Dragii nostri bunici

1

Acum doua zile a fost ziua mea de nume, ocazie cu care am primit o gramada de telefoane, mesaje, facebook-isme, etc. Insa, telefonul pe care il asteptam intreaga zi, cel care vine, invevitabil, in fiecare an de zilele mele, anul acesta a venit putin mai tarziu…

Ca sa intelegeti de ce astept acest telefon, eu pana la 7 ani am fost crescuta de si m-au educat bunicii mei de la Galati, din partea tatalui meu. Ei sunt primii mei parinti, cei carora le datorez primii mei ani, cei cu genunchi juliti, lacrimi de crocodil, cantece de leagan, povesti spuse la nesfarsit, nopti nedormite si foarte multe altele asemenea. Ei sunt cei care m-au invatat sa am grija de mine, sa vorbesc cu respect persoanelor mai mari ca mine, cei care mi-au insuflat educatia si principiile pe care le am si in ziua de azi.  Dragii mei bunici, mamaia si tataia, s-au chinuit cu noi, cei patru nepoti, iar acum traiesc in amintirea acelor ani…

Ii vedeam mari si puternici, acum ii vad din ce in ce mai aplecati spre pamant, ingreunati de cei 90 de ani ce ii duc in spate. Ii vedeam rai, cand acum imi dau seama ca nu era rautate, ci teama ca eu sa nu patesc ceva rau. Ii vedeam aspri, nestiind ca ei isi pierdeau noptile plangand la capul patului meu atunci cand nu imi era bine. Cand plecam de la ei ma bucuram ca nu o sa ii mai vad o perioada, negandindu-ma ca va exista o zi in care ei vor inceta sa mai fie…

M-au sunat si anul acesta, mai tarziu ca de obicei, insa au facut-o. Mi-au dat iar lacrimile cand le-am auzit vocile, de dragul si dorul lor, de rusinea mea ca nu mi-am mai facut timp sa trec pe la ei, macar in vizita, de dorinta de a-i avea alaturi, sa ii strang in brate si sa ma uit in ochii lor, de un albastru spalacit si sa ma simt iar, in bratele lor, copilul de altadata. M-am infuriat pe mine cand am realizat ca mi-era rusine fata de colegii de birou pentru ca trebuia sa tip in telefon ca sa ma auda tataia si ca a trebuit sa ii spun mamaiei mele ce am mancat la pranz. Mi-am dat seama ca sunt o proasta, pentru ca ei ar merita sa tip in gura mare ca ii iubesc, ca ma bucur ca ii am si ca le datorez cea mai fericita copilarie pe care ar fi putut sa o aiba oricine in lumea asta.

Batranilor nostri le datoram mai mult decat realizam, le datoram viata, fericirea, iubirea, totul. Dar, din pacate, de obicei uitam acest lucru. Uitam sa ii sunam, sa trecem pe la ei, uitam ca exista. Si cand ne aducem aminte, ne e rusine cu ei pentru ca sunt batrani si neputinciosi, pentru ca isi duc cu greu anii si, cu atat mai greu, traiul de pe o zi pe alta. Ne supara cand ne suna sa ne auda vocea, pentru ca noi nu avem timp de ei, ne derajeaza cand ne pun intrebari triviale, cum ar fi “ce ai mancat, mamaie, azi?”, pentru ca, in mintea noastra, asta nu e treaba lor. Ce prosti suntem…  Cum de nu ne dam seama ca ei, dragii nostrii batranei, pentru noi traiesc in continuare?…

Pentru batrani, pentru bunici fara nepoti, care s-ar bucura cu lacrimi in ochi la vederea noastra, pentru batrani care nu au posibilitati, dar care merita mult mai mult decat atat, Dan Ciulea, impreuna cu Cristi Gog, Adi Hadean si multi altii, au facut anul trecut un lucru extraordinar, care, din fericire, continua si anul acesta.

