noi, nuuu, sub nici o forma, suntem pasnici, mai ales daca venim si ne duci la cafeteca. 😀
    3 vive les chatons 😀 (cred)


  5. acum nu mai caut:)) m-a luat o lene de zici că-s la muncă… a stai, sunt la muncă;)))

    • Ea

      Ce vorbesti fiule? Crezi ca la altii e altfel? 😀

  6. Victor

    Draga Ea,
    Am citit blogul tau (nu pe tot, recunosc). Ai talent si potential, dar esti mult prea subiectiva. Inteleg, este blogul tau, parerea ta, ideea ta. Dar ar fi pacat sa te rezumi doar la atat, cand evident poti mai mult. Incearca sa fi mai obiectiva si sa te detasezi putin si o sa vezi ca lucrurile sunt putin diferite (nu cu mult dar totusi diferite). Nu te lasa atrasa in mijlocul evenimentelor astfel iti va lipsi perspectiva. Recomand lectura, multa lectura si mai putin online.
    Sper sa consideri acest comment ca pe o critica constructiva, nu am/avut intentia de a fi malitios.

    Toate cele bune 🙂

    • Ea

      Buna Victor,
      Multumesc pentru aprecieri si critici (intr-adevar constructive), insa ce nu am inteles exact este “Recomand lectura, multa lectura si mai putin online.”. Daca ai putea sa imi explici mai exact la ce te-ai referit aici, ti-as fi recunoscatoare..

  7. Kiya

    ca sa nu mai vorbim de regula de 3 simpla 😛

    • Ea

      Aia nu ma deranjeaza in mod deosebit ca nu am treaba cu ea prea des..:)

  8. Victor

    Scuze pentru confuzie… m-am referit la faptul ca recomand multa lectura considerand ca esti pe drumul cel bun si cred ca vrei sa il urmezi in continuare… este mai mult un “thumbs up” decat o critica 🙂 … apropos de online, eu nu il consider (inca) un “loc de plecare” sau un loc unde putem gasi modele… desi este destul de raspandit si cuprinde o serie larga de subiecte, nu cred ca a atins o maturitate suficienta incat sa il putem considera un punct de referinta… inca e la stadiul de mediu de socializare si de (simpla) informare… deocamdata tot cartea ramane baza… mai mult, am comentat in sensul ca, din cate inteleg, ai contact destul de mult cu mediul online si ar fi bine sa nu te lasi influentata (prea tare) de tendintele raspandite “online”… am observat asta in cateva din posturile tale…
    In concluzie, asta este o parere personala, bazata pe cateva lucruri ce le-am citit in blogul tau… S-ar putea sa ma insel (imi cer anticipat scuze daca este asa), nu am pretentia sa cunosc foarte multe dint-un simplu blog… 🙂

    Toate cele bune si “keep up the good work” 🙂 Am sa imi arunc un ochi pe aici din cand in cand, destul de rar intalnesc e cineva care promite 🙂

    P.S. Ursule, lasa CS si mai baga si tu o carte, poate te invata fata asta cate ceva 😛

  9. Ea

    Victor, multumesc de sprecieri, si chiar si pentru critici – as cum am mai spus 🙂
    Nu, intr-adevar, on-line-ul nu este un punct de plecare neaparat, iar goal-ul este de a avea ceva scris…. pe hartie la un moment dat (cand va veni acel moment…. este de discutat) insa pana atunci si aici e o variata buna.
    Cat despre influenta pe care on-line-ul o are asupra blogului – intr-o oarecare masura este normala. In plus, de fiecare data am discutat despre subiecte care m-am interesat in mod direct, sau despre care am putut sa imi exprim o parere avizata.
    Iar de la Urs citire, “am lasat ma CS-ul de mult, de cand Ea m-am bagat la blogging 😛 “

  10. Pingback: Nu-ți încălca propriile reguli | MameBune.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *