Reteta perfecta

3

Am vazut zilele trecute ca cei de la BlogalInitiative au o  campanie cu mancare :)) (de fapt nu e cu mancare neaparat, ci este a restaurantului Paradis by Carmolimp si atunci e normal sa implice si ceva de mancare). Si cum vecina de sub mine s-a gandit chiar acum sa faca sarmalute cu ciolan afumat si mie imi ploua in gura de mi-ar trebui tot pachetul de servetele ale fiica-mii ca sa ma opresc, m-am gandit ca asta ar fi cel mai bun moment sa scriu cate ceva de mancare. Cu conditia sa nu lesin de pofta pe aici pe tastatura (pofta de sarmale, bineinteles).

Este, intr-adevar, cea mai simpla amestecatura de ingrediente din lume, insa  nimic nu se compara cu gustul ei – gustul copilariei. Nu stiu din ce motiv, in familia noastra se facea rar gris cu lapte. Poate pentru ca mama vroia sa ne faca mereu ceva nou si bun, iar grisul cu lapte era prea banal. Poate pentru ca mama vroia sa fie o mama extraordinara si sa ne rasfete cu cele mai bune deserturi si prajituri. Sau poate pentru ca isi dorea mult mai mult pentru noi, decat sa fim copii crescuti cu gris si lapte. Insa tocmai pentru ca il facea atat de rar, a ramas si va ramane intotdeauna desertul meu preferat.

Intotdeauna am asociat mirosurile si gusturile cu anumite momente in viata. Spre exemplu, ziua mea de nastere are aroma de tort diplomat. Craciunul miroase a cozonac pufos, galbui si a sarmale in foi de varza, Pastele miroase a pasca si drob, iar varsta de 22 de ani o asociez cu Langue du Chat. Tot asa, copilaria mea are gust de gris cu lapte. Zilele cetoase de toamna, diminetile reci, geamurile pictate cu flori de gheata, ghioceii abia aparuti de coastele Perchiului – toate miros imbietor de dulce – a gris cu lapte.

Reteta e banal de simpla – se pune laptele la fiert cu zahar vanilat, cand fierbe se adauga grisul si se amesteca continuu, se mai lasa cateva minute la fiert si gata! Asta e tot. Insa minunatia care iesea in oala smaltuita si veche a mamei nu se poate descrie in atat de putine cuvinte.

Toppingul (ca sa vorbim in termeni academici) este la alegerea fiecaruia. Mie nu mi-a placut niciodata dulceata de cirese amare, insa imi placea cand imi punea tata peste portia de gris, un praf generos de scortisoara. Poate ca de atunci imi place atat de mult scortisoara. Sau, uneori, imi strecura in farfuria cu gris cateva bucatele de zahar candel (este uimitor cum am avut dintii intacti in copilaria, la cat dulce mancam).

Tin minte ca mancam acest desert cot la cot cu tata si fratele meu, sambata dimineata, uitandu-ne la “Toate panzele sus” la televizorul nostru color Profilo. 🙂 Nici nu ne dadeam seama cand mancam o oala intreaga! :))

As vrea sa aiba si pitica amintiri atat de frumoase ca ale mele despre copilaria sa. Mi-as dori sa ii ramana in minte o viata intreaga retetele pe care i le fac cu mare drag, sa isi aduca aminte cu placere de copilarie si sa le faca si ea, la randul ei, copilei ei dragi.

Ca sa ne intoarcem putin la restaurantul Paradis by Carmolimp, a carei pagina de Facebook plina de poze delicioase o puteti gasi aici si avand in vedere premiile puse la bataie, nu neg ca mi-ar placea sa ajung cu gargarita si cu El prin Brasov in toamna asta. Si poate sa mancam… gris cu lapte 🙂

3 thoughts on “Reteta perfecta


  1. Mi-e foame deja :))) Tre’ sa scriu si eu pt campania asta :D! Musai! :*

    • El

      Chiar suntem curiosi, sa dai un link cand scrii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *