Nopti Albe

Nu in Seattle, nici nu mi-a placut filmul foarte mult, ci in Bucuresti, in Berceni ca sa fim mai precisi. E drept, de cand avem galusca mica ni s-a schimbat programul, s-a dat dupa al ei: putem face lucruri care tin doar maxim 3 ore. Si anume: curatenia ne e intrerupta o data la 3 ore, mancarea e facute in transe, iar de dormit ce sa mai zic… Ei, aseara insa am avut o noapte mai alba decat ne asteptam – a fost de-a dreptul stravezie, transparenta ca geamul termopan al vecinilor sextagenari care fac sex pe balcon, crezand ca nimeni nu ii vede, chioara ca mine in dimineata asta cand am baut apa din termosul fetei, pentru ca nu am vazut nici una din cele 20 de cani pe care le avem in bucatarie. De ce? Pai sa vedeti….

Ne trezeste pitica pe la 3 si ceva pentru ca ei ii era foame. Mananca, adoarme linistita si in maxim 20 de minute se trezeste plangand de colici. Cum nu prea avem ce sa ii facem in aceste momente, facem ture cu ea prin casa cu schimbul. Pe la 5 se linisteste si adorame. Noi ne bagam in pat cu viteza luminii si linistea unui lan de porumb intr-o noapte fara luna, doar-doar nu om trezi-o si sa mai prindem si noi cateva ore de somn, desi de acum i se apropia ora de masa iar.

Cum stateam noi in pat foindu-ne ca sa adormim, Yoda AKA cea mai retardata pisica din lume, isi aduce aminte ca nu a mai intrat in dormitor de vreo 2 luni si jumatate si i se face dor, motiv pentru care incepe sa miaune la usa inchisa. Il ignoram pana cand incepe sa se suie pe usa si mai ales pe clanta, facand galagie si riscand sa trezeasca Terminatorul din patutul alb.

Ma gandesc ca mai bine ma ridic sa il potolesc si sa ma si duc la baie cu ocazia asta, ca sa nu ma mai trezesc din cauza asta peste o ora. Ma ridic din pat, ocolesc cu grija patutul fetei (m-am invatat sa fac asta dupa ce am dat vrei 3 picioare in el si am trezit odorul cu urletele mele) si pun mana pe clanta. Nimic. Am crezut ca sunt prea adormita, asa ca mai incerc o data. Nu eram adormita. Usa era incuiata cu cheia aflata de cealalta parte a usii, cheie pe care tampitul de Yoda a reusit cumva sa o roteasca in broasca, ca sa ne inchida in dormitor.

El ridica o jumatate de cap dintre perne, rastindu-se la mine:

– Nu te mai juca cu usa ca o sa trezesti fata!! (de ce sufletul meu m-as juca cu usa la ora aia atat de nefericita a diminetii??)

– Nu ma joc cu ea, nu pot sa o deschid, urlu eu soptit la el.

– Termina cu glumele ca nu am chef.

– Misca si deschide-mi usa (nu, nu ma simteam in nici un chip in momentul ala ca o doamna)

Se ridica El plin de spumele marii si pune mana pe clanta. Trage. Deschide ochii mai bine si mai trage o data. Se uita la mine buimac si zice:

– Unde e cheia?

– De partea cealalta a usii, ii zic eu nevinovata, desi stiam ce intrebare urmeaza sa puna.

– Unde e cheia de rezerva?

– In sufragerie…..

– De ce e in sufragerie, cand eu am pus-o pe raft?

– Pentru ca imi statea in creier sa o vad mereu pe raft. Si la urma urmei, cine sa ne incuie in dormitor cand suntem singuri acasa? il intreb eu, nervoasa ca ma ia la rost.

– DUPA CUM VEZI, YODA!!!! imi spune el urland soptit, iar eu pot sa jur ca in momentul ala i s-au introsit ochii ca la jucariile alea cu baterii.

Aia mica incepuse deja sa se foiasca pentru ca era aproap de 6, eu trebuia sa ma duc la baie, el era plin de nervi si cauta frenetic ceva cu care sa deschida usa, iar matele, de partea cealalta a usii, mieunau in draci, simtindu-ne ca ne miscam prin camera, insa neavand cum sa ajunga la noi.

Dupa vreo trei sferturi de ora, timp in care El, negru la fata de nervi, a rascolit toate sertarele din camera ca sa gaseasca ceva cu care sa descuie usa, aia mica a plans incontrolabil de foame si s-a facut rosie-grena, eu aproape ca faceam pe mine si eram verde-galbena-albastra la fata (deci un colorit extraordinar la noi in familie), seful casei a decis sa foloseasca un breloc metalic si o bucata de sarma (nici acum nu stiu de ce aveam sarma in dormitor) pentru a deschide usa. Am impresia ca se uita prea mult la Chuck si crede ca pe baza a acestei performante il va recruta si pe el cine stie ce agentie de spoini. Bineinteles ca avand asemenea arme mortale la indemana, tot ce reuseste sa faca este aproape sa rupa yala, ceea ce ne-ar fi incuiat in dormitor definitiv. Si daca asta nu m-ar fi deranjat acum un an, iata ca lucrurile s-au schimbat, iar piticania isi cerea masa in moduri mai expresive si mai sonore ca oricand.

– Oups, zice El ranjind la mine. Cred ca in curand se rupe.

– Cred ca gatul tau se rupa in curand daca nu ies mai repede de aici. Ce se rupe?

– Yala. Am fortat-o prea tare.

– O sa iti fortez vertebrele C1, C2 si C3 daca o rupi, tip la el, incercand fara succes sa acopar plansetele micutei oracaitoare. Fa ceva ca sa ies sa ii fac de mancare.

– Mai stai 5 minute sa ma gandesc.

– La ce sa te gandesti? Sparge usa!!!

– Ce te grabesti tu sa distrugi! Si cine o repara maine?

– Mama de la Onesti!!!!! Fa ceva mai repede ca ma arunc pe geam de nervi!!

– Asta n-ar fi o optiune proasta… zice infundat..

– Bine ca te duce capul sa faci glume chiar si la ora asta, dar sa repari yala nu te duce.

A mai urmat un schimb de replici, pe care, din fericire, vecinii nu au avut cum sa il auda din cauza tipetelor piticului rosu-grena de foame, si, dupa alta 10 minute el reuseste sa desurubeze yala si noi sa iesim din captivitatea noastra.  El da sa se repeada la bucatarie sa ii faca masa micutei, eu dau sa ma reped in baie, simtind ca explodez, insa amandoi ne oprim tampiti, cu vadite ganduri criminale, cand il vedem pe Yoda, care dormea dus pe canapea, aproape cu sforaituri, probabil obosit dupa ce a muncit toata noaptea sa ne incuie.

 

About the Author

Ea

Blonda pana-n maduva oaselor, care si-a descoperit de curand pasiunea pentru blogging, carti si lucruri tehnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ver peliculas online