Este vorba despre “Nepoti de Craciun”, o campanie care isi doreste sa ajute clujeni in varsta sa intre in atmosfera de basm a sarbatorilor de iarna, chiar daca nu au norocul sa fie înconjurati de familie. Beneficiari sunt bunicii clujeni in varsta, cu o situatie materiala mai dificila, care frecventeaza centrele de zi pentru varstnici din Cluj-Napoca (este vorba de centrele administrate de Directia de asistenta sociala – nu sunt aziluri: oamenii vin si stau o perioada in timpul zilei, apoi se intorc acasa). Acestia isi petrec o mare parte a zilei la centru, unde sunt printre prieteni: povestesc, joaca table sau sah, sunt ajutati cand au nevoie. La centre sunt inscrisi citeva sute de pensionari, unii dintre ei cu o situatie materiala decenta,  dar campania vizeaza pensionarii care nu-si permit sa sarbatoreasca. Ne-am propus ca in perioada sarbatorilor de iarna sa aducem si pe fetele lor zambetul unui bunic de Craciun!

Mi-a placut atat de mult ideea lor, incat sincer, ma intreb de ce nu ajunge acest lucru si la urechea unor sponsori, care sa poata sustine, macar in parte, aceasta campanie in mai multe orase. Si mai mult decat atat, mi-a placut initiativa lor de a le scrie a le scrie bunicilor o felicitare. Chiar daca bunicii de imprumut primesc cadouri si lucruri de care au nevoie, doua randuri scrise de mana pe o foaie de hartie sau pe o felicitare ii vor bucura enorm. Ii vor face sa se simta pretuiti, sa simta ca cineva se gadeste la ei, si ca un nepot de imprumut s-a gandit suficient de mult la ei incat nu doar sa dea bani pe niste lucruri, ci sa le scrie cat de mult ii apreciaza.

Eu nu pot, din pacate sa particip fizic la aceasta campanie, desi mi-as dori enorm de mult sa o fac, insa ceea ce pot sa fac este sa te fac pe tine constient de existenta ei, poate tu esti din Cluj si ai posibilitatea sa ajuti mai mult decat mine. Vreau sa fii constient ca exista bunici fara nepoti, pe care poate familia lor i-a lasat deoparte ca sunt invechiti si ca nu inteleg necesitatea nepotilor de a sta la calculator mereu, in loc sa ii viziteze. Sau poate ca toata familia lor este plecata din tara si nu are cine sa le treaca pragul de Craciun. Ei nu sunt invechiti, nu sunt niste bosorogi ce nu mai au ce cauta printre noi, dimpotriva, sunt ce avem noi mai de pret.

“Dragii mei, 

Mi-as dori atat de mult sa fiu alaturi de voi! Mi-as dor sa fim iarasi impreuna ca atunci cand aveam cativa ani si cand gateam impreuna, sau cand mergeam impreuna pe malul Dunarii la plimbare… 

Nu vreau decat sa va multumesc ca m-ati crescut si ca ati avut grija de mine si sa imi cer iertare ca nu v-am mai trecut pragul de foarte mult timp, desi stiu cat de mult ma asteptati, cat de mult ma pretuiti, cat de mult va doriti sa ma vedeti ca sunt bine.

Stiu ca v-ati fi dorit sa fiu doctorita, si imi pare rau ca v-am dezamagit, insa vreau sa stiti ca imi este foarte bine, ca am alaturi de mine un om extraordinar, care ma iubeste, si prieteni dragi, care sunt langa noi mereu. Am o viata frumoasa, asa cum v-ati dorit dintotdeuna sa am.

Va iubesc dragii mei bunici!”

Aceasta este scrisoarea pe care as trimite-o eu catre bunicii mei de la Galati, insa tu le poti trimite bunicilor de imprumut o scrisoare, unde sa le spui orice vrei tu. Pe site-ul www.nepotidecraciun.ro vei putea vedea multe asemenea felicitari. Urmareste sectiunea blog pentru a citi mai multe despre aceasta campanie.

Ganditi-va la bunicii pe care i-ati pierdut, daca este cazul, si aduceti de Craciun un zambet pe fata unui bunic de imprumut. Sau, daca esti fericit si mai ai bunici, duceti-va la ei de sarbatori si spuneti-le cat de mult ii iubiti. Inseamna atat de mult pentru ei…

One thought on “Dragii nostri bunici

  1. Pingback: Campaniile saptamanii 5-11 decembrie din blogosfera romaneasca | refresh.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *