Am vrut sa facem aceasta extragere sa fie una putin  mai speciala, asa ca am implicat si membrii parosi ai familiei noastre in concurs. Si unde ar putea ei juca un rol mai important, decat la extragerea castigatorului? Miza a fost sa aleaga un biletel si sa il dea jos din pat, si putem spune ca in aproximativ 5 ore (adunate in 3 zile consecutive) su reusit sa faca si ei asta. Cumva, acum, random.org nu mai suna atat de rau si de plictisitor…

Noi suntem foarte fericiti totusi de rezultat si de felicitam castigatorul din toata inima si, sincer, abia astept sa ii vad pozele facute de Marcel Cristocea Photography, celui caruia ii si multumim pentru voucher, insa va invitam cu cea mai mare placere si cu cel mai candid zambet sa vedeti si Bloopers-urile, care sunt mortale!!!

Asadar, primul filmulet este cu Bloopers si in al doilea aveti extragerea! Sa ne spuneti cum vi se pare!!

Ei, de atunci, nu pot sa zic ca m-am mai simtit ciudat sau ca nu imi gaseam locul. Am descoperit ca Dan si Gog sunt niste oameni super faini, alaturi de care nu puteai sa nu razi, sa nu te simti bine si sa nu ii simti apropiati tie, desi ii cunoasteam de cateva ore. Revenind la dragul nostru Gog, cu mana pe inima spun, si cu usoara jena, ca nu stiam cine era. Habar nu aveam ce talent are sau ce poate iesi pe pe mana lui. Pe mine personal m-a uimit cand, la finalul conferintei, dupa ce ni s-au dat niste pachetele de multumire pentru participare, el, fara sa deschida vreun pachet, a ghicit/citit/vazut (nu pot sa zic care dintre actiuni au fost de fapt) continutul cutiei cu pricina, spunand tot ce contineau, de la marimea obiectelor, pana la culoarea lor. M-a uimit aceasta mica demonstratie a lui si abia asteptam sa ajung la un PC cu net, unde sa caut mai multe detalii despre el si ceea ce face.

Ce m-a impins sa fac aceasta rememorare? Faptul ca azi dimineata am primit un pachet! Dragul de Dan Dragii de Cristi si Dan, carora le multumesc foarte mult pentru ca s-au gandit si la mine si pe care ii imbratisez cu mare dor (mi-e dor de voi, ba!!!) mi-au trimis, fara sa sufle o vorba, o lingura marca Gog!! Vreau sa spun ca am deschis pachetul in posta, ca nu mai aveam rabdare, si am chiuit de s-or oprit tate functionarele sa se uite la mine cum dansez si rad! Mda, apoi am iesit repede din oficiul postal, ca sa nu isi mai faca cruci babele care isi luau pesemne pensiile.

Multumesc din suflet pentru cadou, multumesc ca v-am cunoscut si multumesc lui Gog ca face niste lucruri extraordinare! Ai lav iu bai clujenilor! (Dan, Lili, Cristi, Miruna si Sarma [pentru mine tot Sarma ramai!] ).

Cu greu mi-am stapanit lacrimile in cabinetul doctoritei cand a zis ferm, cu ochii in monitorul echografului “sexul: feminin” si a trebuit sa o intreb de doua ori ca sa ma asigur ca e adevarat. Cand mi-am intors privirea de la ecranul pe care oricum nu intelegeam nimic spre El si l-am vazut cat este de emotionat si de bucuros, parca mai tare mi-a venit sa plang. Cred ca m-a vazut si doctorita, ca mi-a intins in servetel sa imi sterg lacrimile. Iar pe fata lui, am vazut un zambet asa cum doar o data am mai vazut pana atunci, la nunta noastra – doar ca de aceasta data a fost zambetul mandru si plin de caldura care spunea “sunt tata de fata”.

Ei, de acum incepe partea amuzanta: va dati seama ce inseama pentru o balanta sa ia o decizie cu privire la nume? Sau ce inseamna pentru un taur sa astepte ca o balanta sa se decida asupra acestui fapt??? Prevad ca o sa ne luam la bataie in curand. Asa ca, am venit cu o solutie: sa va invitam si pe voi sa ne spuneti parerea voastra, iar pentru stoarcerea de creieri noi va premiem!

Premiul este oferit de Marcel Cristocea Photography si consta intr-un voucher in valoare de 200 de lei pentru o sedinta foto, valabil pana la 31 iulie. Iar noi va oferim acest voucher daca veniti cu nume interesante pentru galushca noastra mica. De mentionat este ca vrem sa aiba doua nume, de care sa nu se poata face misto mai tarziu in viata, din moment ce nu am nimic cu ea, chiar incepe sa ne fie draga J Aaa, si inca ceva, puteti sa ne trimiteti mai multe sugestii, nu doar una si astfel sporesc sansele de a castiga voucherul. Alegerea va fi una subiectiva, insa nu va fi a noastra – veti vedea a cui va fi.

Asteptam propunerile voastre sub forma comentariilor la acest articol pana pe 6 mai, ora 23.59, ca sa aveti timp sa va si fotografiati pana cand expira voucherul.

In cateva minute, dupa ce motaneii nostrii “foarte cuminti” au fost potoliti, unul intr-o camera, unul in cealata, lucrurile au fost aranjate, ea vine in bucatarie sa vada ce face soteul mult asteptat. “Ti-am zis sa dai o idee mai incet, nu aproape sa inchizi focul”, eu i-am explicat “puisor, ce sa-i faci daca am avut o idee mai mare” nu am continuat, desi ar fi fost extrem de potivit daca gateam cu Zu, “stii ca idei asa mari vin doar dimineata, iar amandoi stim ca nu dureaza prea putin”, dar am preferat sa evit acest raspuns, desi toti care ma cunoasteti deja stiti ca mi-a fost foarte greu.

In rest ce sa va zic, Ea e bine, bebelul creste, eu sper sa ma opresc din crescut, nu de alta dar nu vreu sa ii fac concurenta Ei in luna a noua, motanii sunt cuminti, ca de obicei si ne bucuram ca a venit primavara.

Eh, dragii mei, odata cu aceasta perioada, numita de unii minunata, prin care trec, bineinteles ca isc discutii la fiecare pas si toti ochii sunt atintiti pe mine si mai ales pe burta mea, ce se afla in expansiune continua. Este un singur gen de discutie ce ma scoate din sarite, insa, si de fiecare data incepe cu: „nu face X lucru, ca pateste copilul Y lucru”.

Lasand mood-urile de gravida la o parte, imi vine sa ii scuip pe toti cei care zic treburi de genul acesta. Cum mai nene, in capul tau nu se face nici un click, nimic? Nu iti dai seama de tampenia pe care o zici si in care crezi cu asemenea tarie? Adica, nah, si mie imi mai trec prin cap idiotenii, dar nu le dau drumul fara sa le gandesc si mai ales, atunci cand imi dau seama ca sunt niste aberatii, nu continui in prostia mea. Dar ce vorbesc eu aici? Bineinteles ca majoritatea continua, ca doar n-or face umbra pamantului degeaba… trebuie sa isi justifice si ei drumul vietii cumva.

Agasata de atatea pareri si superstitii si idiotenii legate de sarcina, am decis sa vi le impartasesc si voua, poate-poate, impreuna cu altele auzite de voi, reusim sa dam in cap cu piciorul de la pat celor care chiar cred in ele.

Pe primul loc se afla zicerea urmatoare: “ea (gravida) nu trebuie sa atinga animale, sa priveasca oameni urati sau cu defecte fizice, nu trebuie sa fure vreun fruct sau vreun obiect, caci copilul se va naste cu un semn distinctiv. Uneori, zice traditia, chiar poftele gravidei pot fi periculoase, daca nu sunt satisfacute. Viitoarei mamici i-a lasat gura apa dupa capsune si nu le-a avut? Poti sa fii sigura ca micutul ei va veni pe lume “marcat” cu o “capsuna” pe trupusor.” Cum nene sa zici asa ceva? Pai ce treaba are coada vacii cu stampila primariei? Se ia uratenia? Ca daca se ia, sa te fereasca Dumnezeu de o viitoare mamica narcisista, in ochii careia toti in jurul ei sunt urati – nefericit copil va avea. Auzi, da’ prostia nu se ia? Pai daca-I p-asa, ar trebui sa ma inchid in casa fara TV, internet sau vreun alt mod de comunicare cu exteriorul timp de noua luni, ca poi ma trezesc ca fac creun Vanghelie mititel. Si ce ma fac eu daca Yoda se freaca de picioarele mele? Adica, eu nu il mangai dar se mangaie el de mine. Ma trezesc apoi ca primele cuvinte ale copilului vor fi “Miaaaaaaau!!!”?

A doua ineptie zice asa: “Nu-ti taia parul in timpul sarcinii”. Si de ce nu? Inca din Evul Mediu se spunea ca, taindu-ti parul, scurtezi firul vietii bebelusului nenascut. Really? Nici nu mai argumentez de cat este de idioata.

Urmeaza: “Daca tii rumegus in mana sau in poala o sa iasa copilul cret” Right, doar daca tatal e vreun aborigen merinos, ca altfel nu avem nici o sansa sa fie cret, nici daca imi bag rumegusul ala pe gat.

“Copiii nascuti de mame ce au consumat somon ar putea avea gleznele slabite” La asta am ras ca o apucata si nici acum nu vad legatura intre somon si glezna slabite. Cine ma ilumineaza?

“Sa nu cumperi nici un lucru de copil inainte de a se naste” Da, pentru ca e foarte fun dupa ce te taie si te coase si mai ai si o oracaitoare langa tine, sa te duci la shopping de haine, patut, etc. Sau, mai sunt unii care spun ca fac altii cumparaturile respective cat esti tu in spital. Prietene, eu nu iI las pe El sa cumpere nici macar leusteanul pentru ciorba, ca sigur vine cu telina uscata. Asa ca nu, varianta asta iese cu siguranta din discutie.

Mai sunt multe si marunte alte ziceri total de necrezut, insa au cam trecut pe langa mine. Ce ma amuza intr-un mod ingrijorator este ca sunt foarte multi oameni care chiar cred in asemenea prostii. Citeam zilele trecute pe forumurile de viitoare mamici (regret sa spun ca majoritatea bat usor spre retardism) cum ca o individa a cumparat lucruri pentru copil si a pierdut 3 sarcini pana acum. Serios? Nu ti-a dat prin capul ala al tau cat creierul de strut ca poate le-ai pierdut din cu totul alte motive medicale, si nu pentru ca ai cumparat 3 body-uri de copii?

Mare ti-e gradina, Ceiling Cat!!

Asa cum v-ati obisnuit pana acum cu noi, suntem o familie in crestere continua. Totul a inceput cu El si Charlie, apoi am venit eu (motiv pentru care Charlie si acum ma uraste), din cauza lui Charlie a aparut si Yoda (cea mai alintata si dragastoasa pisica din lume) si acum se mai adauga un membru. Nu de natura pisiceasca de data asta.

Suntem bucurosi si entuziasmati si putin fara cuvinte… Ne este draga mica creatura, insa nu prea stim ce ne asteapta pe viitor. Cu siguranta vom vedea la momentul potrivit.

Ce mi s-a parut peste mana de dificil a fost sa imi gasesc cuvintele potrivite si sa le leg de situatiile propice anuntarii unei asemenea vesti. La urma urmei, nu puteam sa vorbesc cu sysadmin-ul despre permisiuni pe servere si integrari de API-uri si sa ii plantez din senin “Stii, am o veste O sa imi explodeze burta peste cateva luni!” Mi se parea pur si simplu ciudat.

Trecand peste momentul anuntarii, sa fii in expectativa nu este cea mai buna perioada din viata cuiva. M-as putea hazadra si zice ca este una dintre cele mai nasoale faze prin care poti trece. Sa luam metodic potentialele situatii in care te-ai putea afla:

• Mergi pe strada, iti vezi de drumul tau si, de nicaieri, apare un copil care mananca o shaworma cu pofta. Daca te afli printre norocoasele carora nu li se face rau de la aerul pe care il respira, totul e ok, insa daca esti de cealalta parte a baricadei, ai dat de naiba si cauti fugind cea mai apropiata tufa in care sa … plangi.
• Esti in metrou/autobuz/troleu spre casa. Langa tine vine un om care a muncit din greu in ziua respectiva si care abia asteapta sa ajunga acasa sa faca un dus si sa manance ceva super sanatos. Tu in schimb, ajungi direct prin geam afara sa ii arati… cat il stimezi.
• E ziua unui foarte bun prieten si vrei sa mergi. Iti doresti sa fii alaturi de el si de alti oameni dragi tie. Asa ca incepi sa te pregatesti. Te imbraci, te uiti in oglinda, vezi ca bluzele care iti placeau inainte nu iti mai vin (ca deh’esti o vacuta in devenire… ), te schimbi, te uiti iar in oglinda, iar nu iti place ca tricoul iti face mainile mari, iar te schimbi, iar te uiti, pantalonii astia mergi cu niste tocuri mai inalte, dar tu nu mai poti sa porti tocuri inalte pentru ca te doare spatele de mori. Treci peste toate, pe la 8 pleci din casa, ajungi la pub, te asezi pe un scaun si pe la 9 ti se face un somn ingrozitor, la care incerci din rasputeri sa nu adormi si aproape reusesti. Toti din jurul tau beau, se distreaza, danseaza, tu nu poti pentru ca te dor picioarele, te doare spatele, ti-e somn, te feresti de coate in burta si unde mai pui ca situatia in care toti ceilalti sunt cel putin ametiti si tu esti singurul treaz nu este una dintre cele mai fericite din viata ta.
• Cand nu ti-e rau, nu te doare capul, nu ai cearcane stravezii pana in barba si ai senzatia ca esti ok (proasta senzatie de altfel), dar nici nu ai vrea sa vorbesti despre cum esti tu si cum e cu miracolul sarcinii, exact atunci vine cineva care se uita cu ochii calzi spre tine si te intreaba “Azi ti-a mai fost rau?”. Brusc ti se face.
• Cel mai fain aspect din aceasta perioada consta in epicele mood changes. Este ca si cum ai fi in PMS-ing incontinuu, timp de de 9 luni! Te uiti la un film in care un catel s-a pierdut de ma-sa – plangi. In doua secunde te striga sotul din bucatarie ca si-a bagat degetul in masina de tocat carne, urli ca o descreierata la el ca de ce nu te lasa sa vezi filmul. Te reintorci la catel, mai plangi 5 litri de apa sarata si apoi te duci la el si il pupi, spunandu-i cat de mult il iubesti. It’s fucked up!!

Apropo de acest aspect al noii mele vieti, am o colega care mi-a zis intr-o zi: “Cand vreau sa iti zic ceva, mai intai ma uit la tine. Daca ai narile dilatate, ma jur ca nu mai vreau nimic in viata mea de la tine si prefer sa ma dau cu capul de un perete decat sa te uiti la mine ca si cum ai vrea sa ma dai tu cu capul de un perete.” Si uite asa am ajuns sa nu mai vorbeasca colegii mei cu mine…

In orice caz, pentru ca presimt o intrebare genrala, va raspund de acum: nu stim ce este inca. Si pentru ca e mai fun asa, mai jos gasiti un poll, unde va invit sa votati ce credeti voi ca e si noi cum aflam, cum va anuntam.

Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post's poll.

Mai pe intelesul tuturor, vorbesc despre momentul in care un barbat decide sa renunte la jucariile sale. Si prin jucarii nu ma refer nici la cele sexuale, nici la cojones, ci la jucariile la care visau de mici sa le aiba si abia dupa ce s-au vazut cu un salariu pe mana au putut sa si le achizitioneze, marind astfel pana la un termen foarte incert in viitor perioada in care nu vor trebui sa se maturizeze.

Ei, al meu drag consort s-a hotarat acum vreo 2 saptamani ca a venit momentul ala in viata lui cand nu mai vrea sa stearga saptamanal praful de pe toate prostiile lui de console, joystick-uri, volane, volanele, wii-uri si alte tampenii gadgeturi asemenea si ca este momentul ca si alte neveste sa isi planga in pumni alti barbati sa se bucure de ele.
Ei, le-a pus si a inceput asteptarea. Cum pentru mine acest lucru nu a insemnat nimic (de fapt a insemnat ca de acum sterg eu praful de pe ele), am si uitat ca erau scoase la vanzare si ca asteptam cumparatori. El insa intra zilnic si verifica cine le-am mai vazut sau ce intrebari i s-au pus. Asa se face ca aseara, cam pe la 8, aproape cand am terminat mancarea si ma pregateam sa ma apuc de citit, El imi decreteaza:Pe mine m-a mirat decizia destul de mult, insa cum nu am vrut sa il fac sa se razgandeasca cumva, nu am zis nimic, nici macar nu mi-am facut dansul bucuriei, ci doar l-am vizualizat in minte, inchisa temeinic in baie. S-a hotarat, a deschis contul de pe Okazii si le-a pus acolo in display, ca pe un raft virtual, frumos aranjate, unde nu mai trebuie sa stearga praful. Le gasiti si voi aici, in caz ca va intereseaza ceva.

- A zis cineva ca vrea sa cumpere consola. Ajunge in 45 de minute.

- Ha???

- A zis cineva ca vrea sa cumpere consola. Ajunge in 45 de minute.

- Asta am auzit. Poti sa imi explici in mai multe cuvinte, de preferat articulate?

- Stii „jucariile mele” (incercand un ton sarcastic si trist in acelasi timp) pe care le-am pus pe Okazii? Cineva vrea sa cumpere consola. (Eu nici macar nu stiam ca aveam asa ceva prin casa) Si a zis ca ajunge la noi acasa in 45 de minute.

Imi iau cateva secunde sa procesez ce a zis si, ingenua, il intreb:

- Cum adica la noi acasa?

- Pai vrea sa o incerce inainte sa o ia. Si cum nu gasim calculatoare in strada, trebuie sa vina la noi.

Mai stau putin si incep:

- Mai cercopitecule ce esti, cum de ti-a trecut tie prin cap sa accepti sa iti intre cineva in casa, cineva pe care nu il stii, probabil nici nu il vei mai vedea in viata ta? Daca e un dulap de om si iti da o scatoalca de nu te mai ridici de jos? Si cu mine cum ramane maaaaai? Da’ la mine te-ai gandit? Cui ma lasi tu? Daca ala vine sa vada ce e in casa si maine cat suntem plecati la serviciu vine si ne sparge casa? Daca e un drogat tampit? Daca baga cutitul in tine? Si apoi in mine? Cine o sa ii dea vestea lu’ mama maaa? …Si i-am mai zis multe alte chestii pe care nu le mai tin mine acum.

El, mai calm ca un lac glaciar in toiul verii, imi raspunde:

- Nevastuica, potol ca te trimit iar in baie! Ce ai? E un biet copchil de 19 ani caruia i s-a stricat consola de joc si vrea alta. Nu e criminal in serie, nu e drogat, nu e om al strazii, nu nimic. Ce ar fi sa te duci tu sa faci o baie relaxanta si sa ma lasi pe mine sa rezolv treburile ca un barbat? Hai fugi tu la cartea ta roz (da, citesc o carte cu o coperta roz si pe el il amuza foarte mult acest lucru) si nu-ti mai bate capusorul tau simpatic…

- Da, copchil… de unde stii tu ca nu e un animal libidinos care fura din casele oamenilor? Ai vazut reclamele alea cu pornografia infantila pe internet? De unde stii tu ce se ascunda in spatele unui copil pe net?

El, deja exasperat (desi nici acum nu inteleg de ce…) se incalta si imi spune ca se duce sa il astepte pe ala.

- Bine, zic, du-te, dar mi-as lua adio de la tine… daca nu te mai vad?

Pleaca, eu raman singura in casa. Incep si iar ma gandesc: daca e un criminal? Daca e unul care o sa ne sparga maine casa? Daca ii da una in cap Lui? Nu trebuie sa il apar eu?

Ma duc in bucatarie si deschid sertarul: vad satarul – il iau si il duc in dormitor. Apoi ma gandesc – e prea mare si nu e usor de folosit. Ma duc iar in bucatarie si iau un cutit mai mic si il duc si pe ala in dormitor. Dar daca nu ii face nimic totusi. Mai bine iau o furculita. Sau doua furculite ca sa i le bag in ochi nenorocitului. Le duc si pe alea. Apoi ma gandesc ca sa nu ii las la indemana in bucatarie toate cutitele, asa ca iau stativul de cutite si il duc in dormitor de pat. Stai sa imi iau telefonul din living – il arunc si pe ala pe pat. Si cutia de bijuterii ca sa nu fie tentat. Si pachetul de tigari ca poate nu se grabeste sa ne omoare si ma plictisesc eu pana bag cutitul in el. Si o scrumiera – aia mai mare ca pot sa i-o arunc in cap si sa i-l sparg (2 in 1!). Aud liftul – sa iau si laptoul sa nu il vada. Si PSP-ul ca si ala e trentant. As fi luat si televizorul daca nu era asa de greu si daca nu avea multe cabluri in spate. Aud usa. Acu i-acu!!

Fug in dormitor, ma arunc pe pat, era sa cad fix in satarul pe care il pusesem eu acolo, ma rasucesc in aer si reusesc sa aterizez cu fundul pe o furculita. Nu ma doare ca eram destul de tensionata. Imi scot furculita din fund si pun mana pe un cutit mai mic si ma pun dupa usa. In siguranta, ca eu asa am vazut ca se sta in filme ca sa nu te vada criminalul.

Intra El cu odiosul individ, imi reprim dorinta de a iesi urland, cum am vazut eu in Braveheart si sa ma napustesc asupra aluia, il aud ca se descalta si intra in urma Lui in living. Se aseaza la calculator, era Fifa deschis si rula, il aud ca butoneaza, eu ies usor de dupa usa si ma asez cu mare atentie pe pat ca deja ma durea partea stanga a dorsului meu, imi aranjez tacticos furculitele si cutitele in jurul meu – stateam ca o puma la panda. Zice ca e multumit, al meu zice OK, se incalta si pleaca.

Raman incordata, iar pun mana pe furculita, aud pasi venind spre dormitor, ma pregatesc sa sar, apare El in usa si se apleaca instinctiv cand furculita mea zboara spre capul lui. Se ridica si ma vede dupa pat, speriata si cu o alta furculita in mana. Se gandeste pret de cateva secunde si zice:

- Stiam ca esti nebuna de cand am decis sa te iau, dar chiar asa… Acuma du toate cutitele si furculitele la loc si pune ceva de mancare ca mi-e foame…

Insa, nu lasati sa va sperie ceea ce am zis mai sus, este atat de natural tot ceea ce se va intampla si rutina ce se va instaura in preajma micutului cu ochii umezi si jucausi si cu nasucul roz, incat nici nu veti sesiza ca viata vi s-a schimbat.  Din anumite considerente importante eu prefer pisicile (principalul fiind plimbatul cainelui la 7 dimineata prin ploaia de noiembrie sau schimbatul apei din acvariul de 25 de litri de la pesti sau broasca testoasa), insa indiferent de specia aleasa, sau de faptul ca e biped, patruped, a-ped (nu stiu daca exista termenul asta) sau octoped, bucuria, placerea si zambetul de pe fata ti le vor aduce toate.

Cand sunt mici sunt foarte simpatici chiar si cand vomita pe canapea, sunt foarte iubareti chiar si cand iti intra in gura, sunt foarte dependenti, mai ales cand se pun in fata ta si, ca sa ii ocolesti, iti rupi degetul mic de la picior de masa din sufragerie (cu siguranta va imaginati cum ar fi si incepe sa va doara piciorul…).

Cand cresc insa, unii dintre ei pot sa nu mai fie la fel de simpatici, acum depinde la ce va asteptati de la un animal aflat la maturitate. Pisicile noastre spre exemplu, la fel ca majoritatea animalutelor, desi sunt de vreo 7 kg bucata, tot animalute mici si simpatice se cred in capusoarele lor si, bineinteles, they act accordingly. Asadar, m-am obisnuit sa observ si sa analizez la pisicile mele diferite stari de spirit distincte, pe care vi le impartasesc si voua.

1. Hyper cat

Este acea stare in care intra amandoua pisicile si care de obicei se intampla pe la 10-11 seara, exact inainte sa te pui in pat. Se maifesta prin schiorlaituri care de care mai ciudate de ambele parti, alergaturi frenetice prin toata casa, sarituri acrobaitce de pe birou pe masuta de cafea, pe canapea, iar pe birou, pe bibleoteca, pe pat, in baie, etc. Uimitor este ca singurul deranj pe care il fac este redecorarea carpetelor, in rest, in toata nebunia lor, nu darama/strica nimic. In general, in aceasta frenezie a lor nu te asculta, nu te baga in seama si te considera un obstacol in joaca lor de-a maimutele prin toata casa. Singurul sfat pe care pot sa vi-l dau: lasa-i in pace, o sa le treaca mai repede nebunia daca nu ii bagi in seama.

2. Loving cat

Este reprezentata de acele momente cand pisica devine foarte contorsionista si caraitoare pe langa tine si cand se sprijina prin frecare de piciorul/mana/capul/burta ta. Este gandit a fi un moment de tandrete intre el si tine, insa de cele mai multe ori pisica isi gaseste cele mai proaste momente sa faca acest lucru – cand tu lucrezi intens la ceva, cand tu vrei sa mananci, cand mai ai putin si dormi. O varianta mai restransa a aceste stari este si cea de dinainte de culcare, supranumita “small-huge cat mode”, cand pisica, cu toate cele 7 kilograme ale sale se aseaza (prin aseaza ma refer la picaj direct) pe pieptul sau burta ta, torcand, exact cu 0.7 secunde inainte sa adormi. Precizia dragii mei este cheia in astel de cazuri!

3. GTFO Cat

In aceste momente, ce sunt foarte importante de identificat din timp, este crucial sa nu te apropii de pisica. Deloc. Pentru nimic in lume. Sunt momentele in care pisica vrea sa fie lasata in pace, momente ce ar trebui sa fie lesne de anticipat deoarece atunci pisica este intr-un colt de camera, sub birou, sub patura, sau intr-un loc foarte sus, unde tu nu o poti ajunge. Nu doarme, ci doar sta si contempleaza viitorul omenirii sau scama din fata ei (nimeni nu stie cu precizie care din cele doua). Este lesne de inteles de ce o pisica ar avea astfel de momente – pentru ca si tu le ai. Si cum ai reactiona daca in astfel de momente cineva ar veni sa te mangaie pe cap, sa te pupe sau sa danseze cu tine? De retinut: acum nu este cel mai bun moment sa ii bagi degetele in ochi, sa o tragi de mustati, sa o tragi de coada, sa o arunci de la unul la celalalt prin camera (nu ca noi am face asa ceva). Rezultatele vor fi dezastruoase pentru fata/mainile/picioarele tale.

4. Sleepy cat

Tinand cont de faptul ca o pisica doarme in medie 16 ore pe zi, este lesne de inteles ca atunci cand o pisica nu se afla in una dintre cele 3 stari de mai sus, atunci este somnoroasa. Si desi sunt foarte amuzante atunci cand li se clatina si le cade capul de somn, sau cand le ridici si pe pui in 4 labe, ele cad, tot de somn, dragii mei, fie-va mila de ele si lasati-le sa doarma. Mai mult, eu va sugerez chiar sa profitati si voi de aceste momente, pentru ca nu stii niciodata cand, intr-o fractiune de secunda trece de la sleepy mode la hyper mode.

Acum sincer sa fiu cu voi nu este o diferenta foarte mare intre ceaa ce v-a spus ea si ce urmeaza sa va spun eu. Sa vedem… se face 6 si Ea incepe “hai hai… HAAAI”, eu incerc sa ii explic ca mai am putina treaba si ca va trebui sa ma astepte. Cum a fost o zi destul de plina, m-am cam intins si din simplul motiv ca vroiam sa termin am inceput sa ii raspund Ei destul de monosilabic.

Nervoasa, a plecat ea cu telefonul inchis si plina de spume. Eu am incercat sa o sun si sa-i explic “daca e asa important pentru tine sa ajungi acasa, las asa totul si termin maine”. Intre timp imi aduc aminte ca nu are cheile la ea, desi o avertizasem cu cateva zile in urma sa isi mute cheile din geanta verde in cea rosie. Mi-am facut un calcul cam cat ii ia sa ajunga de la birou la metrou pe jos, punand in calcul si faptul ca e nervoasa si o sa grabeasca pasul, iar in functie de formula mea geniala, am plecat si eu spre metrou.

Acum devine interesant, odata ce am ajuns la metrou si probabil cauzat de faptul ca nu m-am grabit sa plec am uitat de ce trebuia sa ma sincronizez cu ea, asa ca am facut ce a facut si Ea… “o iau catinel spre casa”… atat de catinel incat a pleacat metroul din fata mea, cand am ajuns in statia de troleu am lasat sa treaca unul pentru ca voriam sa imi termin de fumat tigara, m-am dus la benzinarie sa cumpar tigari, pe drum m-am oprit sa mangai un caine, m-am dus la cioscul de langa bloc sa cumpar paine, oua si cateva rosii, DAR m-am gandit sa ii iau si ei ceva bun ca sa mai dreg lucrurile, si apoi m-am indreptat spre casa.

Cand ajung, o gasesc pe Ea in fata usii, ne uitam unul la celalalt si ne buseste rasul. O ridic din fata usii si o pup nereusind totusi sa scap de rasul care incepea sa devina isteric.

- Si… ai luat paine? )

- Mda… tu ai luat oua… )

Da, imi e dor de momentele de gelozie cand, daca vedeam ca il suna o alta fata (neaprobata in prealabil de mine) faceam ca trenul si nu mai vorbeam cu el  cateva zile. Sau cand el  ma vedea ca vorbeam cu un fost coleg de facultate si il lua deoparte la intrebari existentiale.

Din pacate (sau din fericire, depinde de ce parte esti), intr-o relatie de durata, nu mai ai certuri aprinse. Stii ca seara trebuie sa ajungi acasa, in aceeasi casa ca si el pentru ca daca te duci la altcineva, nu te tin nervii sa raspunzi la toate intrebarile de genul “ce s-a intamplat?, cum se poate, ca voi nu va certati niciodata?”. De asemenea, stii ca daca ai rezistat 5 ani langa omul respectiv, nu o sa te desparti doar pentru ca nu a lasat jos capacul la WC intr-o seara si nici el nu o sa te lase cu buza umflata doar pentru ca nu ai pus dopul la pasta de dinti.

Incet-incet, in cazul relatiei de lunga durata, care este bazata pe setimente reale si concrete, care are baze solide si unde nu se infiltreaza rautatea celor din jur, se ajunge la o acalmie de cuplu, care cu greu este distrusa sau chiar cu greu zdruncinata. Eu consider acest lucru ca fiind unul bun, care iti da incredere in tine si care iti da forte noi deoarece daca stii ca totul e ok acasa, iti iei grija asta de pe cap si iti poti canaliza gandurile si concentrarea in alte parti, cum ar fi la serviciu. DISCLAIMER: Asta nu inseamna ca daca esti alaturi de o fata/un baiat de ceva timp si totul e ok de la sine, tu sa devii cu soricul gros si sa nu mai fii dragut/a, atent/a si sa nu iti dai interesul sa pastrezi si sa imbunatatesti relatia cum crezi tu mai bine.

Insa, cum sunt femeie prin definitie logica si biologica, desi imi e bine si sunt foarte multumita de relatia in care sunt, as vrea cateodata si putin drama, putine lacrimi si putina furie. Insa, din pacate pentru mine, El este atat de impasibil, incat nu am cu cine… Iata mai jos o redactare exacta a certei pe care am avut-o aseara, cand eu m-am umplut de draci si pe el l-a durut in bascheti de dracii mei.

Pe la 6 fara ceva seara, ma gandesc eu ca vreau sa plec mai devreme azi. El imi zice ca nu are cum sa plece cand vreau eu si ca sa mai stau pana pe la 6 jumate. Zic ok, el bineinteles ca intarzie, de birou pleaca toata lumea, rezultand tragicul fapt ca trebuie sa merg pana la metrou singura, pe niste stradute foarte dubioase si intunecate, pline de caini si oameni indoielnici (si noi stim ce am patit eu cu cainii). Ma enervez, injur de toti dracii, imi inchid telefonul, inchid messenger-ul, imi fac bagajul si plec.

“Fir-ai tu sa fii, lasa ca vezi tu acum. Da’ tu ai impresia ca faci cum te taie pe tine capul? Da’ tu chiar crezi ca imi pun mintea cu tine? Lasa ca iti arat eu! Ce? Eu nu pot sa merg singura acasa? Crezi ca trebuie sa depind de tine mereu? Uite asa: imi pun castile in urechi si merg singura.”

Si o iau eu catinel spre casa, mormaind plina de nervi, cu castile in urechi. Ajung acasa, ma cam calmasem singura, caut cheia in geanta, pauza cheie. Pfooa, iar m-am enervat! Incerc sa imi deschid telefonul, sta 30 de secunde deschis, timp in care imi vin vreo 3 mesaje de le El de genul “Unde esti?” si “Nu ai cheie sa intri in casa… “, apoi se inchide ca nu are baterie. Ma uit la cel de serviciu, si el era descarcat de tot. Asadar, nici o sansa sa intru in casa si nici o sansa sa dau de El sa ii zic ca am ajuns si sa se miste mai repede.

Asa ca stai fata mea, in fata usii vreo 30 de minute pana cand, terminata de mirosul de mancare de pe scara si de sunetul de linguri din stomacul meu, decid sa ma ridic de pe presul de la usa unde stateam ca un catel oropsit si vai mama lui si sa ma duc la magazinul din blocul vecin si sa iau cate ceva de mancare pentru seara in cauza. Ajung, iau o paine, cateva oua, etc si ajung iar in fata usii subsemnatei, ce se nu deschise inca si in fata careia iar ma asez descumpanita. De acum, imi trecusera toti nervii, toate ifosele, nu vroiam decat sa ajung in casa si atat.

Intr-un final apare si El, cu o paine in mana, cateva oua, si ceva rosii. Ne buseste pe amandoi rasul in mod isteric, ma ridica in fata usii, deschide usa si… am intrat in casa razand – asta a fost toata cearta noastra.

Nu stiu daca a fost de vina, oboseala, foamea, sau pur si simplu faptul ca mi s-a luat de cearta si nervi. Insa, cert este ca nici certurile nu mai sunt ca odinioara…

Am vazut in ultimul an cum din ce in ce mai multe banci se apropie, cum pot si cum le duce capul, de clientii existenti si potentiali prin campanii online, bloggeri, comentarii, social media (mai devreme o colega a trimis un tweet la ING, la care i s-a raspuns in aproximativ 30 de secunde – asta da promptitudine!) si cum au mai crezut ei de cuviinta.

Singura banca pe care nu am vazut-o insa sa faca acest lucru este BRD. Insa nu conteaza, tot ce se poate sa pornesc eu o astfel de campanie, insa nu spre avantajul lor, ci din contra.

Asadar, daca vrei sa fii cel mai injosit sclav dintre sclavi ( adica platitor de credite si rate la banca), daca vrei sa isi bage picioarele in capul tau toti angajatii…daca vrei sa te trezesti cu un credit, cand tu ai deschis un biet card de debit, daca vrei sa ai de platit ani de zile, cu dobanzi extraordinare, daca vrei sa ai parte numai de nopti nedormite, atunci devino client BRD!

Daca vrei sa nu te sune nimeni de la banca cand ai acumulat un credit pe un cont de debit (!!) timp de un an si jumatate si apoi sa iti spuna ca esti raportat la biroul de credite din cauza neplatii datoriei pe care tu nu stiai ca o ai, atunci devino client BRD.

Daca ai impresia ca banca nu poate sa faca niciodata o greseala, mergi la BRD. Si, mai mult decat atat, vor fi convinsi ca este de fapt din vina ta si iti baga comisioane si penalitati de 260 de lei in decurs de un an si jumatate. Mai mult decat atat, din cauza greselii lor, iti vor suspenda si un alt contract de credit si te mai trezesti o data intrat in biroul de credite, de data asta cu toata suma pe care tu erai linistit ca o poti plati pana la finalul anului urmator. Poate ca BRD are nevoie de prime pentru angajati anul acesta….

Daca vrei sa vorbesti in vant, sa iti racesti gura degeaba facand sesizari si plangeri peste plangeri, atunci du-te in orice sediu BRD si apoi la Protectia Consumatorului.

Daca vrei sa fii luat de prost si sa ai comision la depunere de bani in cont, primire de bani in cont, extragere de la atm, platire la pos, sau pur si simplu noaptea cand dormi, atunci devino client BRD.

Toti, dar absolut toti nenorocitii care lucreaza la BRD sunt niste sughi-bughi carora li s-au spalat creierele si care stiu sa spuna doar: “nu e vina noastra ca nu v-a sunat nimeni – dumeavoastra trebuia sa ne sunati pe noi ca sa va aflati situatia contului, daca va interesa”. Mi s-au dat termene peste termene la plangeri si sesizari si nu s-a rezolvat nimic in atata timp, ba mai mult m-am trezit si raportata in biroul de credite.

In concluzie, din partea mea pentru toti care lucreaza la BRD, toti cei care reprezinta BRD si toti cei care cred ca BRD este o banca foarte buna, care isi onoreaza clientii, care tine la clientii ei si care doreste sa prospere, nu am sa va spun decat:

Muriti! Muriti in chinuri, arsi de vii, trasi pe roata, ca Horea si Closca (Crisan s-a spanzurat in inchisoare), sa va ciuguleasca vulturii ficatul ca lui Prometeus si sa va muste Cerberus de cap in fiecare zi dimineata, la pranz si seara.

BRD este cea mai de rahat banca din lumea asta, care nu este in stare sa isi invete angajatii sa vorbeasca, care angajeaza numai retarzi la biroul de recuperari credite si niste balbaite anonime in sucursale. Pentru cei care imi sunt dragi, le doresc niciodata sa nu apeleze la serviciile BRD, decat daca vor sa fie calcati in picioare si umiliti (caz in care le recomand din inima o dominatrix – macar ea se va opri la un moment dat… )

BRD, din toata inima, mori fir-ai a dracu’!

Aici cred ca s-a incheiat serialul BRD din viata mea, pentru ca nu mai am nervii necesari sa imi mai bat capul cu ei. Si le mai doresc sa ramana cu un capital echivalent cu cat m-au pus ei sa platesc din cauza greselii lor. Episoadele 1 si 2 le puteti urmari aici si aici.

Ce e placut ochiului este faptul ca toti actorii din film sunt foarte tineri, si asta datorita faptului ca, in film, oamenii nu mai imbatraneau dupa 25 de ani, asadar avem o mana de actori tineri, simpatici, insa nu de calibru. Iar povestea, deja celebra, decurge cam asa: baiat sarac, pardon, in lipsa constanta de timp, primeste de la un binefacator un secol, isi pierde mama, care moare in bratele lui, jura sa se razbune, cu timpul primit merge printre bogatasi, unde o intalneste pe fata unui bancher, care avea la dispozitie tot timpul din lume, politia e pe urmele lor din cauza lui iar el o rapeste. De aici filmul se transforma subit intr-un Bonnie&Clyde jalnic (pana si Beyoncee si JayZ au fost niste B&C mai buni), unde ea se indragosteste de el treptat si, impreuna, sparg banca tatalui ei pentru ca Justin vroia neaparat sa se simta ca Robbin Hood in dupa-amiaza aceea.

Poate ca nu am avut eu o stare nemaiminunata sa vad acest film, insa pe mine m-a adormit pe la final, desi nu era decat vreo 8 seara cand ne uitam la el, si m-a lasat mai rece decat caloriferele din Rahova City. Va las mai jos sa vedeti trailerul filmului, si daca decideti sa il vizionati si voi, va astept aici cu impresii si pareri.

Ca sa intelegeti de ce astept acest telefon, eu pana la 7 ani am fost crescuta de si m-au educat bunicii mei de la Galati, din partea tatalui meu. Ei sunt primii mei parinti, cei carora le datorez primii mei ani, cei cu genunchi juliti, lacrimi de crocodil, cantece de leagan, povesti spuse la nesfarsit, nopti nedormite si foarte multe altele asemenea. Ei sunt cei care m-au invatat sa am grija de mine, sa vorbesc cu respect persoanelor mai mari ca mine, cei care mi-au insuflat educatia si principiile pe care le am si in ziua de azi.  Dragii mei bunici, mamaia si tataia, s-au chinuit cu noi, cei patru nepoti, iar acum traiesc in amintirea acelor ani…

Ii vedeam mari si puternici, acum ii vad din ce in ce mai aplecati spre pamant, ingreunati de cei 90 de ani ce ii duc in spate. Ii vedeam rai, cand acum imi dau seama ca nu era rautate, ci teama ca eu sa nu patesc ceva rau. Ii vedeam aspri, nestiind ca ei isi pierdeau noptile plangand la capul patului meu atunci cand nu imi era bine. Cand plecam de la ei ma bucuram ca nu o sa ii mai vad o perioada, negandindu-ma ca va exista o zi in care ei vor inceta sa mai fie…

M-au sunat si anul acesta, mai tarziu ca de obicei, insa au facut-o. Mi-au dat iar lacrimile cand le-am auzit vocile, de dragul si dorul lor, de rusinea mea ca nu mi-am mai facut timp sa trec pe la ei, macar in vizita, de dorinta de a-i avea alaturi, sa ii strang in brate si sa ma uit in ochii lor, de un albastru spalacit si sa ma simt iar, in bratele lor, copilul de altadata. M-am infuriat pe mine cand am realizat ca mi-era rusine fata de colegii de birou pentru ca trebuia sa tip in telefon ca sa ma auda tataia si ca a trebuit sa ii spun mamaiei mele ce am mancat la pranz. Mi-am dat seama ca sunt o proasta, pentru ca ei ar merita sa tip in gura mare ca ii iubesc, ca ma bucur ca ii am si ca le datorez cea mai fericita copilarie pe care ar fi putut sa o aiba oricine in lumea asta.

Batranilor nostri le datoram mai mult decat realizam, le datoram viata, fericirea, iubirea, totul. Dar, din pacate, de obicei uitam acest lucru. Uitam sa ii sunam, sa trecem pe la ei, uitam ca exista. Si cand ne aducem aminte, ne e rusine cu ei pentru ca sunt batrani si neputinciosi, pentru ca isi duc cu greu anii si, cu atat mai greu, traiul de pe o zi pe alta. Ne supara cand ne suna sa ne auda vocea, pentru ca noi nu avem timp de ei, ne derajeaza cand ne pun intrebari triviale, cum ar fi “ce ai mancat, mamaie, azi?”, pentru ca, in mintea noastra, asta nu e treaba lor. Ce prosti suntem…  Cum de nu ne dam seama ca ei, dragii nostrii batranei, pentru noi traiesc in continuare?…

Pentru batrani, pentru bunici fara nepoti, care s-ar bucura cu lacrimi in ochi la vederea noastra, pentru batrani care nu au posibilitati, dar care merita mult mai mult decat atat, Dan Ciulea, impreuna cu Cristi Gog, Adi Hadean si multi altii, au facut anul trecut un lucru extraordinar, care, din fericire, continua si anul acesta.

Este vorba despre “Nepoti de Craciun”, o campanie care isi doreste sa ajute clujeni in varsta sa intre in atmosfera de basm a sarbatorilor de iarna, chiar daca nu au norocul sa fie înconjurati de familie. Beneficiari sunt bunicii clujeni in varsta, cu o situatie materiala mai dificila, care frecventeaza centrele de zi pentru varstnici din Cluj-Napoca (este vorba de centrele administrate de Directia de asistenta sociala – nu sunt aziluri: oamenii vin si stau o perioada in timpul zilei, apoi se intorc acasa). Acestia isi petrec o mare parte a zilei la centru, unde sunt printre prieteni: povestesc, joaca table sau sah, sunt ajutati cand au nevoie. La centre sunt inscrisi citeva sute de pensionari, unii dintre ei cu o situatie materiala decenta,  dar campania vizeaza pensionarii care nu-si permit sa sarbatoreasca. Ne-am propus ca in perioada sarbatorilor de iarna sa aducem si pe fetele lor zambetul unui bunic de Craciun!

Mi-a placut atat de mult ideea lor, incat sincer, ma intreb de ce nu ajunge acest lucru si la urechea unor sponsori, care sa poata sustine, macar in parte, aceasta campanie in mai multe orase. Si mai mult decat atat, mi-a placut initiativa lor de a le scrie a le scrie bunicilor o felicitare. Chiar daca bunicii de imprumut primesc cadouri si lucruri de care au nevoie, doua randuri scrise de mana pe o foaie de hartie sau pe o felicitare ii vor bucura enorm. Ii vor face sa se simta pretuiti, sa simta ca cineva se gadeste la ei, si ca un nepot de imprumut s-a gandit suficient de mult la ei incat nu doar sa dea bani pe niste lucruri, ci sa le scrie cat de mult ii apreciaza.

Eu nu pot, din pacate sa particip fizic la aceasta campanie, desi mi-as dori enorm de mult sa o fac, insa ceea ce pot sa fac este sa te fac pe tine constient de existenta ei, poate tu esti din Cluj si ai posibilitatea sa ajuti mai mult decat mine. Vreau sa fii constient ca exista bunici fara nepoti, pe care poate familia lor i-a lasat deoparte ca sunt invechiti si ca nu inteleg necesitatea nepotilor de a sta la calculator mereu, in loc sa ii viziteze. Sau poate ca toata familia lor este plecata din tara si nu are cine sa le treaca pragul de Craciun. Ei nu sunt invechiti, nu sunt niste bosorogi ce nu mai au ce cauta printre noi, dimpotriva, sunt ce avem noi mai de pret.

“Dragii mei, 

Mi-as dori atat de mult sa fiu alaturi de voi! Mi-as dor sa fim iarasi impreuna ca atunci cand aveam cativa ani si cand gateam impreuna, sau cand mergeam impreuna pe malul Dunarii la plimbare… 

Nu vreau decat sa va multumesc ca m-ati crescut si ca ati avut grija de mine si sa imi cer iertare ca nu v-am mai trecut pragul de foarte mult timp, desi stiu cat de mult ma asteptati, cat de mult ma pretuiti, cat de mult va doriti sa ma vedeti ca sunt bine.

Stiu ca v-ati fi dorit sa fiu doctorita, si imi pare rau ca v-am dezamagit, insa vreau sa stiti ca imi este foarte bine, ca am alaturi de mine un om extraordinar, care ma iubeste, si prieteni dragi, care sunt langa noi mereu. Am o viata frumoasa, asa cum v-ati dorit dintotdeuna sa am.

Va iubesc dragii mei bunici!”

Aceasta este scrisoarea pe care as trimite-o eu catre bunicii mei de la Galati, insa tu le poti trimite bunicilor de imprumut o scrisoare, unde sa le spui orice vrei tu. Pe site-ul www.nepotidecraciun.ro vei putea vedea multe asemenea felicitari. Urmareste sectiunea blog pentru a citi mai multe despre aceasta campanie.

Ganditi-va la bunicii pe care i-ati pierdut, daca este cazul, si aduceti de Craciun un zambet pe fata unui bunic de imprumut. Sau, daca esti fericit si mai ai bunici, duceti-va la ei de sarbatori si spuneti-le cat de mult ii iubiti. Inseamna atat de mult pentru ei…

(El e el.., IO e cumatul, aka fratele)

El: aaaaaaaaaa
El: grasule
El: telegrasule
El: ti-am trimits linkul de la poze
IO: mega, giga, hecto
IO: )
IO: nu
IO: unde?
IO: cand?
El: vaco
EL: in skype
IO: nu – erau doar link-urile de la cauciucuri
IO: si aaaa
IO: ai vb cu nevasta-ta
El: da…
IO: aka sor’mea
El: dap
IO: pai si de ce ma pui pe mine sa vorbesc cu ea?
IO: daca tu vb cu ea?
El: pai mi-a zis ca nu ai primit si alte vrajeli de genul asta
El: da ma
IO: pai nu am primit ala de poze
IO: ce?
El: ai vb cu ea de 8 sa merem la aia
IO: da
IO: pai nu?
El: pai da ca ajungem acolo
IO: unde?
El: acolo ma
IO: unde ma?
IO: aaa
IO: acolo?
El: da
IO: beleaaa
IO: si cum ajungem acolo?
IO: asa?
El: nu ai zis ca vii ambata la noi sa mergem acolo
El: sambata la 8
EL: ca eu zisesem la 11
IO: ba da – da cum ajungem acolo?
IO: da – si eu am zis 8
El: tocmai
IO: intre 11 si 8
IO: e mult timp
El: si eu am zis sa vb cu ea
El: ca sa ajungem la aia la 8
El: sau sa plecam acolo la 8
IO: pai da
El: si? ce a zis?
IO: nush
IO: =))
IO: ca nu mi-ai dat link-u de la poze
El: pai ti l-am dat
El: nu am stabilit deja asta
IO: ba nu, ba nu, ba nu
IO: ooo nuuuu
El: o suni?
IO: da
IO: da pe cine?
IO: sun acuma
El: pe nevasta-mea
IO: aka sor;mea?
IO: nu – ca nu-mi raspunde
El: :@) <- tu
EL: de ce sa nu raspunda?
IO: =))
IO: ca a zis ca daca vin maine la 8 la voi ma omoara

Insa, din cauza poluarii avute cu aceste urari si intrebari, la care El apropos a ramas impasibil, m-am gandit sa play a little mind game last night. Se facea ca era vreo 10.30-11.00 sear, moment in care El, aproape adormit pe canapea, imi spune ca ii e somn, se ridica si se duce spre dormitor. Then, all hell broke loose!

Ea: – Da tu cand crezi ca o sa ramanem casatoriti pana la sfarsit?

El: – (din adormeala deschide un ochi cu care simteam ca imi taie cerebelul in mod longitudinal) – Da.

Ea: – Sincer? Adica tu chiar crezi ca incepand cu data de 29 octombrie o sa fim impreuna for ever and ever and ever?

El: – (Acum cu ochii inchisi, sperand ca daca vad ca e aproape adormit, incetez) Da.

Ea: – (Dupa cateva momente de reflectie) Da’ de unde stii?

El: – (Deschide amandoi ochii, injectati de altfel, se ridica intr-un cot) Pentru ca stiu ca asa va fi. Acum te rog lasa-ma sa dorm.

Ea: – Bine…

Ea: – (Dupa cateva minute, cand el deja adormise) Puiu, da’ tu ma mai iubesti?

El: – (Deschide ochii furios, lucru ce m-a facut sa ma dau 10 centimetri mai in spate si sa afisez cel mai ingenuu si mai frumos zambet pe care il am in dotare) Da. Acum ai terminat?

Ea: – (Facand bot si uitandu-ma urat la el) Ba nu ma mai iubesti. De cand ne-am casatorit nu iti mai pasa de mine, te porti naspa cu mine, nu ma mai bagi in seama. Asa va fi viata mea de acum inainte???? Uite, acum nici somn nu mai am, ma duc sa fac un dus.

Ma ridic din pat prin azvarlirea unei matze cu piciorul, bodogan pana in cada, imi dau drumul la apa si astept. Il aud cum se ridica din pat, imi creste zambetul pe fata, scap de bot si ma pregatesc sa ii zic ca glumeam. In schimb, bestia cu chip de sot al meu, ce face? Deschide usa sa verifice ca sunt in cada, o inchide la loc, o incuie cu cheia si inchide lumina. Ppppppffffffoooooaaaaa!!!!!  Dumnezeule mare! Niciodata in viata voastra sa nu faceti asa ceva cuiva care se teme de intuneric (mda, e singura fobie a mea, asta e, toata copilaria am crescut cu teama ca un zombie o sa imi manance piciorul daca il scot noaptea de sub pilota).

Deja imi imaginam cum apa care curgea de la dus e de fapt de o culoare rosu-inchis, isi schimba consistenta in ceva mai vascos si in jurul meu miroase usor a fier. Vedeam cu coada ochiului umbre miscandu-se pe langa mine, simteam adieri reci pe umeri si ma gandeam ca daca o sa ma uit in oglinda o sa imi vad fata pe jumatate descarnata, inghetata intr-un strigat mut.

Am inceput sa il strig, din ce in ce mai speriata, sa vina si sa deschida usa, sa aprinda lumina si sa stea cu mine. Si el, porcul, ce face? Aprinde doar lumina de la una dintre veiozele din dormitor, astfel incat se faca o atmosfera si mai sumbra decat era inainte, vine in fata usii din baie, din cauza geamului mat ii vedeam doar conturul capului, cap pe care incepe sa il miste in mai multe directii in mod frenetic pentru cateva secunde, apoi se opreste brusc si inclina usor capul spre umarul lui stang.

Ooooaaaaa, cred ca nici nu mai e nevoie sa va spun ca mi-a stat inima pe loc si am inghetat. M-a apucat plansul de frica. A pus mana pe clanta usii si a apasat-o incet-incet, usa a scartait si s-a deschis si mai incet. Eu deja eram facuta mica intr-un colt de cada, nu stiam unde sa ma mai bag, sa ma ascund sau cum sa imi fac inima sa nu mai bata atat de tare. A intrat rapid in baie, a pus mainile pe marginea cazii, s-a aplecat putin spre mine si si-a lasat iar capul spre umarul stang, uitandu-se ciudat spre mine. Am crezut ca acela a fost momentul in care trebuie sa mor.

Apoi s-a ridicat nonsalant, s-a intors, a iesit din baie si a aprins lumina. Dupa ce m-am mai calmat si a inceput inima sa imi bata intr-un ritm oarecum normal, am iesit din cada, mi-am pus halatul pe mine si m-am dus in dormitor, cu o falca in cer si una in pamant, cu evidenta intentie sa il strang de gat dupa ce as fi tipat la el vreo 30 de minute in sir.

Cand am ajuns langa pat, el era intors pe o parte dormind si pe perna mea era un mic biletel pe care scria “Nu imi mai pune intrebari stupide, or else…” Mi s-a oprit si tipatul in gat si tot, m-am asezat cuminte langa el, am luat intrerupatorul de la veioza in mana ca sa fiu sigura ca nu o stinge nimeni, si dupa vreo 2 ore de uitat ca prostul pe pereti, am adormit.

M-am trezit la 7.30 dupa o noapte de visat numai tampenii si monstri si zombie, etc inca speriata. El era in living, cu cafeaua aburinda si cu un zambet urias pe fata….

Ahh, urasc sentimentul acela ingrozitor cind mi-o iau in cel mai urat mod posibil!

Adevarul este de foarte mult timp mi-am propus sa scriu despre acest subiect, insa parca niciodata nu am avut timp, cheful sau inspiratia necesare. Astazi insa, in timp ce imi beam cafeaua de dimineata, mi-am aruncat ochii pe un link primit de la o prietena, iar cuvintele mi s-au legat incet-incet in minte, formand un tot unitar, o idee bine definita, intr-o stare suficient de omogena incat sa vreau sa v-o prezint.

Poate ca am mai atins de vreo cateva ori pana acum acest subiect, insa niciodata nu m-am exprimat astfel incat sa va puteti face o idee concreta legata de placerea mea, pe care as putea-o numi suprema.

Desi acum ma simti usor ca la Alcoolicii Anonimi, mie imi place sa citesc. Imi place lumea in care ma poarta fiecare paragraf, fiecare cuvant, imi place sa ma inconjor de carti. Imi place sa imi cumpar cartile la care tanjesc de ceva timp, imi da o senzatie de cucerire a vreunui imperiu si odata cumparata o carte, o citesc iesind din magazin, in timp ce ma lovesc de oameni suparati, incruntati si inchisi in lumea lor.

Cand ne-am mutat din garsoniera in apartament, imi doaream din tot sufletul sa imi fac un loc de citit, asa cum am avut in copilarie. Un loc mic, la fereastra luminata, unde sa incapa doar un fotoliu foarte comod si rafturi intregi de carti. Bineinteles ca din cauza cutiilor de chibrituri in care locuim, nu am avut unde sa imi creez aceasta mica lume a mea, insa eu inca sper ca odata ce ne vom muta intr-un nou apartament, imi voi putea face locul meu special.

Iar motivul care sta in spatele dorintei mele este unul destul de indelug dezbatut intre mine si El – pentru mine, cititul este o experienta care indeamna la introvertire si care se savarseste in unu. (Aceste este si motivul pentru care cel mai bine ma simt cand citesc seara, dupa ce adoarme el.)

Nu imi place sa particip la evenimente ca Lecturi urbane, desi le inteleg si le apreciez foarte mult initiativa. Nu imi place sa citesc in mijloace de transport in comun, nu imi place sa citesc in ceainarii sau in timp ce astept pe cineva sa vina la intalnirea stabilita. Imi place sa ma cufund singura in lumea pe care cartea din mana mea o deschide, imi pace sa stau intr-o pozitie comoda cand citesc pentru a ma desprinde in totalitate de legile morale ale lumii noastre si, nu in ultimul rand, imi place sa citesc ore in sir, nederanjata de nimeni si de nimic. Abia atunci mi se pare ca savurez cu adevarat o carte.

Nu imi place sa citesc laolalta cu alti oameni, in bibleoteci sau cluburi de lectura, nu imi place sa impartasesc cu ei sentimentele traite din randurile pe care le citesc, mi se pare ca devin platitudini. Si in special nu imi place sa vorbesc cu cineva despre o carte pe care am citit-o amandoi. Nu stiu din ce motiv anume, nu imi face deloc placere sa fac schimb de impresii pe baza actiunii sau a personajelor din carte. Am senzatia ca sunt doar ale mele, ca le controlez cum vreau si daca ar veni cineva sa imi impartaseasca ideile sale cu privire la carte, mi se pare ca le-as imparti cu acea persoana.

Nu imi place sa povestesc cartile pe care le citesc. Poate ca dau dovada de egoism, insa din acelasi motiv ca mai devreme, vrea ca acele carti pe care decid sa le citesc, sa fie doar ale mele, nascute parca din mine. Adica, nu vreau sa ma intelegeti gresit, imprumut carti sau dau carti cu imprumut prietenilor si, daca ma intreaba, le spun despre ce e vorba, insa tot ceea ce spun este plat, le dau doar imaginea de ansamblu. Daca vor sa afle restul, vor trebui sa citeasca ei cartea.

Imi doresc de foarte mult timp sa pot petrece macar o zi intreaga citind, fara intrerupere – cred ca asta este una dintre cele mai mari dorinte ale mele.

Eu sunt un om care gandeste in secvente, in imagini. Pentru a va explica mai bine relatia mea cu cartile vreau sa incerc sa va transpun in cuvinte cateva dintre imaginile pe care le am in minte atunci cand ma gandesc la carti.

Ador lumina difuza a diminetii de duminica din octombrie, lumina aceea cetoasa, din care inca nu se poate sti daca va urma o zi insorita sau nu. Cand usa de la dormitor e inchisa si El cu pisicile isi beau cafeaua si se uita impreuna la ultimul episod din Supernatural, iau cartea de pe noptiera si o deschid la semnul pus cu o seara inainte si citesc acolo in pat, pana cand simt ca cei trei crai ai mei dau semne ca li s-a terminat episodul.

Imi place sa intru intr-o librarie si sa imi aleg carti de care nu am auzit. Imi place sa simt mirosul de carti noi, dar in aceeasi masura imi place sa simt foile unei carti vechi, citite de multi oameni.

Mi-e greu sa descriu senzatii in cuvinte, insa ceea ce mi se contureaza din ce in ce mai clar in minte, cu fiecare cuvant scris, este ca cititul ofera aceeasi placere intensa precum sexul. Am nevoie de un loc anume pentru a ma simti bine, am nevoie de preludiu, vreau sa uit de legile morale si nu imi place sa povestesc despre el. Singura diferenta este ca cititul il voi face intotdeauna de una singura, iar sexul intotdeuna in doi.

P.S. Toate pozele sunt luate de pe bookmania.tumblr.com.

Asta pana acum vreo luna…. cand, dintr-o curiozitate tampita ma duc la o banca si imi iau un extras de cont pentru respectiva problema. Si acum, incercati sa ma urmariti pentru ca nimic din ceea ce face BRD-ul nu este logic.

In respectivul extras de cont apaream pe cardul de debit cu o suma cu minus pana prin iulie sau august. Din iulie (sau august) in cont nu mai aparea suma cu minus, era 0. O intreb pet anti de la banca ce s-a intamplat si ea imi zice senina(la) ca in acel moment banca a hotarat sa efectueze o operatiune NEautorizata in contul meu si sa ma crediteze cumva cu suma care era pe minus. Practic, din cate am inteles eu, BRD-ul s-a hotarat sa nu imi mai tina pe cardul de debit o suma cu minus, ci sa imi ofere imprumut banii respectiv, FARA ca eu sa ii cer, doar pentru ca respectivul cont sa fie pe 0.

Si o intreb pe duduia de la birou: Pai bun, dar de ce ati facut asta si pe mine de ce nu m-a anuntat nimeni (trecuse deja mai bine de o luna de cand se intamplase operatiunea si eu am aflat pentru ca m-am dus eu la ei, nu pentru ca m-ar fi sunat). Si raspunsul ei ma trazneste: Pai banca are voie sa faca orice in contul tau, fara acordul tau, ca sa isi obtina banii. Cum mai femeie?? Cum sa aiba voie sa faca orice, fara sa ma anunte??? Pai, da, are voie.

Trecand de la o senila la alta, acum 2 saptamani primesc un telefon de la BRD si o alta duduie imi spune ca am de plata 140 ron (va reamintesc ca suma de la care a plecat totul era 90 ron, in mai 2010). Mi s-a parut mult, insa am zis ca deh, comisione, chestii socoteli, in un an si ceva se aduna si probabil ca 50 de ron e normal pentru dobanzi si alte chestii pe o perioada de un an si 5 luni. Bun… Joi seara fac transfer ca sa scap odata de ei.

Lunea urmatoare, deci la 4 zile dupa transfer, ma suna alta tanti si imi spune ca am de plata 150 ron. Ma gandesc ca poate nu am inteles eu bine suma de la cealalta si am depus cu 10 ron mai putin. Ii zis: ok, o sa depun 10 lei in cont in seara asta. Ea tace si spune incurcata: Pai de ce 10 ron…. Ca aveti de platit 150 Ron. Zic: Pai pentru ca joi seara am platit 140 ron si inseamna ca mai am 10 ron de platit. Aaa, nuuuu, zice ea, mai aveti 150 de ron, PESTE cei 140 deja platiti. Am crezut ca o omor. Si probabil ca as fi facut-o daca era in fata mea.

Pai cum femeie, sa mai am 150 in plus, peste aia 140 deja platiti??? Pai stiti, asa arata contul. Pai de unde dracului ati scos voi 150 lei de plata intr-o saptamana, ca acum o saptamana m-a sunat o colega si mi-a zis doar de 140 lei. Pai daca asa scrie in cont, zice ea plapanda… In fine, lasam si acest aspect deoparte, ca nu va intereseaza limbajul folosit.

Azi dimineata primesc un mesaj pe telefon: daca nu platiti 90 de Ron, datorie aferenta contului XXXXX, va bagam in biroul de credite. Eu eram deja bagata in ceata. Era al treilea contact cu banca in ultimele 2 saptamani si era deja a treia suma DIFERITA de celelalte pe care o aveam de platit.

Ma enervez si ma duc la sucursala BRD Regina Maria (sau cum se cheama) sa imi discut contul. Cei de acolo imi spun ca nu pot sa imi spuna nimic si sa sun la serviciul Vocalis. Sun la Vocalis si o alta “tanara” imi spune ca ei nu pot intra in cont. Dupa ce am tipat la ea ca nu am timp sa ma frece ei pe drumuri cum au chef, au reusit sa intre in cont. Si imi spune la fel de senila ca celelalte doua ca suma de plata de daca aceasta este de… 162 Ron.

Imaginati-va surprinderea mea cand am auzit a patra suma diferita…

Concluzie:

• BRD are niste angajati incompetenti, care nu stiu pe ce lume traiesc si nu stiu cum sa citeasca niste date in cont
• BRD are dreptul (conform unui contract pe care eu nu l-am vazut si de care nu am auzit) sa imi opereze diferite situatii in cont, NEAUTORIZATE de mine.
• BRD nu numai ca isi neglijeaza clientii (nu am fost sunata si informata asupra situatiei din contul meu mai mult de un an de zile), dar ii trateaza cu dispret, prin angajatii prosti pe care ii are.
• Ar trebui sa ma astept ca saptamana viitoare sa ma sune de la BRD sa imi spuna ca am de platit 180 ron? 200 ron? Viata???

Se facea ca era in seara zilei toride de 5 sau 6 august ac, cand, neinspirat fiind si deloc prevazator, El se gandeste sa verifice casuta postala. Gasim, pe langa multe spam-uri, un plic alb cu un singur logo, undeva pe el: “Enel”. Aaaa, fucktura. Ajungem in casa, deschidem plicul si gasim o scrisorica in care dragii de ei ne informau ca daca nu platim factura din mai pana la data de 1 august ac, ni se reziliaza contractul si nu mai primim serviciile oferite de dragii de ei. Deci, un fail cat casa pentru Posta Romana dat fiind faptul ca scrisoarea a fost scrisa si trimisa in data de 21 iulie. Asadar, Postei Romane ii ia 2 saptamani sa ia un plic de la expeditor si sa il aduca la destinatar. Revenind la boii nostri…

Contrariata fiind (dintotdeauna), verific situatia contului din care ne platim facturile. Ghiciti ce? Bineinteles, ne platiseram factura din mai, insa, intr-adevar, nu era platita factura din martie. Insa noi tot aveam lumina.

Cum acest aspect nu ne-a luminat deloc in dilema noastra existentiala “A innebunit Enelu’?” am lasat-o balta, urmand sa platim factura restanta la salariul urmator. Insa, observ cu mare mirare si enorma nedumerire ca ceva se intampla. Asa cum a zis odata un destept “ceva e putred in Danemarca”, incep si eu a spune “ceva se intampla la Enel” (poate o sa ma citeze si pe mine mii de oameni dupa ce mor…). Iata, mai pe larg, cum am ajuns eu la asemenea concluzie.

De vreo saptamana avem probleme cu tensiunea curentului electric – mai exact ne flick-ere lumina o data-de doua ori pe seara, insa nu in fiecare seara. Nu se ia lumina cu adevarat, are un spike de mai putin de o secunda, suficient insa cat sa se restarteze calculator, televizor, aer conditionat, etc etc.

Ultima data cand s-a intamplat acest lucru a fost aseara pe la 23.30, moment in care ne-am si hotarat sa ne miscam din living si sa mergem la culcare. El insa, spirit civic si cetatenesc cum nu s-a mai vazut pe lumea asta, decreteaza: “Eu sunt la Enel sa fac o plangere”. In zadar insistentele mele de a lasa oamenii de la Enel care lucreaza 24/7 sa doarma cuminti, cum ar trebui sa facem si noi duminica seara la 11 jumate. El nu si nu, suna, ca asa e normal, sa anunte o defectiune.

Si tine-ma Doamne ca gura mea adevar graieste! Suna El, vorbeste cu respectivul, ii explica problema si primeste aproximativ urmatorul raspuns “Nu am mai primit astfel de plangeri in zona dumneavoastra si vom trimite o echipa sa verifice despre ce este vorba, insa data fiind ora intarziata, va rugam sa ne sunati maine sa vedem cum s-a solutionat tichetul pe care l-am deschis”. Raspuns elegant si frumos, spus pe un ton chiar prietenos.

“Bun, barbate, acum ca ti-ai facut damblaua, hai in pat ca maine muncim”, zic catre consort, care intre timp cauta pe net sa vada ce e de facut in cazul in care iti flicare lumina in casa si iti arde elecrocasnicele – pe cine dai in judecata? Doar ca sa fie informat…

Ne culcam noi linistit, cu pisici cu tot cand, in toiul noptii, pe la 12.30 aud vag un sunet de interfon. Crezand ca, asa cum s-a mai intamplat, sunt dobitoci la usa care vor sa intre in scara si iau toate apartamentele la rand, poate se trezeste cineva, decid sa ignor bazaitul si sa ma intorc pe cealalta parte.

Nefericirea face ca in 30 de secunde dupa ce a terminat interfonul de sunat prima data, sa sune si telefonul fix si interfonul, in tandem. M-am trezit speriata, nu imi dadeam sama ce s-a intamplat, parca si simteam miros de fum in cladire, imi venea sa iau pisicile si sa le arunc pe geam ca sa le salvez, si sa il rostogolesc pe El jos din pat ca sa se trezeasca. Deja imi imaginam dezastre nationale cum se intamplau fix in sectorul 4, si mai-mai sa ma uit pe geam sa vad gonflabila pompierilor pe care sa sar.

Ii dau Lui un ghiont sa deschida ochii, ochi pe care ii deschide cu o nedumerire si groaza cum nu am mai vazut. Nu am apucat sa facem schimb de impresii de genul “tu ce crezi ca s-a intamplat?” in mare parte din cauza taraitului stereo de la noi din casa. Ii spun sa imi dea telefonul de pe noptiera lui, el se uita la mine si il vad ca nu intelege nimic din ce zic. Nu m-am mirat, pentru ca la cat eram de zapacita de somn, se poate sa fi vorbit elfa, nu romana. “Puiu, da-mi telefonul de pe noptiera”. El se intinde catre telefon si atat. Cred ca a adormit pe drum. “Puiu! Telefonul.” Ia telefonul si sta cu el in mana. In timp ce dracia naibii suna in continuare. Si interfonul la fel. Ii smulg telefonul din mana si raspund, in timp ce El ma impinge pe marginea patului in semn sa ma duc sa vorbesc in alta parte pentru ca el trebuie sa doarma. Chiar si daca arde blocul…

Raspund la telefon.

-          Buna seara, imi spune o voce masculina calda, dar ferma in acelasi timp.

-          Basjl;asd.

-          Poftim?

-          Buna seara, zic si eu, nefiind foarte hotarata daca e buna, daca e seara sau daca am un cosmar de fapt.

-          De la Enel va sun.

-          ….

-          Ma auziti?

-          Da, va aud, raspunde o voce care nu era a mea, eu fiind ocupata sa ma ciupesc si sa imi dau seama daca e o farsa sau nu.

-          Ati facut mai devreme o reclamatie si s-a deschis un tichet cu numele dumneavoastra.

-          Asa…? Si?

-          Pai am trimis echipa de interventie la dumneavoastra.

-          Ce ati facut????!!

-          Am trimis echipa de interventie, zise el usor neincrezator ca a facut bine ce a facut, sesizand probabil nuanta de “o sa te calc cu masina boule ca m-ai trezit”

-          Acum? La mine la usa?

-          Da, baietii imi spun ca suna la interfon si ca nu le da nimeni drumul.. spuse el descumpanit.

Il trezesc pe El (sa sufere si el, ca doar lui i-a dat prn cap sa dea telefon duminica seara la 11 jumate la Enel) si il trimit sa dea drumul la interfon. Se duce, pana la interfon gaseste masuta de cafea din living cu tibia, da doi-trei dumnezei, deschide la oameni usa si se intoarce inapoi in pat. Se pune cu spatele la mine si, fara nici o exagerare, in 5 secunde sforaie. Il trezesc iar cand aia suna la usa. Se duce iar adormit, deschide usa si vine inapoi treaz, cu ochii mari, mut de uimire “Sunt 5 oameni la usa noastra.” Am incremenit. Cum adica 5 oameni la usa noastra? Ce sufletul meu sa faca 5 oameni de la Enel cand noi doar am facut o sesizare de flencane lumina?

Ei, erau 5 oameni, care au venit la usa noastra, au confirmat ca noi am facut sesizarea, ne-am pus sa semnam ca au venit la interventie, au schimbat sigurantele din tablou, au mai schimbat ceva pe-acolo si, inainte sa plece, au sunat iar la usa, spunandu-ne ce au facut si ce avem noi de facut in cazul in care ni se mai intampla asa ceva.

Cred ca nu mai are rost sa va zic ca nu am mai adormit pana pe la 2 noaptea, timp in care am facut rotocoale in pat si m-am gandit, ignorand sforaiturile lui de rigoare: mai omule (adica prietenul meu invizibil), astia au venit la o ora dupa ce am dat telefon, duminica seara, la 12 jumate. Si vorbim de Enel, la care sunai duminica, sperand ca vor veni la tine undeva pe joi dupa amiaza.Pana veneau ei, iti ardeau toate in casa si aveai timp sa iti cumperi si altele noi. Au venit 5!! Ne-am trezit cu 5 oameni la usa, nici unul beat, nici unul scandalagiu, toti politicosi, toti si-au cerut scuze ca ne-au deranjat, si-au facut treaba repede, ne-au si spus ce avem de facut in astfel de cazuri (apropos, nu era de la ei, era de la noi problema si tot nu s-au enervat si nu ne-au tratat cu sictir). Si nici ala la care am facut reclamatia nu avea voce de om abia trezit din somn, ca sa nu mai zic de cel care ne-a sunat inapoi, care chiar parea sa fie citit si stia cuvinte d-alea elevate: precum, asadar, ne cerem scuze. Wow!

In concluzie, am ramas foarte uimita de promptitudinea serviciilor si de amabilitatea operatorilor. Poate s-o mai schimba ceva si in Romania noastra…

Ma intreb de multe ori de ce nu tinem minte fericirea mai mult de un moment, pe cand tristetea si suferinta te inconjoara o viata. Am gasit la un om drag pe blog indemnul de a gandi pozitiv in orice circumstanta. Mie dintotdeauna mi s-a parut un indemn spus de psihoterapeuti pacientilor de care le era teama ca ii vor strange de gat intr-un acces de furie intr-una din sedinte.

E greu sa iti pastrezi pozitivismul cand vezi in jurul tau numai tragedii si numai suferinta. Si este in special greu cand vezi ca sa contureaza tragedii si in tine, in sufletul tau pe care vroiai sa il tii departe de toate acestea.

De ce se schimba totul odata cu aparitia primelor raze de lumina din noua zi? De ce nu se tranforma perenitatea in efemeritate si de ce trebuie sa se intoarca totul cu susul in jos chiar mai inainte de a se intampla?

Ingerii mor dimineata si odata cu ei mor si visele tale…

Dupa cum v-a spus si Ea in articolul precedent am intampinat cateva probleme, minore acum, dar care au dus la inlocuirea a ~150 de hartii perlate (sa stiti ca nici eu nu stiam ca exista), dar, cum se zice, tot raul spre bine. Miercuri am reusit si ne-am apucat cu adevarat de ele, iar ziua de sambata a fost de asamblat. Putem sa va spunem cu mana pe inima ca ce a iesit este superb si speram sa va placa si voua la fel de mult cum ne plac si noua. Unul din lucrurile extraordinare, este ca niciuna nu este la fel, pentru ca imaginatia noastra si uneori a lui Charlie si Yoda se “imprima” in fiecare element al invitatiilor.

[Show as slideshow]

In fine, vazand ca merge bine si repede, sambata ne-am dus la un magazin special de chestii de craft-ing si am luat cele necesare pentru crearea a 120 de invitatii de nunta. Am luat 6 coli de carton de 1 metru pe 1 metru jumate, 50 de coli de hartie mai groasa perlata, hartie de quilling, tool de embosat, etc.

Samabata seara ne-am apucat de texte. Undeva pe la versiunea 2.2 a documentului cu textele, am realizat ca, de fapt, nimeni nu vorbise cu preotul, sa vedem daca ne poate cununa in ziua in care o vrem si, mai ales, la ora pe care o vrem. Cum ne-am dat seama de treaba asta undeva pe la 11 si ceva noaptea, nu am avut altceva de  facut decat sa lasam pe a doua zi vorbitul cu respectivul preot.

A doua zi ne-am trezit, am baut cafeaua, (uitand in totalitate de neconfirmarea partii religioase a nuntii), am mai corectat ce mai aveam de corectat la texte si am plecat sa le tiparim. Acum, motivul pentru care ne-am grabit sa le scoatem duminica a fost unul financiar – ne ajungea mai putin daca le scoteam atunci, decat daca le tipaream oricand altcandva.

Am mers repede-repede sa le scoatem, am facut zeci de mii de teste pe hartii normale – cum iese, cum se incadreaza, cum ar veni daca…, etc etc etc. Cam in momentul in care am intrat in masina cu textile printate, am realizat gafa de a fi uitat sa vorbim cu preotul. Intra in panica, cauta o punga sa respiri in ea, incepe sa injuri, intra iar in panica pe motivul: “Ne-am zbatut atat sa le facem acum si daca nu poate preotul la ora la care vrem noi? Sau daca nu poate in ziua aia? Si daca trebuie sa amanam nunta? Nu mai raman decat 2 sambete disponibile pana se intra in postul Craciunului si probabil ca sunt deja ocupate ca e iulie. Si daca nu mai gasim loc la restaurant? O sa ne casatorim la anul, cu siguranta ca nu mai avem cand anul asta.” Si culminad cu normalul “De ce ni se intampla noua astea??”

Dupa ce am terminat de fibrilat in punga mea, am inceput sa dam telefoane la mame. Cu “hai te rog suna acum la preot si vorbeste” si cu “nu ma intereseaza ce faci, trebuie sa ne cunune in data de .. si mai ales la ora de…”. “De ce?” intreaba o mama, draga de ea, nestiutoare… “Pentru ca am scos deja invitatiile!!!” a venit rapsunsul mai mult racnit, din partea mea. “Pai cum sa faci deja invitatiile??” intreaba aceeasi mama, uluita de inconstienta noastra. “Hai nu te mai lega acum de trecut, important este sa il convingi sa fie ok cu ora pe care am zis-o eu.”

Duc munca de convingere si cu una (mama) si cu cealalta (mama) si ele, la randul lor cu preotul (cred ca a innebunit saracul om cand a vazut ca il suna amandoua in acelasi timp, cu aceeasi rugaminte). In fine, ca sa nu mai lungesc povestea, preotul era plecat din localitate, nu avea carnetul cu programari la el si nu avea de unde sa stie daca are ora aia libera sau nu.

Intre timp noi am ajuns acasa si ne-am apucat de taiat carton, taiat foile de invitatii, lipit foaia de carton, gandit schema cu problema, cum punem elementele de quilling pe hartie ca se lipesc greu, preseaza, testeaza, insista, foloseste o cantitate considerabila de lipici (proasta idee pentru ca se onduleaza hartia), foloseste mai putin lipici (iar prost ca nu se lipeste deloc), chinuie-te sa gasesti balanta perfecta pentru toate chestiile.

Intr-un final, pe la 9 si jumatate, in mijlocul testelor, cam pe cand casa noastra arata ca o hala de asmblari rachete NASA, ne anunta o mama ca preotul e disponibil in data si la ora pe care o vrem noi. Perfect!!! Nu am lucrat degeaba pana acum!! Sa vezi atunci cum ne mergeau mainile!!! La foc automat.

Pe la 11 si ceva noaptea am reusit sa terminam prima invitatie – si a iesit o minunatie!! Eram asa de mandri de ea si ne bucuram asa de tare ca am reusit sa obtinem tot ce am vrut, de nu ne mai incapeam in piele de fericire. Am desfacut o sticla de bere, am aprins o tigara si stateam si ne uitam maguliti la minunatia ce a iesit din mainile noastre.

Cand aproape sa mergem la culcare, ma ridic de pe canapea, iau invitatia sa o pun undeva sus, sa nu ajunga pisicile la ea, si o mai citesc o data. Textul este foatre frumos, insa, in acelasi timp, am realizat ca intr-unul dintre cuvinte lipseste o litera. Am crezut ca pic din picioare….

Am vazut negru in fata ochilor si am inceput sa urlu de nervi si de prostia noastra – am citit textul ala de 1 catralion de ori. Cum naiba am putut sa nu vedem litera aia lipsa???? Cum am putut sa nu fim atenti? Ia si verifica restul de invitatii – toate la fel, cu litera lipsa. Da-i cu dumnezei si candele si tot ce era in aria asta. Verifica fisierul cu textul – litera era. Verifica testele facute in tipografie inainte de a printa pe colile speciale – litera era. Pe colile speciale nu mai era litera.

Pai cum naiba sa nu intri iar in fibrilatii??? Si da-i si injura si enerveaza-te si da vina pe tine ca ai fost vaca si nu te-ai uitat si ia-o de la capat cu respiratul in punga.

Concluzie – karma is a bitch. Pentru ca am vrut sa ne grabim si sa platim mai putin pe ele, ajungem acum sa platim mai mult pentru ca va trbui sa cumparam alta hartie speciala si o tiparim la pretul normal de tiparire.

Si iata, asadar, dragii nostri, cum ne-am petrecut noi weekendul.

Oooo, si cate am de zis, nu numai despre azi, ci asa, in general, fiind pusa atat in ipostaza de pieton cat si cea de sofer. Hai sa incepem asa: ii urasc atat de mult pe cei ce practica meseria asta, incat si pe Ciulea Punctro si Injineru daca ar fi taximetristi, i-as uri (si eu ii iubesc pe oamenii astia!!).

Pai cum fratica, fi-ti-ar capul ala prost, sa incerci sa imi tai calea pe proritatea mea si cand te intreb de sanatate, tu ma injuri?? Da’ tu crezi ca mama ta, daca ar fi stiut vita pe care o sa o aiba la usa, te-ar mai fi facut?, mai animalule! Si ce ai tu cu mama mea, mai pulifrici? O cunosti, te-a hranit in copilarie? Pai daca nu, bou biped ce esti tu cu tot neamul tau, de ce o amintesti in discutia noastra? Prietene, stai cuminte ca te joc in picioare, ca la o sarba moldoveneasca…. Prostule!

Poate ca pasajul de mai sus, va da o idee cam cat imi repugna oamenii astia. Si nu numai pentru ca imi taie calea, ci mai ales pentru ca in momentul in care il opreste politia ca il amendeze pentru ce a facut, incepe sa planga si sa se roage:  “Hai sefule, ca cu masina asta imi castig eu painea la copii. Cum le mai dau eu sa manance daca mata imi iei permisul?”

Pai mai imbecilitatea in persoana, ia zi-mi, inainte sa faci nefacuta nu ti-o trecut prin bostanul ala a tau ca daca o faci, te arde organu’? Acuma te dore, crucea ma-tii de imbecil… Las’ sa te doara! Sa mori in chinuri, fi-ti-ar capu’ ca si pe mine era sa ma omori o intersectie mai in urma cand mi-ai iesit pe rosu in fata. Fitofag ce esti!

Si de unde umilinta asta in fata organului, cand cu cateva momente in urma iti bagai si iti scoteai de-ai fi zis ca o facut ma-ta ditai centaurul! Sau organul e mai presus chiar si decat tine, zeul soselelor? Mira-m-as!

Am luat o zi aleatorie din calendar si m-am gandit cam ce am patit in ziua aia si cate la suta sunt din cauza taximetristilor. Uimitor, 90%. Daca e sa fiu la un pas de moarte de 5 ori intr-o zi, cu siguranta de 4 ori a fost din cauza unei nevertebrate la volanul unei furii galbene, care se plictisea. Nevertebrata se plictisea, nu furia galbena, ca sa fim intelesi.

Ce ziceti? Taximetristii – zei neincoronati, oameni obisnuiti cu un program flexibil de munca sau ameobe nenorocite ce ar trebui stalcite in picioare?

Anii au trecut, am terminat liceul si am plecat la facultate la Bucuresti. Gusturile mi s-au scimbat, perceptiile mi s-au modificat, iar magazinul de odinioara mi se parea invechit. Dar niciodata nu i-am trecut pragul. Mi se parea ca nu e locul meu acolo, ca e un teritoriu doar pentru initiati, in care daca intri, te vrajeste. Mai tarziu am vazut intr-o revista o rochie de la Phillip… ceva.. care mi s-a parut potrivita de minune pentru mine si pe care o am si acum in minte, dupa ani de zile. Niciodata nu am vrut o rochie alba, niciodata nu a vrut o rochie infoiata, niciodata nu am vrut ca rochia sa aiba un decolteu generos. Aceste trei elemente erau singurele de care am fost dintotdeauna sigura, insa restul s-a schimbat dupa cum a batut vantul.

Au mai trecut niste ani si iata ca ne-am gasit, ne iubim si vrem sa ne casatorim. De acum sunt printre cei initiati. Sunt in masura sa intru intr-un magazin de rochii de mireasa si sa ma uit la modele, comparandu-le pe unele cu altele, sau sa intru intr-o bijuterie si sa ma uit la verighete. Am inceput cercetarile inca de cand ne-am hotarat asupra datei, desi ne mai despateau luni bune de data evenimentului. Am vrut sa incepem cu inceputul, sa nu ne grabim presati de timp si sa ne asiguram ca avem cand sa strangem banii necesari, fara sa mancam biscuiti Mirela cu apa cateva luni bune. Primul lucru, asa cum stiti, a fost stabilirea restaurantului, operatiune ce a mers fara probleme. Apoi am luat o pauza pana acum, cand am decis ca e timpul necesar sa ne interesam mai asiduu in privinta costumatiei noastre, dat fiind faptul ca in general comanda unei rochii in afara tarii dureaza cam 4 luni, sau croirea e pe comanda dureaza cam tot atat.

Asadar, de vreo 3 saptamani ne-am omorat vorbind cu croitorese, ateliere, magazine de desfacere, vanzatoare mai mult sau mai putin amabile, locatii mai obscure sau mai centrale, etc. in cautarea rochiei de mireasa. Si probe peste probe si plimbat prin oras la ore tarzii, si tot tacamul – nici una nu imi venea bine, nici una nu imi placea, deja mai aveam foarte putin si renuntam la speranta ca imi voi gasi rochia potrivita si care sa imi placa foarte mult. Cel putin nu la bugetul pe care il aveam noi alocat pentru aceasta piesa, buget ce se invartea in jurul a 2000-2500 de lei.Obosita si exasperata fiind de Bucuresti cu modelele limitate si preturile exagerate, am decis sa mergem la Onesti in weekend si luni si marti sa mergem la Bacau si la Piatra Neamt, locuri unde auzisem noi ca am putea gasi ceva frumos si elegant la niste preturi pe care le poti rosti dintr-o suflare. La Piatra Neamt nu am mai ajuns, din cauza mea, pentru ca in ziua in care trebuia sa mergem nu am putuit sa ma trezesc sub nici o forma la o ora respectabila, insa am ajuns la Bacau. Si nu am fost dezamagiti de nici un fel, ba mai mult, ne-a intarit parerea ca preturile sunt mai mici in provincie si ca produsele sunt la fel din punct de vedere calitativ, daca nu chiar mai bune. Spre exemplu, aceeasi rochie, de la aceeasi casa de moda, cu acelasi material, etc in Bucuresti am gasit-o la 2500 lei si in Bacau la 1300 lei.

Ieri, inainte sa plecam spre Bucuresti, mama m-a rugat sa o duc la serviciu ca era deja in inatrziere. Pe drum ma intreaba daca am fost la magazinul de rochii din blocul turn si pe moment, mi-am zis in gand ca nici nu am de ce sa intru acolo – daca nu am gasit in Bucuresti, in Bacau, la toate magazinele la care am fost, in toate site-urile pe care le-am vazut rochia care sa ma incante, cum as putea sa o gasesc acolo? Dar, nevoind sa o refuz pe mama, am fost de acord sa intram acolo, pe fuga, cu jumatate de inima, si pe jumatate concentrata pe un site pe care ma uitam pe telefon.

Odata ce am pasit, am avut emotii. M-am simtit bine si in largul meu cand am vazut-o pe aceeasi doamna in spatele vitrinei pe care o vedem cu ani si ani in urma, dar cu par alb, mai uscata si parca mai scunda decat mi-o aminteam eu. Era imbracata modest, si cand pasea pe langa tine parca plutea. Isi cunostea fiecare unghier al micutului magazin si fiecare produs pe care il avea sau l-a avut vreodata. Dupa o privire rapida aruncata am vazut un stand cu rochii crem si fildes, culori care ma interesau in primul rand. M-am apropiat de ele si am incercat sa ma uit mai atent, fara sa le dau jos, cum am obiceiul. Doamna draguta a venit usor in spatele meu si m-am intrebat cu ce ne poate ajuta. I-am zis cele 3 elemente descrise mai sus, ca pe o poezie, aceeasi pe care o ziceam in orice magazin in care intram.  S-a uitat putin la mine, mi-a zambit cald si mi-a zis sa o urmez la cabina. Am urmat-o neincrezatoare si i-am urmat instructiunile. M-a imbracat, m-a incheiat si tras perdeaua si m-a intors inspre mama, care statea in fata cabinei. Am vazut-o cum se chinuia sa isi gaseasca cuvintele potrivite. M-am intors spre oglinda sa ma vad si eu…

Se zice ca atunci cand iti gasesti rochia potrivita, vei simti. Asa este! Nu imi venea sa cred ca sunt eu, nu mi-am imaginat ca o rochie, prima rochie probata in magazin, poate sa arate atat de bine pe mine. Am ramas si eu fara cuvinte, la fel ca si ea, iar doamna draguta care mi-a trnsformat visele in realitate s-a retras zambind sa ne lase cateva momente singure. Nu au mai fost nevoie de cuvinte, decizia a fost una rapida si cred ca cea mai usoara pe care am luat-o vreodata – aceea era rochia mea de mireasa.

Iata cum dragilor, visele din copilarie au un mod ciudat de a se indeplini atunci cand vine vremea lor si iata un exemplu mai mult decat concret ca niciodata nu trebuie sa subestimezi un mic magazin, dintr-un oras de provincie, sau o doamna dragurta, cu un zambet cald. Nu stii cand, vreodata, iti vor aduce un zambet de multumire si fericire pe fata.

P.S. Poza e de aici.

Suntem inconjurati de reguli. Peste tot. Intreaga noastra viata se invarte in jurul unor reguli. Unele mai bune, altele mai putin bune, nu are importanta acum, dar sunt reguli in unanimitate aprobate si respectate la nivel de familie, comunitate, oras, judet, tara, glob. Unele regului sunt pentru a fi incalcate, insa atentie! o faci pe spinarea ta si numai a ta si inseamna ca iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci. Ca sa eliminam din start supozitiile de genul “pai sunt abstracte” sau “sunt aberante”, etc spun ca ma refer la cele de bun-simt si la cele gramaticale. Nimic iesit din comun aici, mai ales pentru cei apropiati, care deja nu ma mai suporta sa le fac observetii de genul “doar, nu decat” si altele asemenea.

In fine, mai departe vreau sa punctez cateva dintre regulile de comportament in societate (ca doar traim intr-o societate, si nu intr-o grota, iar cui nu ii convine asta, nu are decat sa se duca si sa traiasca in grota), regulile gramaticale etc, care prin incalcarea lor ma duc pe mine pe culmile disperarii – ati ghicit: iar sunt cu nervii la pamant.

• Mama ta te-a invatat de cand erai mic sa nu te bagi in discutie ca musca-n curu calului atunci cand un om vorbeste langa tine – astepti sa isi termine ideea, ii ceri voie sa il intrerupi si apoi spui ce ai de spus. Acelasi lucru si daca vorbesc mai multi oameni astepti ca unul din ei sa isi termine fraza si apoi iti faci simtita prezenta in mod oratoric. Nu il intrerupi pe om in mijlocul ideii de si-o uita. Boule! Repet, asta trebuia sa stii din scutece, nu-ti trebuie multe clase pentru asta, nu trebuie sa fii animal in mod gratuit. Daca nu te-a invatat, asta e, inseamna ca a esuat ca mama.

• Tot mama ta ar fi trebuit sa te invete ca atunci cand intri intr-o discutie, sa spui ceva relevant. Sa vii cu un argument valid si eventual sa aduci valoare discutiei. Nu sa intrerupi omul care incearca sa explice niscaiva fizica nucleara, spunand ca o musca e scarboasa. Daca mi-ai face mie asa ceva, ti-as crapa capul. Cu toporul. Si apoi te-as duce la mama ta sa ii explic si ei pe viu de ce si-a ratat meseria de mama.

• Inainte sa te dai mare ca stii 15 limbi vorbite, din care 3 orale, invata-ti propria ta limba. Da, stiu ca unii prefera sanscrita in defavoarea romanei, insa asta e – ai un destin de rahat – pentru ca te-ai nascut in Romania si aici locuiesti. Trebuie sa vorbesti romana si sa o vorbesti bine, chiar foarte bine. Te mai plangi de ungurii care vorbesc maghiara in Romania? Pai daca romanii nostri nu sunt in stare sa-si vorbeasca mandretea de limba corect, lor ce sa le mai cerem?

• Tot la capitolul “a te da mare” intra si activitatile zilnice. Sau cele trecute in CV. Nu spune ca stii ce e ala marketing, daca habar nu ai de BTL si nici nu spune ca esti Community Manager daca tu pe Facebook vii sa vinzi. Du-te la taraba.

• Primul lucru pe care trebuie sa stii sa il faci atunci cand ai un calculator in fata este sa inveti sa scrii. Cele mai des uzitate programe dintr-un calculator (de catre un om normal) sunt cele care necesita ceva text, precum Word, Excel, PowerPoint, etc. Daca tot vrei sa scrii, invata sa o faci corect. Frazele de genul : acesta ;nu sunt corecte,chiar daca te dai de – a dura , pana maine dimineata. Cei care nu si-au dat seama ca am facut (intentionat) niste greseli in fraza anterioara, intra in categoria carora mai au de invatat.

• Atunci cand decizi sa intri intr-o discutie, incearca sa aduci un argument. Argumentele nu sunt cele care incep cu “parerea mea..”, “eu cred ca..”, sau care se rezuma la “pentru ca asa e.” Asta nu inseamna decat doua lucruri: ori nu stii ce e ala un argument, ori daca stii ce e un argument, nu gasesti nici unul la indemana, pe care sa il folosesti in contextul de fata. In ambele cazuri esti prost! Daca nu stii ce e ala argument, dar cu toate aceste citesti acest post, am un singur sfat pentru tine: Google is your friend! Daca nu gasesti nici un argument real, ai putea incerca sa citesti mai mult – revistele porno, comic-book-urile, sau revistele de genul Top Gear nu se pun. Citeste o carte adevarata si vei vedea cum incep sa ti le lege niste cuvinte de limba si niste idei de creier. Continua tot asa si o sa vezi ca vei intelege ce se vorbeste in general in jurul tau – nu o sa ti se mai para ca vorbeste lumea limbi straine in jurul tau…

• Undeva prin clasa a doua sau a treia (nu mai stiu exact..) se invata regulile de ortografie. Pentru cei ce au nevoie de dictionar pentru a intelege ce am zis, sunt reguli, acceptate la nivel de tara, pe care trebuie sa le inveti si pe care trebuie sa le urmezi pentru a scrie corect. Numai scriti cum v-a duce capu k v-a duce prost. (V-ati prins ca am facut acelasi lucru ca la punctul 5? )

• Atunci cand vrei sa ataci pe cineva, asigura-te ca ai armele si mijloacele necesare. Mai ales cand incerci sa ma ataci pe mine si mai ales intr-un domeniu pe care il stapanesc. Asta ca sa nu pici de prost.

Cel mai probabil lista s-ar continua mult si bine, dar pentru acum e suficient, mi-am varsat destul nervii si, in plus, mi-e somn

Asadar , dragi nostrii ,va spunem noapte buna amandoi impreuna , si va dorim odihna placuta !

Se uita inca o data la cele doua foi din mana sa. Aparent inofensive, tineau in ele esenta ei. Puterea ei, viata ei. Doua foi simple, usor ingalbenite, cu pete de cafea sau ceai, nici ea nu isi dadea seama, cu marginile usor rupte de cat le citise si recitise, pe care se insiruiau litere, cuvinte, fraze, batute la masina de scris, pe care ea o cunoscuse atat de bine, si ce doar pentru ea aveau sens. Descrieri, apropo-uri, legaturi pe care doar ea le putea face.

Inchise ochii usor, chiar la timp sa prinda lacrima ce ameninta sa i se prelinga pe fata, se lasa usor pe spate pana simti cum i se lipea de piele modelul din bocart al divanului pe care se prabusise si incepu sa isi rascoleasca prin minte, dupa amintiri pe care chiar si ea incepuse sa le uite… Cumva, nu stia de ce, nu se putea intoarce in trecut mai mult de cateva zile. Stia ca intrase in ceainarie si ca isi vazuse prietenii acolo – Tabietul ii astepta intotdeuna cu bratele deschise si cani mai de ceai de iasomie – apoi mai vedea cu ochii mintii cartile de joc insirate pe masa, harta, linia de case albe construita de Alex, rasetele se contopeanu din ce in ce mai mult cu zgomotul de fundal. Isi amintea ca ar fi vrut sa plece de cum a ridicat plicul – o ardea, il simtea cum o implora fierbinte sa il deschida si sa isi plimbe degetele pe randurile foilor pe care el le continea, ii promitea atat de multe. A rezistat – pentru o scurta perioada de timp, chiar a reusit sa uite de existenta plicului in geanta ei albastra, dar nu a durat mult deoarece in secunda in care si-a lasat garda jos, mireasma de promisiuni calde, cu usoare accente de iasomie, primavara si rasfat a razbatut si i-a invins orice pledoarie si-ar fi putut-o tine.

Acum deschise iar ochii, mai hotarata, si se uita in jurul ei, in lumina palida, trecuta, prevestitoare  de rau ce le scalda pe toate din jurul ei – parca le vedea acum pentru prima oara. Incerca din toate puterile sa revina in prezent, in cotidianul care o astepta asa cum un sergent isi astepta cadetii – calm la suprafata dar furibund in interior. Auzi un zgomot inabusit venind din cealalta camera si isi vazu motanul cum se intinde lenes, cautandu-i mangaierea calda si dezinteresata. I se uita in ochi si vazut cum pupilele se dilata din ce in ce mai mult, pana cand ajunsera cat o moneda veche, ii vazu mustatile cum se destind si iau forma pernei pe care se asezase.

Simti cum o arde tigara pe care o tinea intre degete si vazu fugitiv scrumul care se scuturase pe podea si scrumiera plina de ramasite ale noptii albe; insa cel mai important, un moment fusese suficient ca sa realizeze ce poate sa faca pentru ea – deschise laptopul prafuit, ce se transformase in ultimele luni in patul de peste zi pentru motan, isi trecu mana peste ecranul negru si astepta sa vada ledul rosu cum se transforma in verde.

Era clar – singura modalitate in care ar fi putut sa revina la esenta ei era sa faca asa cum ar fi trebuit de la bun inceput. Injura Mozilla ca se incarca greu, isi deschise emailul, vazu miile de mesaje primite de-a lungul timpului, pe care decisese mai demult sa le ignore cu obstinatie si scrise: “Catre Povestiri fara Filtru“. Rezista cu greu impulsului de a sterge pe loc si de a se intinde alaturi de pisoiul care ii facea cu ochiul, invitand-o la somn, si incepu sa scrie. Stia ca era singura metoda ca sa afle. Sa se afle. Adevarul. Adevarul ei…

In ultima saptamana am primit nenumarate mesaje si eu si El, atat pe pagina de contact, cat si pe Facebook, Twitter, si chiar mailurile personale si de serviciu, toate avand unul si acelasi subiect – eutanasierea cainilor. Mai mult decat atat, vad pe zi ce trece din ce in ce mai multi spammeri in toate mediile sociale, care ne cheama/indeamna/santajeaza emotional (aici intra categoria poze, videoclipuri, etc) sa sustinem protestul din fata Palatului Parlamentului, de luni, 7 martie, impotriva eutanasierii cainilor. Si pentru ca sunt om si femeie si am pareri contradictorii – iata ca v-am ajutat atat cat imi sta in putere in momentul actual si am scris si despre miting. Insa, din punctul meu de vedere, crima de care ziceam in titlu se refera la cu totul altceva…

Crima nu este doar atunci cand vrei tu sa arunci cu noroi in cineva (guvernanti) si decizi ca e mai bine sa instigi populatia la proteste impotriva eutanasierii. Crima la adresa cainilor incepe in primul si in primul rand in randul oamenilor obisnuiti care: fie adopta la un moment dat un caine si apoi il lasa pe strada din lipsa de bani/timp/chef de a-l creste, etc, fie cand ii apara de cei care vin sa ii “stranga” si sa ii sterilizeze (da, adevarul e ca daca i-ar lasa sa ii sterilizeze, in timp problema s-ar rezolva de la sine), fie cand cei de la asociatiile chinologice nu isi fac treaba. Si aici simt ca va incepe polemica…

Aceste asociatii chinologice, din cunostintele mele vagi, sunt operate in mare parte cu ajutorul voluntarilor. Stiu ca nu au fonduri (dar cine are fonduri de la stat in momentul de fata???), insa tocmai pentru ca nu au fonduri, ar trebui sa fie isteti si sa initieze campanii care sa sensibilizeze opinia publica (Atentie, NU in mod abuziv, asa cum se face acum!!!), care in primul si in primul rand sa educe opinia publica si masele, si, bineinteles, sa incurajeze adoptia cainilor fara stapan. Dar nu fac asta. Eu, de cand sunt, nu am vazut pe nimeni, de la nici un fel de asociatie, care sa intreprinda ceva in sensul asta pana acum, DAR am vazut nenumarate proteste impotriva eutanasierii. E ca si cum isi dau seamna ca sunt asociatii chinologige doar in momentul in care cineva vrea sa ii omoare, dar pana atunci nu au avut nimic de facut.

Dragi asociatii, desi apreciez faptul ca animalele care ajung la voi au macar un bol de apa si de mancare pe zi asigurat, NU ASTA inseamna sa te preocupe viata lor. Sau mai bine zis, nu la asta se rezuma. Din punctul meu de vedere, este vina VOASTRA ca se ajunge la a se adopta asemenea masuri. Si este vina fiecarui individ care se autoproclama iubitor de caini, cand de fapt nu face nimic sa isi sustina acest statut. Daca esti iubitor de animale, solutia nu este sa il tii pe langa bloc si sa ii dai un blid de mancare o data la doua zile. Ci trebuie sa te asiguri ca acel animal are anumite conditii de trai, iar principala conditie este sa nu stea pe strada.

Voi faceti mitinguri sa nu ii omoare – dar cand ati facut ultima data un miting pro adoptie? Ce masuri ati luat pana acum spre a educa populatia in sensul acesta? Ce discutii ati avut pana acum cu firme care ar putea sa va sponsorizeze? Ce propuneri de parteneriat ati inaintat pana acum mass-mediei (ne referim atat la cea veche – ziare, publicatii, TV, etc, cat si segmentul “nou” – bloggeri, forum-isti, social media, etc)? Cate incercari de sensibilizare a opiniei publice ati avut pana acum, care sa excluda fotografiile grotesti cu caini schiloditi? De ce nu va uniti fortele in a crea ceva constructiv, in loc de a oripila opinia publica? Faptul ca nu aveti bani NU ESTE O SCUZA. De fapt, in opinia mea, nu aveti nici o scuza. Pur si simplu nu va faceti treaba.

Si acum, pentru a nu crea impresia ca sunt o monstruzitate grobiana fara inima, va spun in cateva cuvinte trecutul meu legat de animale. Primul caine l-am vazut cam pe cand aveam 5 ani, il chema Bijou, era un caine de cartier, pe care ai mei l-au adoptat din proprie initiativa, pentru a nu il mai lasa in frig pe strada. Din pacate, era destul de batran si bolnav si a murit un an mai tarziu. Pe al doilea caine, il chema Bobby, familia mea tot de pe strada l-a adoptat, si a trait la noi 16 ani. Cand am venit la facultate, nu puteam sa stam fara caine – eu si fratele meu – asa ca am adoptat un alt catel – Taz – o corcitura de Bichon. Din pacate, relatiile s-au schimbat, timpul a trecut si nu am mai putut avea grija de el. Dar nu l-am aruncat pe strada, am rugat parintii sa aiba grija de el. Si acum are 5 ani aproape si este fericit ca cineva il iubeste ca pe un copil. Pe El l-am cunoscut cand avea deja o pisica. Charlie, desi este de rasa, a fost luat din mila Lui, dintr-o scara, intr-o noapte de iarna pentru ca l-a auzit plangand de foame si de frig. Yoda, este adoptat de pe strada. Nici unul din animalele de mai sus nu a fost de rasa si nu a fost cumparat. Dar in nici unul din cazuri, asociatiile chinologige nu au avut vreun cuvant de spus – in sensul ca pana pe la 16-17 ani nici nu stiam ca existati.

Asadar, parerea mea este ca ar trebui sa puneti osul la treaba, pe romaneste, si nu doar sa va plangeti ca oamenii sunt criminali, ci sa intelegeti ca din vina voastra se ajunge aici mereu. Fiti constienti de responsabilitatea pe care o purtati pe umerii vostri si pe care v-ati asumat-o singuri si faceti ceva in privinta asta. Protestele nu ajuta la nimic, insa cainii adoptati de pe strada ar avea sansa la un viitor.

Si ca se ne intelegem bine, poate nu am fost destul de clara pana acum, NU sustin mitingul de luni, NU doresc sa vad hingheri care alearga cainii si-i omoara printre blocuri,  CRIMA mi se pare ceea ce faceti voi, va tin direct responsabili pentru situatia la care s-a ajuns a nu-stiu-cata-oara si m-am SATURAT sa imi fie frica sa ies din bloc nu din cauza tiganilor, ci din cauza cainilor. Si daca incepeti cu placa “cainele simte omul rau”, nu raspund de pumnul care va zbura inspre fetele voastre.

De asemenea, tin sa precizez ca ii invit pe cei care ne-au trimis tot felul de mesaje cu caini schingiuiti si maltratati, pe membrii tuturor asociatiilor, pe voluntari, chiar si pe tanti de la parter care de fiecare data cand au venit hingherii a bagat cainii in casa ca sa nu ii prinda, dar le-a dat drumul apoi ca “eu nu tin caini in casa. Imi plac, dar locul lor e afara.” sa comenteze si sa inceapa o discutie pe aceasta tema. Priviti-o daca vreti ca pe un punct de plecare in educatia maselor si ganditi-va ca macar atat datorati sufletelor acelora. Iar pentru oamenii care gandesc ca tanti de la parter, locul vostru e afara, in strada, nu al cainilor.

Trebuie sa va povestesc totusi cate ceva despre nunta, din punctul meu de vedere, pentru ca nu am avut timp sa scriu inca despre acest minuant eveniment ce urmeaza sa se intample in Octombrie, dar este evenimentul cheie pentru noi in anul 2011. In primul rand, asa cum zicea si Ea in cateva randuri avem un plan, si a fost extraordinar de bine sa vedem in primul rand ca acest plan se contureaza, dar si ca incepem sa acoperim incet-incet cate ceva din el. Ne mai apuca si pe noi din exasperarea, din varii motive, unele din ele explicate aici, insa noi suntem in 99% din timp optimisti, asa ca reusim sa trecem destul de repede peste orice impediment psihic care ar putea sa apara, chiar daca Ea mai are obiceiul sa intre in Yoda mode, eu sunt acolo sa o calmez in asa fel incat cuvinte din discutie sa aibe din nou sens.

Va ziceam mai sus ca vrem sa iesim, asa in curand asta o sa ajungem la Calin Events, am vazut o gramada de lucruri care ne intereseaza pe situl lor, dar vrem sa le vedem si in fata ca sa ne facem o idee si apoi o sa ne intoarcem cu o mica recenzie.

In alta ordine de idei, in luna lui martisor avem o gramada de aniversari a unor prieteni foarte dragi noua, asa ca dorim sa va spunem tuturor un cald si sincer La Multi Ani!

In primul rand, ce ar fi sa stabilim clar un lucru: de 1 Martie se dau martisoare si de catre fete si de catre baieti catre ambele parti. Nu e unilatarala faza, nu trebuie sa stea fetele cu mainile in san si sa se ofuscheze daca nu primesc si ele o legume verde, ceva acolo. De ce toata lumea confunda 8 Martie (ziua mamei/femeii) – sarbatoare mondiala (din cate stiu) cu 1 Martie – aka Martisor, care nu se serbeaza decat in Romania si nu e altceva decat prima zi a lunii martie? Daca sr fi o luam asa, de ce nu ma suna nimeni sa imi zica “O toamna frumoasa” de 1 Septembrie??? Ca mie chiar imi place toamna..

In alta ordine de idei, cum de dorm feministele astazi? Unde e vehementa cu care isi apara principiile sufletului? Astazi nu se mai militeaza pentru egalitate in drepturi, fraternitate cu sufletul meu and all that bull?

Apoi, martisorul e un simbol al primaverii, aprecierii, etc etc etc, si la inceputuri era doar o ata rosie impletita cu una alba, la care s-a adaugat un cosar, un trifoi cu 15 foi, simboluri ale norocului – daca nu stiti povestea, Google is your friend. De ce apar din ce in ce mai multe martisoare cu fata lui Guta si cu cristale Swarovschi (nu stiu daca am scris bine, dar, sincer, nu ma intereseaza intr-atat incat sa caut…) sau parasi impaiate? Sa inteleg ca martisorul cu mecla lui Guta simbolizeaza prosperitatea in frigider, iar cel cu Swarovschi prosperitatea din buzunarul celui care il ofera?

Legat de primavara, care??? Ia scoateti voi nasucul carn pe geam afara si spuneti-mi si mie unde e primavara aia minunata? Ca mie mi-au inghetat mainile pe volan azi dimineata… Nu se cheama ca e primavara pana nu vad un muguras ceva, la fel cum nu se cheama “maine” pana nu dorm.

De noroc si de sanatate nu mai zic nimic pentru ca simt ca nu mai are rost. Iar cu urarile de bine, am eu o vorba: poti sa ma respecti si daca ma trimiti in …… …, la fel cum poti sa ma dai naibii cu zambetul pe buze. Deci urarile de bine nu ma incalzesc si nici nu sunt relevante.

Asa ca astazi, de 1 martie 2011, aleg sa nu sarbatoresc nimic – nu am ce. Si nu sunt nici morocanoasa, nici cu nasul pe sus, nici sincronizata cu vreo faza a lunii – pur si simplu, aleg sa nu vreau.

Dupa cum foarte bine se stie de catre cei care au trecut prin acest moment din viata lor, a te casatori implica mult mai mult decat ti-ai putut imagina sau ai putut spera vreodata. Pe langa emotia de a spune Da! in fata celor care va iubesc si fericirea de a fi impreuna pana la finalul zilelor and all that shit, pana ajungi in momentul ala, ai de trecut pe sub furcile caudine. Intotdeuna apar lucruri la care nu te-ai asteptat nici in ruptul capului, apar situatii pe care nu aveai cum sa le previi decat daca cititul in stele e ca o meserie pentru tine si absolut intotdeauna vor aparea cheltuieli neprevazute.

Ei, tinand cont de ultima parte a frazei de mai sus, va spun cu mana pe inima ca ieri am facut prima depresie pre-nunta. Prima din lungul sir de muuuulte care vor urma. El, s-a uitat la mine cu sentimente combinate, care incepeau de la mila si continuau cu “hai frate, treci odata peste” sau “lasa ca o scoatem noi la capat” si m-a enervat si mai tare. Dar stiu ca de fapt vroia sa ma incurajeze. (Chiar daca adevaratul motiv era ca se saturase sa ma mai asculte lamentandu-ma.)

Totul a inceput ca prin vis… Ne trezim noi de dimineata si El se aseaza la TV, in fata unei cesti aburinde de cafea, eu la calculator, in fata alteia. Dupa verificarea mailurilor, paginilor, etc, il intreb daca are si el treaba la PC, zice ca nu are, asa ca mai stau putin. Si imi aduc aminte de Wedding Planner. Ia sa vedem noi ce mai putem completa… Il deschid si prima foaie zice Buget. Uuuu, nasty! Il intreb pe El daca are chef sa il completam, El de dragul meu zice da, cu ochii la TV, incepem si o jumatate de ora mai tarziu terminaseram de completat sumele din bugetul estimat, iar totalul era absolut rezonabil. Perfect! zic si dau sa ma ridic de la calculator. Insa, intr-o fractiune de secunda ma gandesc ca daca tot avem timp acum, ce ar fi sa incercam sa completam si partea de buget reala (implica o aprofundare a tuturor lucrurilor necesare, din punct de vedere financiar).

Eh, toate bune si frumoase. Incep si ma uit pe site-uri, aleg modele care ne plac, vad o rochie draguta, mi-a ramas inima la niste marturii senzationale, vad o pereche de verighete pe care cred ca o sa ajung sa le visez noaptea – atat de mult mi-au placut, El s-a uitat la un costum chiar foarte frumos, am vazut o carte de oaspeti foarte potrivita din punct de vedere cromatic cu ideile noastre si lista poate continua. Practic, am trecut cu vederea prin toate lucrurile de care am avea nevoie in ziua respectiva si le-am trecut in tabelul ala cu bugetele. In momentul in care am trecut ultima suma, tabelul este inteligent, v-am mai spus, si a calculat singur totalul, comparandu-l in acelasi timp cu ceea ce estimaseram noi. Diferenta? Doar de 3 ORI SI CEVA mai MARE!!!!

Acela a fost momentul in care am trecut de la apoplexie, la atac de panica, la vorbit de una singura, la plans cu icnete si ras isteric, toate in acelasi timp. Am observat totusi ca El nu era atat de mirat ca mine. Poate ca undeva, in sufletelul lui, se astepta la o asemenea diferenta. Eu, va zic sincer ca nu! Nu mi-am inchipuit in nici un moment ca acelea sunt preturile reale si ca o nunta ar putea costa atat! Mai ales ca nu aducem un cvartet de coarde care sa ne incante sau vreun chinez mic care sa umfle manual balon cu balon. Si nici indieni care sa intretina invitatii. Si nici elefanti pe cale de disparitie din Guineea-Bissau care sa danseze printre invitati.

Dupa jenantul moment descris mai sus, incepem amandoi sa ne uitam si sa comparam cele doua liste, sa vedem ce anume am subestimat. Pai… tot. Lasand detaliile si reclama proasta pe alta data, poate imi explica si mie cineva de ce un fotograf, care face 4000 de poze, din care imi da doar 700, si alea retusate (nu stiu daca imi sesizati ironia, dar unde e marea arta si marele chin de a face poze??? cand ai la dispozitie atata larghete in a lucra…) castiga intr-o zi si o noapte dublul si inca jumatate a sumei pe care o castig eu muncind o luna intreaga?? Nu ma intelegeti gresit, fiecare cu norocul si meseria lui, dar las-o dracu de treaba!!

In alta ordine de idei, de ce un saculet de „perdea” (voalul sufletului), cu un trandafiras cat unghia de la degetul meu mic de la mana stanga din plastic si cu un snur de 5 cm, costa de la 5 lei in sus, FARA bomboane. Pai bai dragi oameni care va ocupati de a face asa ceva, in primul rand, astfel de marturii nu se mai cauta, doi, si daca ai inchiria minori cu ora sa lucreze pentru tine sa faca asemenea hidosenii, nu ar putea sa coste atat, trei, puteati si voi sa faceti o oferta cu bomboane incluse, doar asa, de amorul artei!

In ultimul, dar nu cel din urma rand, orice rochie de pe lumea asta, de ocazie, de mireasa, de spalat de jos, de orice vreti voi, care costa mai mult de 1000 de euro si pe langa pretul astronomic, dupa ce o cumperi afli ca voalul, voaleta/palaria/baticul de se pune in cap ulterior, manusile, ciorapii, sutienul, funda, etc etc etc costa in plus si insumeaza un pret similar cu cel al rochiei, este o prostie!!!!! Si la fel si persoana care o cumpara. Gata, am zis si nu imi retrag cuvintele (sper doar ca prietenele mele care se marita si ele nu o sa imi arunce cu nimic in cap). Imi pare rau, dar eu nu pot concepe sa arunci banii in asemenea hal, incat pe o rochie pe care o porti mai putin de 24 de ore din VIATA si care va fi tinuta in dulap apoi si te va incurca sa dai o suma care sa contina 4 cifre si sa fie in euro.

Mai sunt multe alte aspecte care mi se par absurde si nu le pot intelege dar principalul este cel care se insaileaza din randurile de mai sus: de cand a devenit o obisnuinta sa profiti in halul asta de situatia in care se afla un om la un anumit moment? E exact acelasi lucru ca atunci cand, la inundatiile de acum cativa ani, se plimba unu cu o barca printre casele din care se vedeau doar acoperisurile pe care stateau napastuitii, iar cel din barca le cerea bani ca sa ii scape de la inec.

• trezitul de buna voie. Nimic nu ma face sa ma simt mai bine o zi intreaga decat sentimentul ca am dormit atat cat am avut nevoie. Da, chiar daca asta inseamna sa ma trezesc la 11.
• masajul la palme pe care il primesc in fiecare dimineata de la El. Este foarte bine stiut ca in palme sunt foarte multe terminatii nervoase sau ca snumite zone ale palmei corespund anumitor organe din corp. In orice caz, atunci cand imi primesc masajul de dimineata, simt ca ma revigoreaza.
• burtica pufoasa si grasuna a lui Yoda. Imi place la nebunie cand vine in bratele mele seara, cand noi stam pe canapea si ne uitam la un film si se aseaza intr-o pozitie foarte contorsionata, iar ochii lui parca imi zic: “Hai, am venit, start rubbing!”
• blana moale a lui Charlie. Ador sa imi afund mana in blana lui, chiar daca nu sta mai mult de 30 de secunde in apropierea mea, pana cand ajung sa ii simt puful marunt din apropierea pielii.
• sunetul pe care il fac pisicii cand torc “la unison”. Scot sunete atat de amuzante, mai ales daca mai si sforaie!
• mirosul de cafea calda, cu care ma asteapta El in fiecare dimineata si care intra pe nestiute, pe sub usa inchisa de la dormitor, si ma dezmiarda pana cand ma trezesc din cauza aromei ei
• faptul ca in fiecare dimineata iesim impreuna din casa si ne intoarcem impreuna seara acasa
• sfarsitul unei carti. Indiferent de ora tarzie in noapte care ma apuca, sentimentul ca am incheiat ceva ma face fericita, dar ma si determina sa ma apuc de alta imediat
• familia. Mama care ma suna sa imi spuna ca ii e dor de mine sau sa imi povesteasca ce mai face catelul de acasa, tata care ma cearta ca pe el nu il sun, soacra care ma suna doar pentru ca vrea sa vada daca suntem bine, bunicii care se bucura pana la lacrimi de fiecare data cand ii sun si care ne cheama pe la ei de fiecare data. Apropo de acest lucru, ieri, bunicul meu de la Galati a implinit 91 de ani! Sa ii dea Dumnezeu sanatate, liniste si tot ce e bun pe lumea asta.
• florile. Nimic nu e mai placut decat sa primesc flori, mai ales fara nici o ocazie.
• un film bun.
• sentimentul ca pentru cineva contez.

Mai sunt multe cel mai probabil, dar nu imi vin acum in minte. Insa sunt curioasa de un lucru: cat de diferite sunt motivele noastre de fericire? Cel ii face fericiti pe Injiner, pe Monica, pe Madalina, pe Sorin, pe Ionut, pe El?

Desi existau acuzatii referitoare la posibilitatea existentei registrului vocal al lui Vitas, doar in cazul in care ar fi un castrat, acest registru poate fi atins cu usurinta de catre un contratenor sau sopran. Similar registrului de fluier, contratenorul canta intr-un registru descris de ceilalti ca un falsetto foarte dezvoltat, in timp ce sopranul canta in registrul sau folosind o tehnica diferita.

Desi a fost considerat de multi ca fiind usor neobisnuit (datorita videoclipurilor sale, precum si a prezeneti scenice la unele spectacole), vocea sa continua sa uimeasca mii si mii de fani.

P.S. Cititi aici povestea despre Castrati.

Este vorba de nimic altceva decat noua aplicatie de la Google, Google Weddings pe numele lui, care va deveni incet-incet asistentul nostru personal in vederea organizarii nuntii. La ce ajuta? Pai puteti sa trageti un ochi voi insiva, dar daca va place mai mult cum va povestesc eu, stati prin preajma.

Aplicatia asta noua de la nenicii astia te scuteste practic de orice fel de batai de cap in vederea organizarii nuntii cu tot ce presupune ea, dar si in vederea rochiei, costumului, accesoriilor, marturiilor, invitatiilor, Dj-ului, fotografului, etc. Practic, este un tabel Excel destul de destept, cu formule gata introduse si prestabilite (asta ajuta foarte mult pe cei ca mine, carora inca le ia ceva timp sa puna o functie IF in tabel… ), cu intregul eveniment “despicat” pana la ultimul detaliu, cu estimat de buget si buget real, etc. In plus, se mai si sincronizeaza cu calendarul tau din Google si te anunta ori de cate ori ai ceva in pending sau este overdue. (da, stiu, nu imi gasesc cuvintele materne acum…) Ceea ce, pentru un iubitor de taskuri ca mine, este o adevarata mana cereasca.

Asa ca, spre disperarea Lui, care e racit si aseara astepta si el saracul sa ii duc un ceai fierbinte la pat (pana la urma pe la ora 11 s-a culcat si fara ceai.. dar azi a zis ca se simte mai bine, deci iei!), aseara am incept sa ma joc putin cu aplicatia in primul rand ca sa ii dau de capat, ca stiu ca sunt mai grea de cap uneori, si in al doilea rand sa imi dau seama daca ma ajuta cu adevarat. Nu stiu de ce anume, dar in ultimpul timp mi-am dat seama ca sunt o persoana destul de inclinata spre a pune lucrurile pe foaie, vorba ceea: cu creionul pe hartie…. si absolut de fiecare data pierd foaia si o gasesc inevitabil dupa ce nu mai am nevoie de ea. Reluand, in ciuda reticentei mele native in fata programelor atumotate care iti atrofiaza creierul, m-am apucat si am mesterit programeleul ala de naiba l-a luat. Intre noi fie vorba, l-am salvat pe desktop si dimineata, cat eu dormeam, l-a vazut si El si si-a bagat nasul in el si cand l-am deschis in seara asta ca sa fac niste print-screen-uri sa va arat si voi “opera” mea, bineinteles ca nu mai arata neam cum l-am lasat eu aseara. Deci fara poze azi, din cauza Lui.

Aplicatia incepe prin a-ti arata cum anume sa iti organizezi lista de invitati, pentru a avea totul sub ochi si pentru a nu o reface de mii de ori ca ba ai uitat sa pui +1 la familia Gheorghe, ba nu iti dai seama daca la masa 3 ai 6 peroane sau 8, ba risti sa il omori pe Vasile daca ii dai legume, cand el nu mananca decat carne, etc. Deci e de un mare ajutor. Desigur, absolut tot ce contine aplicatia asta este de bun simt si nu iti va aduce cunostine valoroase, in afara de faptul ca iti expune toate aspectele organizarii unei nunti, aspecte care se prea poate sa iti scape din vedere, mai ales in preajma evenimentului. Apoi, te pune sa iti faci un estimat de buget initial. Si sa vezi aici distractia naibii (cel putin la noi a fost) cand tu ai impresia ca nu o sa te coste prea mult nunta, ca la inceput nu dai bani decat sub forme de avans, si ca restul le vei plati apoi, etc si cand te uiti la cifrele finale te iei cu mainile de cap! Bineinteles  ca fara un to-do-list nici nu ar avea ce cauta in sfera organizarilor, asa ca si din punctul acesta de vedere te ajuta, obligandu-te sa iti stabilesti singur niste termene limita pentru a solutiona diferite lucruri, peste care iti e greu sa treci. Din principiu. Si din cauza emailurilor de atentionare. Care nu se mai termina. Pana renunti la aplicatie.

In sperata in care sefii mei nu s-au hotarat sa imi citeasca blogul chiar acum, indrazesc sa va povestesc ceva. Vi s-a intamplat ca uneori, in timp ce lucrati din greu si va dedicati trup si suflet activitatii muncitoresti de la birou, pentru care sunteti si platit, dar care va si place si vi se pare dulce ca o savarina, internetul si calculatorul cel rau, care mereu se pun in calea rezultatelor voastre exceptionale de care ati fi capabil, sa va ademeneasca cu cate un link sau un anunt care un site de interes pentru nunta voastra? Sigur ca s-a intamplat, doar n-oi fi eu singura care mai trage cu ochiul si pe site-uri cu produse si sfaturi de nunta. Ei, ajungi pe site, descoperi ceva care te intereseaza, iti place, ii dai si lui pe mess sa vada despre ce e vorba, el nu are timp si hotarati ca vorbiti acasa mai pe larg. Ajungeti acasa, si cand va amintiti ca aveati de vorbit pe tema asta, nu mai dati de linkul respectiv. Sau de poza. Google-ul va afiseaza cu totul alte rezultate decat ce va arata la serviciu, isi bate joc de voi si de nevoile voastre, a doua zi uiti sa verifici arhiva ca sa gasesti linkul si uite asa, din ghinion in ghinion, ajungi sa pierzi minunatie de idee, oferta, sfat, etc. Ei, aplicatia asta desteapta te ajuta sa nu uiti de nici o alternativa pe care ai gasit-o intamplator sau de care ai auzit de la colegi si prieteni, pentru ca o poti stoca foarte usor exact in locul in care trebuie: fotografi la fotografi, rochii la rochii, etc.

Si in final, ultimul tab al aplicatiei si cel mai important este programul pentru ziua respectiva. Eu cred ca as fi in stare sa imi printez programul respectiv si sa dau cate o copie fiecarui participant activ la nunta, sa il invete pe de rost si i-as mai si asculta din el, sa ma asigur ca l-au memorat. Dar eu sunt paranoica si chiar nu trebuie sa va luati dupa mine. Sfatul esential, care totusi nu reuseste sa imi intre in cap, este ca in ziua aia ar trebui sa fiu relaxata, odihnita si sa nu las nimic sa ne perturbe momentul. Dar tot cred ca o sa ma duc la fotograf din ora in ora sa ii cer sa imi arate pozele pe care le-a facut….

Aaaaa, uitasem sa va spun de un alt punct foarte important al aplicatiei. Are posibilitatea sa iti faci o lista cu toate cantecele pe care NU vrei sa le asculti la nunta. Stiti voi, alea care va irita auzul si va fac sa preferati sa ascultati cum se sparg 100 de geamuri in fata voastra. Pe DJ cred ca din lista aia o sa il ascult…

Nu are rost acum sa insir toate lucrurile care nu mi-au placut, o sa avem timp sa le discutam cu viitoarea nasica, care se ocupa de astfel de organizari, sa imi dau seama daca e normal sa te plmbi cu un pahar de plastic in mana toata expozitia fara sa fie un amarat de cos.

Sa trecem la lucruri mai frumoase. Nota 10 pentru Bijuteria La Rosa. Am avut norocul ca printre putinele standuri cu bijuterii sa se afle si preferata noasta. O prezentare foarte buna intr-un spatiu mic, iar materialele promotionale foarte inspirate, am primit un CD, destul de frumos inscriprionat si o carte de vizita. Mi s-a parut extraordinar, nu a mai trebuit sa ma umplu din nou cu macultura, chiar mai mult pe CD avem 3 cataloage destul de complete, lista de preturi si coordonatele de contact. Am reusit sa probam verighetele pe care le urmaream de ceva timp, Sphinx, ghici ce, nu ne-au placut. Nu-i nimic am gasit altceva cel putin la fel de frumos si care se aseaza excelent pe degetelele noastre.

Ea a reusit sa probeze cateva rochii si pot sa spun ca ii sta extraordinar, oricum sunt sigur ca o sa va povesteasca mai detaliat despre aceasta experienta. Eu, sincer sa fiu nu cred ca pot sa decid ce rochie ii vine mai bine, pentru ca fiecare are ceva special, ceva frumos, iar ea imbracata in mireasa e superba. Probabil ea vrea sa trec peste aceasta bariera psihologica, dar sincer sa fiu nu prea vreau.

Am ajuns intr-un tarziu acasa cu un morman de flayere, o gramada de reviste si un CD. Uimitor gandurile nu sunt chiar imprastiate, adica te astepti ca o astfel de expozitie sa iti intoarca gandurile cu fundul in sus, insa nu a fost chiar asa, probabil pentru ca aveam ceva mai multe asteptari, insa a fost o experienta bine venita pentru marele nostru eveniment.

Asadar, sa incepem cu inceputul. Ne-am hotarat asupra datei, si le-am comunicat-o si parintilor. Si cum distanta de 300 km ne impiedica sa mergem la Onesti tot la doua-trei saptamani ca sa stabilim noi si sa organizam niste lucruri, le-am zis ca ne bazam pe ei sa mearga in anumite locuri, sa vada locatii, sa ni le descrie (poze and all), pentru ca noi sa ne putem decide unde vrem sa facem nunta.

Zis si facut – a doua zi se iau ei toti 4 de manute si pleaca in colindarea resaturantelor din zona. Gizaz Christ, nu am crezut vreodata ca o sa imi fac atatia nervi intr-un timp atat de scurt!!

Dimineata, ora 8.30, eu eram in drum spre serviciu, ma suna mama sa imi zica ca ei au plecat spre cealalta mama. Sa bea cafeaua. Ok, bine. Ora 9, ma suna sa imi spuna ca ei pleaca de acasa de la cealalta mama. Ora 9.15 (Onestiul e foarte mic!!) ma suna sa imi spuna ca au ajuns la hotel parc, sau cum se scrie, si ca intra sa vorbeasca cu proprietarul (desi noile-am zis sa nu se duca acolo, dar au mers pe bine-cunoscutul princiupiu “lasa, mama, nu e nimic rau in a ne interesa”). Ora 10, ma suna ca a iesit si ca arata naspa. A ajuns la concluzia ca au pierdut timpul. In aceeasi convorbire imi spune ca pleaca in alta locatie (iarasi nediscutata cu noi).

Va scutesc de chinul de a ma repeta, pentru ca toate discutiile aveau aceeasi tema si timp de desfasurare,  ai ma opresc in a concluziona ca pana pe la ora 13, aveam vreo 15 telefoane primite de la mama, tata, mama2, tata2, DESI ei toti erau impreuna. Cand ii spun asta si Lui, aflu ca si pe el il sunasera la fel. Intelegeti consternarea mea??? Colegii mei deja isi puneau mana in cap cand imi suna telefonul si mi-au promis ca ma baga intr-o camera separata, daca totul va continua asa pana la nunta. Si singura camera libera e baia….

Ajungem seara acasa. El, zice ca ar vrea sa o sune pe mama lui, eu il rog sa o sune si pe mama mea, ca eu pregateam ceva de mancare. El o suna prima data pe mama mea (a fost alegerea lui). Pe la 8.30. Pe la 9 ies din bucatarie, El vorbea tot cu mama. Am ridicat din sprancene intrebator, El mi-a intors o privire bizara, m-am dus iar in bucatarie. Ma reintorc in camera peste 15 minute, El vorbea cu tatal lui si imi spune soptit ca i-a amortit urechea. Eu ii zic sa mute telefonul la cealalta ureche, El se gratuleaza ca se va casatori cu o femeie, care desi este blonda, ii da sfaturi buna, eu ma intorc in bucatarie sa termina mancarea.

Pe la 9.30 termin mancarea, vin cu farfuriile in living, El avea ambele urechi rosii ca racii fierti si ochii scosi din orbite. Pe scurt, a vorbit cu fiecare din cei patru, pentru ca fiecare dintre ei a tinut sa repete discutiile din timpul zilei, fiecare avand si dorind sa ii impartaseasca propriile pareri si concluzii in urma vizionarilor din timpul zilei.

Concluzie:

1 daca decideti sa cereti ajutorul parintilor set some boundaries! E obligatoriu!

2 daca nu, veti fi mai calmi

3 daca vrei sa le impacati pe amandoua – nu veti reusi niciodata. La urma urmei, odata va casatoriti (hopefully!) si daca atunci nu aveti parte de cel mai mare stres din viata, atunci cand?? Cand va veni un copil? Neah.. perioada asta va va pregati pentru ce va urma.

Sa va iubiti mult!

P.S. In curand, vom deschide pe blog o rubrica in care veti putea scrie pararile, impresiile, nemultumirile, multumirile, etc, legate de nunti, de restaurante, de DJs, de formatii, de rochii de mireasa, de etc, etc, etc.

Si va indemn sa scrieti, din toata inima, ca poate cei care sunt abia la inceput (ca noi) cu pregatirile, sa aiba ce invata de la cei mai avansati, care mai au putin timp pana la marele eveniment, sau de la cei care abia au trecut prin asa ceva.

Glumeam mai sus, dar cert este ca suntem fericiti, bucurosi ca ne-am gasit, increzatori in viitor, mandri de parintii pe care ii avem si care ne sprijina necontenit si fara tagada chiar si acum. La fel de fericiti suntem si pentru ca avem in jurul nostru prieteni, oameni care ne sunt si le suntem dragi, si care ne accepta asa cum suntem.

Sentimentele au fost de nedescris, nu as putea niciodata sa pun in cuvinte emotia simtita in momentul in care m-a cerut, si nici nu as vrea sa o fac – simt ca as margini in vreun fel sentimentul, si ar fi ultimul lucru pe care as vrea sa il fac. Si, daca ma gandesc mai bine, chiar daca as gasi cuvintele potrivite sa va transpun emotia si fericirea simtite, nu cred ca as face-o… unele lucruri vreau sa le tin doar pentru noi, inchise atent in cutiuta in care am primit inelul. Le simt mai speciale asa, sunt doar ale noastre si as vrea ca doar noi sa ne bucuram de ele.

Dar ce va putem spune este ca in continuare suntem fericiti (si raciti, dar prefer sa zic doar fericiti), eu cel putin plutesc pe un norisor… iar El se incurca in cablurile de la electronice, deci este emotionat si el. Ei nu prea reactioneaza la astfel de vesti, asa ca nu ma apteptam la nimic, dar macar nu ma mai respinge Charlie, asa ca ma simt acceptata in familie.

Voi incerca din rasputeri ca sa nu transform blogul intr-un jurnal de organizare a unei nunti, dar la cate sunt de discutat si intrebat (si la cat preconizez ca o sa ma enervez…) s-ar putea sa inclin pe panta asta..

Deocamdata va pupam si va uram sa fiti cel putin la fel de friciti ca noi!

LA MULTI ANI

Am inceput cu tutorialele video, pe care le intelege tot prostul, cele elementare, de baza, fara de care nici macar nu are rost sa deschizi Photoshop-u’. Dupa ce le-am facut pe alea de vreo cateva ori, si eram prea buna pentru ele (da, stiu, sunt modesta de asta ma iubeste El) am inceput sa caut tutoriale scrise. Putin mai grele, cu din ce in ce mai putine poze, la care blonda de mine a inceput sa se incurce.

Capusoru’ asta mic si frumos pe care il stiti, in schimb, nu m-a lasat la greu si am razbatut. Si pe alea am inceput sa le invat, iar rezultatele nu s-au lasat asteptate mult timp.  Si voi puteti vedea o parte din rezultatele respective in galeria “Manipulate”, din galeria foto de aici de pe blog.

Cata satisfactie am avut cand am facut eu singura o imagine, doar din brush-uri, pe care mi-a admirat-o toata lumea!! Stiu ca a fost poate admiratie gratuita, dar nu mi-a pasat, chiar deloc. Eram si sunt si acum foarte mandra de mine si de ce am reusit sa fac. Mai ales ca eu cu partea tehnica mai prost (de fapt prost de tot, dar…) si ajunsesem chiar sa inteleg ce si despre ce vorbeau cei ce faceau tutorialele. Si chiar anticipam daca imi va fi usor sau nu.

Bineinteles ca deja ma vedeam vedeta DeviantArt-ului si nu imi mai incapeam in piele J Si intr-o zi, Kif (eternul si dragul de el) mi-a zis sa intreu pe un site, sa mai vad niste tutorial faine, bine facute, dupa care se mai ia si el din cand in cand. E-learn.ro. Este o comunitate de oameni pasionati in ale designului, aplicatiilor web si ai fotografiei, dar nu numai. Ce mi-a placut este ca am gasit o gama foarte larga de tutoriale, as putea sa spun chiar ca acolo este un toturial pentru oricine vrea sa invete ceva nou. Prin ajutorul acestei comunitati am reusit sa imi solidific cunostintele de Photoshop si chiar am inceput sa invat ceva web design.

La un moment dat ,intr-una din multele ore petrecute in fata calculatorului citind, facand si refacand tutoriale de pe E-learn, vazand ca toata comunitatea ma sprijina, ma asculta si imi raspunde la cele mai idioate intrebari (si credeti-ma ca pot sa pun intrebari care ii inchid si pe cei mai lucizi oameni), mi-am dorit sa fac parte din aceasta comunitate.

M-am intrebat, avand experienta sitului ea-si-el (sau altele), cum ar fi sa am in mana un site ca E-learn.ro, cum ar fi sa ai peste 1000 de oameni care te urmaresc zilnic, care dau pareri pertinente la tutorialele trimise de altii, cum ar fi sa fii obligat sa mentii un anumit calendar.

Ei, acum vom afla! De maine, E-learn.ro va intra sub egida noastra, il vom tine cum si cat de bine ne vom pricepe si vom avea grija ca el sa creasca si sa ajunga de 1000 de ori mai mare si mai ultil. Este o promisiune pe care ne-o luam fata de cei ce-l urmaresc constant, si un angajament pe care suntem bucurosi ca l-am putut lua.

Este primul lucru pe care ni l-am dorit si, in mai putin de un an, s-a intamplat. Este un cadou, mai ales acum in preajma sarbatorilor, care ne bucura si ne motiveaza in aceeasi masura.

Speram sa fie pe placul vostru!

Yoda: – Vreau sa dorm in dulaaaap! Vreaaaaaau! De ce nu pot sa deschiiiiid? Sa mai imping putiiiiiiiiiiin! Uai ce greu e! Vreau sa dorm in dulaaaap! (isi ia o palma dupa cap) De ce… de unde..cine… a, tati! Shit shit, l-am trezit, trebuie sa fug!!

El: – De ce faci mai galagie? Pleaca de aici!

Yoda: – Mamaaaaaaaaaaaaa, ma bateeeee!

Fuge repede din sufragerie in dormitor si se urca pe spatele ei.

Yoda: – Aici nu imi mai facce nimeni nimic!

Se pune si El in pat sa adoarma iar. Peste 5 minute:

Yoda: – Luminita! (buf! de perete) Luminita! (bang! de calorifer) Frate mai mare te joci cu mine?

Charlie: -  Nu, pleaca.

Yoda: – Haaaaaai te joci?

Charlie: – Nu, vreau sa dorm.

Yoda: – Da haaaaaaaai te joooci?

El se trezeste iar: – Taci Yoda din gura ca te strang de gat!

Yoda: …  Miu!

Se culca toti 4 in acelasi pat, in speranta sa prinda inca vreo 3 ore bune de somn.

Yoda: – Ma pun langa mama. Pe burta. Sau pe spate. Sau ghemuit. Sau mai bine ma ling. Si ma liiing…

Ea: – Yoda stai linistit ca te zbor din pat!

Yoda: – Gata tac. (in gandul lui: trebuie sa stau linistit…, foarte linistit….ma doare un picior…trebuie sa ma intind…) Ma doare piciorul de stat linistit!

Ea: – Gata, zbori din pat, spuse Ea, aruncandu-l jos din pat.

Yoda: – Nu ma da afaraaaa! Vreau sa dorm cu voi!!

El: – Taci mai odata!

Suparat, pleaca in sufragerie, cu coada intre picioare, nu inainte de a-i da o laba peste ochi lui Charlie.

Charlie: – Asta e pentru ca nu vrei sa te joci!

La un foarte scurt timp, din sufragerie se aude un zgomot de ceva rasturnat.

Yoda: – Sunt bine, nu va alarmati, sunt intreg!!

Pe la ora 7.30 dimineata, El se trezeste si se da jos din pat, se duce in baie sa se spele.

Yoda: – Tatiii! Te-ai trezit, ce bine, mi-e foame. Pune-mi de mancare, vreau mancare mancareeeee!

El: – Taci mai ca trezesti tot blocul.

Yoda: – Miu!

El le pune de mancare la amandoi si pune de cafea. Yoda se urca pe masa.

Yoda: – Ce faci acolo? Ich! Ce scarbos arata apa aia colorata. Mmmmm ce bine miroase… Hai sa o trezim pe mami hai hai hai! Da’ mai bine alinta-ma…..

El: – Hai sa o trezim!

Yoda: – HAAAAAAI! Iei!

Intra amandoi in dormitor, unde eu si Charlie inca mai dormim.

Yoda: – Mami, trezeste-te sa iti zic ce am facut. Ma urc pe tine daca nu te trezesti. Ma urc. Promit! (imi da cu laba in cap) Te trezesti? (El il ia de pe ea si il da jos, Yoda se urca inapoi) Da te trezesti? Stiu! Ia sa ma urc pe capul tau.

(Eu, nemaiputand sa respir din cauza celor 5.5 kilograme care stateau pe capul meu, ma trezesc. Ma ridic din pat si merg la baie)

Yoda: – Te speli? Vreau si eu! (si se baga in chiuveta. Inchid apa si ma sterg cu prosopul) Sterge-me si pe mine.

Il dau la o parte cu mana si ies din baie, ma duc sa beau cafea. Vine si aschimodia dupa mine, ca nu pot sa scap de el dimineata. Ma pun pe canapea, Yoda in bratele mele si incepe sa ma „alinte” – adica imi da cu labuta, fara gheare scoase, pe fata.

Yoda: – Mi-e somn, nu prea am dormit aseara… (no shit!) sa dorm putin acum….

Ei isi termina cafeaua, se imbraca si pleaca la serviciu. Pe la 15.00 se trezesc amandoi.

Yoda: – Hai sa ne jucam!

Charlie: – Pleaca de aici!

Yoda: – Daca nu vrei sa te joci tip! AAAAAAAAAAAA! Am tipat. Acum te joci?

Charlie: – (sec) NU

Yoda: – Ma duc sa dorm in dulap. >:P

Pe la 7, cand ei se intorc acasa, obositi, dupa o foarte lunga zi de munca..

Y&C: – Au venit! Mi-e foame! Mi-e sete! Curata-mi litiera! Alinta-ma! Ia-ma in brate! Rub my belly!! Frrrrr Crrrrr Frrr….

Ea: – Ce vorbareti sunteti…Ia gura!

Yoda: – Ti-am zis sa taci ca numai gura ta mare se aude!

Charlie: – Taci mai tashburel. Nu auzi ca tie ti-a zis sa taci?

Noi ii luam in brate pe amandoi, ii alintam, facem schimb intre ei ca fiecare dintre noi sa il alinte pe fiecare din ei. Apoi ne schimbam si ne punem pe canapea, si aprindem televizorul.

Ea: – De unde se aude Yoda?

Charile: – Cine? Ce? Eu nu aud nimic…

El: – Parca din dulap..

Yoda: – Ma sufooooc, moooor si nu am apucat sa mananc tot pe ziua de azi! Ce viata cruda (din cele 9) aaaaam! Mami scoate-maa! Aah, ce bne ca ai deschis usa. Miu!

Vine si se pune intre noi, pe canapea.

Yoda: – Asa, acum unul din voi sa ma mangaie pe burta si altul pe cap!

Charlie: – Si unu in….

Yoda: – Taci, invidiosule! Asa, hai sa ma scarpinati. Haideti! (ne da cu laba peste maini)

Ne ridicam sa mergem la culcare. Ei doi ne urmaresc, se aseaza cu noi in pat si incep sa sforaie, unul mai stramb ca celalalt.

Asta e doar o frantura din viata unor pisici. In curand vor mai veni si altele in care cei doi motani, Charlie si Yoda (unul sictirit si altul nevrotic), vor fi personajele principale.

Sa incepem asa: am un card de debit la BRD (nu sariti cu gura, voi, cei patiti deja cu BRD-ul, il am de pe la 16 ani si a  fost cardul pe care imi trimiteau parintii bani in facultate), pe care nu l-am mai folosit de  mai bine de 6 luni. Pe langa el, am o descoperire de cont facuta pe acest card, care la un moment dat a fost de salariu. Azi, sesizand ca imi aplica niste comisionae de-a dreptul nesimtite pe acest card de credit, ma hotarasc sa sun la banca, sa cer un extras de cont pentru cardul de credit, sa vad ce e cu aceste comisioane. In cele ce urmeaza se va expune discutia intre mine si o reprezentanta a celei mai proaste banci din Romania:

BRD: Buna ziua! Ati sunat la bla bla bla, ma numesc bla bla, cu ce va pot fi de ajutor?

Eu: Buna ziua, ma numesc (cum mi-a zis mama) si as dori un extras de cont pe ultima luna pentru cardul de credit pe cae il am la dvs.

BRD: In regula, cum va numiti? (ii mai zic o data) Da-ti-mi numarul cardului va rog (ii dau) Data de expirare (ii dau) Locul de munca? (stai putin!)

Eu: De ce va intereseaza?

BRD: Verific doar niste date pe care le am in fata.

Eu: Nu mai lucrez unde scrie acolo. Mi-am schimbat locul de munca.

BRD: Pai si unde lucrati?

Eu: (deja mi-a sarit tandara) Cu ce va ajuta aceasta informatie sa imi dati extrasul de cont pentru contul meu???

BRD: …. Atunci da-ti-mi seria si numarul de buletin (ii dau), CNP-ul? (ii dau), numarul de telefon (ii dau), Un numar de fix pe care puteti fi contactata?

Eu: Repet, la ce va ajuta asta sa ma identificati? Nu am telefon fix.

BRD: …. Mda… Vad ca aveti 2 carduri, unul de debit si unul de credit.

Eu: Da, si doresc sa obtin un extras pentru cel de credit.

BRD: Dar vad ca aveti activata si optiune de brdnet, unde puteti vedea si extrasul pe ultima luna.

Eu: Asa…si? Eu vreau sa imi dati un extras pe mail pentru cardul de credit. Nu ma intereseaza sa accesez brdnet, vreau sa imi trimiteti extrasul pe mail.

BRD: Pai…de ce? Din moment ce il aveti acolo?

Eu (stupefiata si plina de spume) Pentru ca imi place sa va vad cum munciti sa apasati pe un buton, sa imi generati extrasul de cont si apoi sa il trimiteti pe mail. Si pentru ca am dreptul sa il exercit si nu ma opreste nimic sa fac acest lucru.

BRD: ….

Eu: Deci?

BRD: Da, vi-l trimitem in decursul zilei de astazi.

Cum “decursul zilei de astazi” a durat prea mult, m-am hotarat sa intru pana la urma in brdnet, sa vad ce se intampla cu cardul meu. Intru si aflu ca in contul de debit aveam un sold de -(minus)116 lei. Imi trece bineinteles orice chef de comisioane si sun iar la banca sa intreb de ce, pe un card de debit, am un sold cu minus????

BRD: Buna ziua! Ati sunat la bla bla bla, ma numesc bla bla, cu ce va pot fi de ajutor?

Eu: Buna ziua, ma numesc … si as dori sa stiu de ce imi apare un sold cu minus pe cardul de debit aferent contului meu.

BRD: In regula, cum va numiti? Numarul cardului? Data de expirare? Locul de munca?

Eu: Iar??? Nu va trebuie acest detaliu ca sa ma identificati.

BRD: ….Mda, Seria si numarul de buletin, CNP, numarul de telefon, aveti un numar de fix pe care putem sa va contactam?

Eu: Nu am fix. Nu vreau sa ma contactati.

BRD: Da, vad ca aveti 2 carduri.

Eu: Da, si pe cel de debit apar cu sold restant de 116 lei. As dori sa stiu de ce apare acest lucru, banuiesc ca sunt niste comisioane aplicate cardului, de cand au inceput sa se inregistreze aceste comisioane si ce valoare au, din moment ce in 6 luni mi s-au strans de plata 116 lei.

BRD: Mda…pai este o problema in contul dumneavoastra.

Eu: Asta ziceam si eu!

BRD: Poftim?

Eu: (Jezuz Christ, ce vaca sta in telefonul ala????) Ce problema are contul???

BRD: Asa, o secunda, va rog. (Dupa un minut) Se pare ca in data de 20.04 ati facut o extragere cu acest card de la un bancomant BCR in valoare de 90 lei, dvs avand la momentul respentiv pe card suma de 170 lei. Doar ca BCR-ul ne-a trimis noua o cerere de plata pentru suma de 90 de lei, in data de 20.05, la o luna dupa aceasta data, iar in data in care ei au facut acea cerere de plata, dumneavoastra nu mai aveati bani in cont. Din acest moment apareti cu minus 90 de lei in cont, la care s-au adaugat diferite comisioane care, impreuna cu suma restanta, in momentul de fata, insumeaza 116 lei.

Eu: …… Adica, sa inteleg: eu am scos bani de la bancomant BCR, dar BCR-ul, in loc sa trimita imediat cererea catre BRD si sa imi ia imediat banii din cont, a trimis cererea abia peste o luna, cand eu nu mai aveam bani in cont.

BRD: Da, spune ea fericita ca am inteles.

Eu: Pai cum da? Vi se pare normal? Adica eu sa stau acum si sa platesc greseala voastra?

BRD: Pai nu e greseala noastra, e greseala BCR-ului ca nu a trimis cererea decat la o luna.

Eu: Pai bun, si de ce trebuie sa platesc eu? De ce nu am fost anuntata de aceasta situatie? Cat mai sperati sa imi adaugati comisioane si penalitati la suma restanta, de care nici macar nu stiam?

BRD: Pai nu suntem autorizati sa va instiintam asupra starii contului dvs.

Eu: Ce, poftim???? Cum nu sunteti autorizati? Dar sunteti autorizati sa ma sunati saptamanal pentru tot rahaturile de promotii, si nu sunteti autorizati sa imi spuneti ca am de platit 100 si ceva de lei pe un card de debit? In 6 luni de zile nu ati putut sa ma instiintati??????

BRD: (triumfatoare iar ca a reusit sa ma faca sa inteleg) DA!

Eu: Sunteti idioti! Pai si cum rezolv situatia? Vreau sa fac refuz de plata.

BRD: Puteti face refuz de plata, insa in proportie de 90% nu se va solutiona in favoarea dvs, si vi se va aplica un comision de 6 lei.

Eu: Adica ma lasati si cu buza umflata si mai mai si luati bani in plus?

BRD: ……

De aici incolo, consider ca sunt prea delicata ca sa va povestesc cum a continuat discutia. Aceia dintre voi care ma cunosc bine si au o imaginatie mai bogata, isi pot imagina.

Dragii mei, vreau sa apelez la toti cei care ne citesc, indiferent ca nu ne cunosc decat de pe blog sau ne stiu “din fasa”, spuneti-mi si mie daca lucrati in banci, sau daca pur si simplu v-ati confruntat cu o situatie asemanatoare: ce am de facut? Am inaintat o plangere catre BRD si catre OPC, am vorbit cu o prietena, care este avocat, pentru chemare in instanta (sau cum sufletul meu se cheama). Dar as vrea si sfatul vostru: are rost sa ma dau cu capul de pereti cu banca? Ajungi vreodata la vreun sens cu ei? Alina, tu lucrezi in banca, ceva idei?

Sfat pur personal: Nu banca si mai ales NU BRD!!!!

Este vineri asa ca merge o leapsa.

1. eşti într-o situaţie unde drepturile individului nu există. trebuie să alegi între Umilinţă şi Bătaie. tu ce alegi şi de ce?

Banuiesc ca daca am de ales atunci le aplic eu, in acest caz umilinta, la picioarele mele va ajunge… urat mod de a incepe

2. 3+4= 5 este posibil?

In viziunea mea nu prea, dar daca e sa muti batul de la + si sa il pui la 3 astfel incat sa iti dea 9 ramane 9-4=5, veche veche

3. dacă cineva mâine iţi pune pe masă 1 milion de euro şi ţi-ar spune să omori pe cel mai bun prieten/ă, ai face-o?

Stii care e problema, de constiinta nu scapi nici cu 10 milioane, asa ca nu merita

4. spui întodeuna adevărul?

Nu. Insa nu pot sa tin prea mult minciuna, la mine se aplica perfect zicala “minciuna are picioare scurte” ce sa mai… sunt un baiat bun

5. eşti la un pas să iţi realizezi cel mai mare vis al tău. pentru a reuşi trebuie să faci un compromis pe care în mod normal nu l-ai face. de reţinut e că de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tău pentru totdeauna. ce faci?

Depinde ce fel de compromis, de obicei iau tramvaiul spre serviciu, daca iau autobuzul ca sa merg prin alta parte se cheama un compromis, pentru ca din cauza traficului minunat o sa intarzii

6. ai înşelat, furat vreodată?

Nu asta facem toti la un moment dat?

7. ce părere ai despre zicala: ¨Creează unui om DORINŢA şi se va fute pe ele principii, vise, etc¨

Se fute? te va contrazice ca au existat zic eu

8. ţi s-a făcut vreodată o observaţie negativă în pat? dacă da care a fost aceasta.

Pai nu ati citit articole precedente. Se zice ca sforai, dar sunt sigur ca semana cu torsul motanilor, asa mi-au zis vocile din vis

9. eşti în situaţia de a decide într-o situaţie fără ieşire. trebuie să ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alţi 5 miliarde. dacă nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toţi. Care e decizia ta?

cum pana mea sa nu existe situatie de iesire, asa ceva nu exista, spre deosebire de ce zic alti extremisti, o cale de iesire sau de mijloc va exista intodeauna

10. ce aplicaţie/formulă matematică ne poate da răspunsul =123456789 ?

cel mai interesant mi se pare 111010110111100110100010101

11. pentru ce suma ţi-ai închiria timp de o săptămâna partenera/ul?

cred ca in privinta ei o sa las egoismul sa isi spuna cuvantul.

12. Dacă nu ai avea ce mânca ai da în cap cuiva?

pana mea, oi fi eu mare, da nu ma apuc sa bat lumea.

13. când ai făcut ultima oara sex şi cu cine?

cati ani ai tu, care ai scris sirul asta de intrebari?

14. iţi prinzi partenerul în pat cu o alta persoană în timpul actului sexual. cum reacţionezi?

Depinde de sexul persoanei respective ).

15. dacă ai fi dumnezeu pentru o zi care ar primele 7 lucruri pe care le-ai face?

as face numai bine, iar in ultima zi in loc sa ma odihnesc asa cu facea EL, o sa fiu egoist

16. Dai bani la cerşetori?

depinde de faţa lor

17. Mâine e sfârşitul lumii. ai 24 de ore la dispoziţie. ce ai face în aceste 24 de ore?

Ce altceva ai putea sa faci decat sa te bucuri de viata?

18. eşti într-o celula de 2/2 cu încă un partener de 10 ani. în tot acest timp ai fost pus/ă la cele mai groaznice chinuri posibile. într-o zi ţi se oferă posibilitatea de a scăpa toate acestea. trebuie doar să-i oferi cele mai groaznice chinuri colegului de celula timp de 2 ani. ce alegi? să te chinuie în continuare sau să-l chinui tu pe colegul de celula?

Bataie mama lui, ce ziceam la prima intrebare, umilinta.

19. într-o zi te sună cineva şi iţi spune că ştie cel mai groaznic secret al tău. dacă nu-i dai ce şi cât vrea va spune la toţi. acel secret dacă s-ar afla ar distruge tot ce ai clădit, ai pierde totul. ce vei face în continuare?

Cine rahat are astfel de secrete? Daca este vreo unul care are impresia ca sitie un astfel de secret l-as tine numai in mistouri, nu de alta dar sa-l mentin in lumea lui, nu este binevenit in lumea noastra.

20. o părere personală obiectivă despre autorul care ţi-a trimis leapşă. minim 50 de caractere.

Nu l-am mai vazut de mult si l-as scoate la o bere, dar o veni ziua aia cand ne-om intanli si o sa iasa prapad, spaima barurilor.

Sa incepem…
1. eşti într-o situaţie unde drepturile individului nu există. trebuie să alegi între Umilinţă şi Bătaie. tu ce alegi şi de ce?

Pai depinde:
Daca e sa mi se intample mie, as alege bataia pentru ca ar fi mai usor de suportat pentru mine.
Daca ar trebui sa le aplic eu, as alege umilinta, din acelasi motiv ca mai sus, pentru ca mi se pare mai abuziva. Intotdeuna pedepsele psihologice sunt mai rele decat orice pedeapsa fizica.

2. 3+4= 5 este posibil?

Pfffff, sigur ca da, mai ales la mine!!! Din punctul emu de vedere, in m atematica se poate orice! Pai daca stau si ma gandesc la Boros, cu care am facut matematica in liceu si in 2 ani de zile ne-a predat o singura lectie – una cu matrici – si pe aia cu greau am reusit sa o invat, va dati seama cat de as sunt in matematica. Deci, da, in mod cert, ecuatia de mai sus e adevarata.

3. dacă cineva mâine iţi pune pe masă 1 milion de euro şi ţi-ar spune să omori pe cel mai bun prieten/ă, ai face-o?

Chiar daca Injineru’ isi vinde sufletul diavolului (si a zis ca da, ar face-o), eu nu as face-o, mai ales ca ieri am aflat ca draga mea prietena o sa se dupliciteze (….. nu cred ca exista cuvantul asta), adica din ea, una, o sa mai iasa una si o sa fie doua (Fac ce fac si matematica asta imi sta in gat)

4. spui întodeuna adevărul?

Nope si sunt mandra de asta. Ma rog, nu chiar mandra, dar nu cred ca are cineva cum sa spuna mereu adevarul. Sintagma „adevarul doare” este mai mult decat adevarata si, in general, vrei sa ii protejezi pe cei din jurul tau la care tii, asa ca nu ii vei spune niciodata Injinerului ca freza ii e potrivita pentru a sparge un perete. Mai degraba ii zici ca iti plac „adidasii” lui, ca sa ii distragi atentia de la freza.

5. eşti la un pas să iţi realizezi cel mai mare vis al tău. pentru a reuşi trebuie să faci un compromis pe care în mod normal nu l-ai face. de reţinut e că de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tău pentru totdeauna. ce faci?

Egoista din mine zice ca da, l-ar face, cealalta parte enervanta din mine, zice ca nu. Depinde de compromis in totalitate, dar tinand cont ca sunt o persoana care ia foarte greu decizii (de asta stau in magazine cu orele – mi-e greu sa aleg intre piperul negru si cel verde), cred ca as mai amana luarea deciziei …. pana cand s-ar putea. Si atunci as actiona dupa impuls.

6. ai înşelat, furat vreodată?

Nu, de furat nu am furat, iar de inselat….depinde de acceptiune termenului. In general, sunt o persoana careia ii e greu sa zica „nu” cuiva. Asa ca, s-ar putea ca, din dorinta de a nu spune „nu”, sa fi lasat pe cineva sa creada ce vrea, nesarind sa ii retez iluziile…:)

7. ce părere ai despre zicala: ¨Creează unui om DORINŢA şi se va fute pe ele principii, vise, etc¨

Daaaaa, deci nu stiu cine a zis asta, dar da fratica, asta-i! Total adevarat si foarte usor explicabil: suntem niste animale si actionam ca atare. Daca ai facut pe cineva sa isi doreasca locul tau de parcare, fii sigur ca o sa iti dea foc la masina ta, ca sa nu mai ai ce parca acolo si apoi, cand vei sta in parcare uitandu-te la masina ta cum arde in valvatai, va veni sa te consoleze, neuitand sa te intrebe suav daca, acum ca nu mai ai masina, poti sa ii dai lui locul de parcare. Bun exemplu, a?

8. ţi s-a făcut vreodată o observaţie negativă în pat? dacă da care a fost aceasta.

Da. Ca trag toata patura pe mine si ca dau matzele jos din pat.

9. eşti în situaţia de a decide într-o situaţie fără ieşire. trebuie să ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alţi 5 miliarde. dacă nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toţi. Care e decizia ta?

As omori cei 1 milion, cu conditia ca ei sa fie oameni de nimic. Adica, violatori, pedofili, criminali, etc etc etc, toata pleava societatii, si in mod sigur s-a aduna 1 milion de insi. Doar pe aia.

10. ce aplicaţie/formulă matematică ne poate da răspunsul =123456789 ?

Auzi, da Panseluta are un fetist nebun cu matemetica, nu?? Ce tot atatea cifre peste cifre?
34.021381448412698412698413*1*2*3*4*5*6*7*8*9*10 = 123456789
Va place? Luati de calculati!

11. pentru ce suma ţi-ai închiria timp de o săptămâna partenera/ul?

Nu l-as da eu pe Cenu al meu pentru nici o suma de bani din lumea asta. Poate pentu un Retreiever da……

12. Dacă nu ai avea ce mânca ai da în cap cuiva?

Cu totii am fost studenti si stim ce inseamna sa mananci paine cu mustar la microunde, deci nu, nu as omori pe nimeni.

13. când ai făcut ultima oara sex şi cu cine?

Really?

14. iţi prinzi partenerul în pat cu o alta persoană în timpul actului sexual. cum reacţionezi?

I-as invita pe cananpea la o discutie cu barda-n mana.

15. dacă ai fi dumnezeu pentru o zi care ar primele 7 lucruri pe care le-ai face?

1. as omori pe toti politicienii si pe odraslele lor (care au aceleasi conceptii ca si ei) si as pune in locul lor oameni capabili, tineri carora le merge mintea in bine, nu numai la furat si imbogatit pe propria persoana.
2. as porni chestia aia de face bani (matrita…masina de facut bani…nu stiu cum ii zice) si as scoate lumea din criza
3. as opri razboaiele – Obama si Szarcozi ar fi sclavii mei pentru totdeuna
4. mi-as face o familie perfecta
5. as repara stratul de ozon si as replanta copaci ca sa nu mai existe problema eco.
6. as schimba in totalitate sistemul educational in Romania
7. as instaura pedepsa capitala in toata lumea.

16. Dai bani la cerşetori?

Doar la batrani, cateodata – mi-e mila de ei.

17. Mâine e sfârşitul lumii. ai 24 de ore la dispoziţie. ce ai face în aceste 24 de ore?

As face dragoste cu iubitul meu, mi-as reuni familia (parinti, frati, cumnati, nepoti) si am astepta impreuna sa se produca evenimentul.

18. eşti într-o celula de 2/2 cu încă un partener de 10 ani. în tot acest timp ai fost pus/ă la cele mai groaznice chinuri posibile. într-o zi ţi se oferă posibilitatea de a scăpa toate acestea. trebuie doar să-i oferi cele mai groaznice chinuri colegului de celula timp de 2 ani. ce alegi? să te chinuie în continuare sau să-l chinui tu pe colegul de celula?

Stiu ca ar trebui sa fiu miloasa, dar in astfel de cazuri nu se pune problema… l-as chinui intr-un hal pe care doar El il cunoaste, atunci cand vreau ceva si el nu vrea sa imi dea )

19. într-o zi te sună cineva şi iţi spune că ştie cel mai groaznic secret al tău. dacă nu-i dai ce şi cât vrea va spune la toţi. acel secret dacă s-ar afla ar distruge tot ce ai clădit, ai pierde totul. ce vei face în continuare?

Pai… 1 nu cred ca am asemenea secrete, 2 daca as avea, cred ca i-as da banii, cu conditia sa nu fie o treaba permanenta si o chestie o sngura data. Altfel, l-as omori.

20. o părere personală obiectivă despre autorul care ţi-a trimis leapşă. minim 50 de caractere.

De obiectic nu se pune problema, mai ales ca il stiu pe cel cu diploma de Nea (adica pe Injiner) de 9-10 ani…. E un misogin inrait, dar scump si drag si bun de pus la rana, atunci cand nu e naspa. Nu e clar?

Leapsa asta mi-a adus aminte de oracolele din generala si mi-a pus mintea la contributie putin, mai ales la partile matematice. Astept sa vad ce are de zis El..

Aaaaa, si am auzit ca se da mai departe, asa ca eu -o dau lui George, Izei, lui TaiKai (care ar trebui sa se apuce de romanul ala odata si poate asa incepe…) si Andrei. Si ii rog sa ne anunte cand o scriu.

1 Ajungi acasa seara, impreuna.
EL – descuie scoate cheia din buzunar si incepe sa descuie usa
EA – il intreaba de ce dureaza asa de mult

- Discutia de mai sus se intampla logic ca ea fara sa ia in calcul fatul ca daca EA ar descuia usa timpul de cautare al cheii in geanta ar fi egal cu timpul petrecut de la iesirea din masina pana in fata usii la etajul 8, uneori urcat pe scari in loc de lift. –

EL – intra in casa si paseste si in sufragerie pentru a-i face loc ei sa se descalte si sa se dezbrace – daca e urgent se duce si la baie – intre timp mangaie matzele… ca dureaza pana cand ea isi da cizmele jos. Isi zice in gand “Doamne, incaltamintea de femei e asa de complicata”
EA – se descalta intr-un tarziu, cizmele stau asezate intr-un mod aleatoriu prin hol
EL – pune cizmele in mod ordonat langa celelalte incaltari
EA – deja schimbata pe canapea ii urmareste miscarile prin casa si faptul ca a uitat sa se descalte
EL – ii pune matele in brate pentru ca sufera si vor atentie, se descalta si se aseaza pe canapea, fumeaza o tigara dezinteresat de unde este, la urma urmei e o tigara

2 Mancare
EA ii relateaza ca vrea sa manance
EL ii sugereaza sa faca ceva de mancare impreuna
EA percepe acest lucru ca si cum ar avea numai ea de pregatit ceva de ale gurii

- mancarea propriu-zisa este facuta si amandoi se duc in sfragerie sa manace –

EA – cum este flexibila de felul ei poate sa manance oriunde si in orice pozitie asa ca se aseaza pe canapea si mananca gingas din farfurie
EL – poate sa manance numai la masa in pozitia sezut, asa ca se aseaza in fata calculatorului si mananca fara sa fie foarte atent de ce se inampla in jur – mancarea trebuie savurata
EA – termina masa
EL – continua
EA – in timp ce el mananca ii spuna sa curete firmiturile
EL – ii spune ca o sa curete dupa ce termina de mancat – in niciun caz maine

3 Relaxare
EA se pune in pat sa citeasca o carte
EL – fiind in ton cu tot ceea ce se intampla in mediul online IT, verifica ultimele articole pe aceeasi tema, descoperind lucri interesante. Cand observa o noua tehnologie 3D o va verifica cu siguranta in ultimul joc aparut.
EA – citeste in continuare
EL – o intreaba daca poate sa se joace, iar in cazul in care accepta confirmarea EI porneste jocul la potentialul lui maxim pentru a testa tehnologia despre care a auzit atatea.
EA – deranjata oarecum de zgomotul din camera pleaca in dormitor pentur a-si continua lectura.

4 Somn
EA – deja in camera de 15 minute
EL – intra in camera deoarece vrea sa stea langa ea si sa o alinte si se aseaza in pat
EA – doreste un pahar de apa
EL – se duce si ii aduce
EA – doreste un mar
EL – se duce si ii aduce
EA – vrea sosete pentru ca i s-a facut frig
EL – se duce i le aduce si i le pune in picioare
EL – se pregateste sa adoarma, o pupa ii spune noapte buna si ca o iubeste si se pune pe umarul ei
EA – doreste un ceai
EL – ii face ceaiul, i-l aduce si se pune iar in pat sa adoarma.

In concluzie ce poate sa faca EA fara EL, nu poate decat sa IL caute – si asta dragii mei de EA e spusa.

De ce credeti ca femeile mor mai repede? Din cauza barbatilor. De ce sunt femeile mai obosite? Din cauza barbatilor. De ce femeile sunt cele care trec prin cele mai groaznice chinuri? Din cauza barbatilor. De ce suntem si mama si amanta si sora si bucatareasa si camerista? Pentru ca suntem proaste, dar asta e o alta discutie.

Pentru cei care nu au apucat sa stea inca impreuna, dar si pentru cei care au stat impreuna cu cineva, sau inca mai stau (in mod sigur se regasesc in ceea ce urmeaza sa spun), cam asa sta cu coabitarea (nu este raiul pe pamant, asa cum se presupune sau se vehiculeaza).

1 Ajungi acasa seara, impreuna.

Ea – se descalta, isi da haina jos, isi aseaza geanta in cuier, isi scoate telefonul si tigarile din geanta, aseaza cheile pe masuta, se aseaza pe canapea.

El – intra in casa, nu se descalta, se duce la baie incaltat, se joaca cu pisicile, eventual le alearga prin casa, se descalta intr-un sfarsit, spre exasperarea ei si isi lasa ghetele in mijlocul casei, isi da haina jos pe canapea, ia matzele si ti le pune in brate, isi scoate sosetele si le arunca prin casa (intentia e sa le arunce in cos, dar cum cosul de rufe are capac, acestea ajung prin toata casa, numai in cos nu) se aseaza langa tine, pe haina si iti ia o tigara de la tine ca ii e sila sa se scoale sa isi ia pachetul lui din haina aruncata pe jos.

La final – cearta.

2 Mancare

Ea – ii e foame, asa ca se ridica de pe canapea, isi pregateste ceva de mancare si mananca, fara sa faca firmituri.

El – ii e foame, asa ca o roaga pe ea sa ii pregateasca de mancare, neridicand-se in tot acest timp, de pe scaunul de la calculator, pe care s-a asezat imediat dupa ce a fumat o tigara din pachetul ei. Cum ea nu il baga in seama, el se supara si se ridica singur sa isi faca de mancare, bombane tot timpul si vine, se aseaza iar la calculator si, inevitabil, ajung firmituri pe tastatura, pe masa, pe jos, pe haine, pe monitor, etc, de zici ca urmeaza sa cresti o ceata de porumbei hamesiti in urmatoarele minute.

Ea – ii zice sa curete dupa ce a mancat

El – cu ochii in calculatr ii zice ca o sa curete maine (veti vedea ca „lasa ca fac maine” sau „fac mai tarziu” devin incet-incet laitmotive in casa)

3 Relaxare

Ea – isi alege o carte din biblioteca, isi aprinde lampa si deshide cartea, cu intentia vadita de a citi.

El – Citesti?

Ea – Incerc…

El – Pot sa ma joc?

Ea – Da

Si instantaneu, dupa acest schimb de replici, casa incepe sa duduie, geamurile termopan dau sa se sparga, matzele fug terifiate in cele mai ascunse cotloane, ei ii tremura cartea in mana. El a inceput sa se joace.

Ea – Pune-ti castile

El – ……

Ea – M-auzi? Pune-ti castile.

El – Ha?

Ea – PUNE-TI CASTILE SURDULE DACA VREI SA TE JOCI!!!!!!

El – (bombanind si inchizand jocul) Nici sa ma joc nu mai pot.

Degeaba ii explici ca n-are decat sa se joace, doar sa dea mai incet sau sa isi puna castile – nu va rationa.

Ea, in liniste, cu cartea in mana, incearca iar sa citeasca.

El – Ce faci?

Ea – Citesc.

El – Da nu vrei sa ne uitam la un film?

Ea – Nu, vreau sa citesc.

El – Da pot sa ma uit eu la un film? Te deranjeaza?

Ea – Da, poti sa te uiti, nu, nu ma deranjeaza.

El isi descara un film, obligatoriu, numai cu impuscaturi, tipete, urlete, urmariri de masini, lupte, batai sau orice altceva care provoaca un zgomot imens.

Ea – Te rog, da mai incet

El – Ha?

Ea – Da mai incet ca simt cum mi se inchid urechile si dau sa intre inauntru de atat zgomot.

El – Da nu aud!!

Ea – Jesus Christ!!!!

Ea se ridica, se schimba si se baga in pat, sa citeasca acolo.

4 Somn

El intra in camera, la 15 minute dupa tine, suparat ca ai plecat fara sa il anunti, isi arunca hainele pe jos, se arunca in pat si incepe:

-          De ce ai plecat?

-          Ca vroiam sa citesc.

-          Si de ce nu ai citit langa mine?

-          (in dorinta de a termina discutia, ca sa poata citi linistita) Ca sa nu te deranjez.

Asta ii aduce un zambet imens pe fata si se culca.

In sfarsit, ea poate sa citeasca in liniste. (sau cel putin, asa credea ea…). In urmatoarele 5 minute el incepe sa sforaie, ea, disperata, incepe sa isi smulga parul din cap, incercad sa il ignore. Intr-un final apoteotic, reuseste sa adoarma, dar nu inainte ca el sa isi tranteasca un picior peste ea, prin somn, in semn de apartenenta.

Deci, revening la intrebarea de la inceput, ce s-ar face o femeie fara un barbat alaturi? Ar fi fericita, nesurda, ar avea curat in casa, ar putea citi cand vrea, s-ar putea relaxa cand ar avea nevoie si ar trai cu minim 10 ani mai mult decat acum.

Adica, la drept vorbind, mai cu o taxa pe o autostrada, care nu exista si nu se stie daca va exista vreodata, mai cu jocul intre 5% si 24% pentru alimente, dar ce sa le facem romanilor ca sa ii doara intr-adevar? Sa ii usture de cand deschid ochii si incep o noua zi si cum sa le dam cosmaruri noaptea? „Stim, zice un mogul, hai sa inventam ziua de „Luni..” (si se aud tipete din filmele de groaza pe fundal, iar mogulului ii cresc dinti de vampir). Si se trezeste un idiot din parlament (nu are rost sa zicem care, ca aproximativ toti sunt de-o muma) si il intreaba pe mogul „Bre, `da…. si ce e cu „Luni” asta? Adica, nu bagam si noi niste taxe noi, ca i-a marit lu fiu-meu taxa la Oxford si a zis aia ca il da afara daca n-o platim nici pe asta, ca si asa e prost gramada. Plus ca nevasta vrea Vuitoane. A iesit colectia de toamna-iarna-primavara”. L-au impuscat de idiotul ala ca era prea idiot. Chiar si pentru ei.

„Nu, Luni este arma noastra de distrugere a romanilor in masa, Luni le va pune capat sobolanilor de jos, care nici nu viseaza la averi, nici nu cred in noi si nu ni se supun, ci vor sa fie fericiti. Ce e asta fericire? Tine de foame? Ne imbogateste pe noi? Nu, nu si nu! Atunci, asta-i, asa ii ardem.”

Si asa a inceput sa existe ziua de luni. Cred. Alta explicatie nu am. De ce ar exista o zi in saptamana care sa fie atat de mizerabila? De ce majoritatea zilelor proaste pe care le ai in decursul vietii, coincid cu ziua de luni? Pentru ca toate nenorocirile vin in ziua de luni. De ce mergi pe strada si da o masina peste tine? Pentru ca e luni. De ce iesi la plimbare cu catelul si calci intr-un noroc proaspat, aburind (ca tot e rece afara dimineata)? Pentru ca e luni. De ce afli ca a murit varu lu’ vecinu lu’ fratele lu’ Nicu, instalatorul, dar nu ti-a lasat tie nimic mostenire, in schimb trebuie sa cotizezi si tu, ca rudele lui n-au bani de inmormantare? Pentru ca e LUNI. (Ultima, desi pare a fi trasa de par, poate fi plauzibila).

Luni este prima zi din saptamana, ziua in care toata distractia din weekend se duce naibilui si iti dai seama ca nu poti trai pe bere si alune toata viata si ca trebuie sa muncesti. Si chiar daca ai putea sa traiesti toata viata pe bere si alune, oricum trebuie sa muncesti ca sa iei bani si ca sa ti le cumperi. Luni deschizi ochii impaienjeniti de nesomn, te uiti la ceas si instant injuri – deja esti in intarziere, doar pentru ca e Luni. Te ridici din pat si te indrepti catre baie. La cateva momente dupa ce ai intrat, scoti un racnet care iti incalzeste corzile vocale – nu e apa calda (mda, pentru ca e luni) iar dusul nu se poate numi nici macar scotian (ti-ar trebui si apa calda pentru asta) este doar rece. Luni nu gasesti cu ce sa te imbraci, camasa pe care vroiai sa o iei pe tine e la spalat, asta in cel mai bun caz. Te imbraci cu chiu cu vai, incat arati ca un homeless, si uitandu-te la ceas, iti dai seama (iar) ca esti in intarziere, asa ca nu iti mai pasa cum arati, si te bulucesti sa iesi pe usa.

La usa blocului, haita de maidanezi te alearga pret de 2 statii de tramvai. Cred ca e singura zi buna din saptamana a maidanezilor, e ziua in care isi zic „Hait, azi avem voie, ne da guvernul Romaniei voie sa ii alergam pe fraierii astia.” Urci in tramvai ca masina e la reparat in service de lunea trecuta, si iti dai seama ca desi vara a trecut, mirosurile persista, si cu greu iti tii respiratia din statie in statie – asta ca sa respiri doar cand se deschid usile tramvaiului. Ajungi la serviciu, si, pentru ca ai intarziat, gasesti pe biroul tau cele mai nasoale task-uri de facut, alea care se dau numai la cei indisciplinati in randul muncii sau celor pe care firma vrea sa ii dea afara, dar nu pot, si cred ei ca virgula cu task-urile astea, o sa plece amaratul de buna voie.

Luni primesti cele mai urate vesti: s-a lungit programul de munca, s-a taiat salariul (in ciuda vestii anterioare), nu mai ai voie sa iei concediu, s-a mutat soacra la voi, te parasaste sotia (in ciuda vestii anterioare), veciunul ti-a otravit cainele pentru ca ii alerga pisica, etc.

Voi ce patiti lunea? Sa aveti o zi de luni frumoasa

Am auzit multi zicand ca nu le place toamna, ca e frig si urat, este noroi si vant, aceste lucruri exista doar daca vrei. Am sa va explic cate putin in acest articol ce insemna pentru noi doamna tomna.

Este acel anotimp foarte pastelat cu nuante de aramiu, acel anotimp in care poti sa iti incerci toata garderoba, de la pantaloni scurti la paltonul de iarna, este anotimpul in care noua ne place sa calatorim. Sa fim seriosi, chiar daca vara si iarna sunt anotimpurile marilor concedii, toamna abia poti cu adevarat sa calatoresti, poti sa te urci in masina si sa te plimbi, sa nu-ti fie cald sau rece, sa nu iti fie frica de galagia disctecilor la mal de mare sau de aglomeratia pistelor de ski, toamnei ii sta bine cu plimbari lungi si poze multe, toate aceste promovate de un ceai caldut baut dimineata cand parca este acel frig placut, cel putin in viziunea mea. Trebuie sa recunosc ca Ea nu prea este un fan al frigului de aceea imi place sa o tin langa pipetul meu de fiecare data cand simt ca incepe sa ii tremure barbia.

Nu stiu cum sunteti voi, dar noi in toamna ne traim un an intreg. Nu zic asta ca si cum restul anului nu ar insemna nimic, la urma urmei timpul il cheltuiesti asa cum vrei, iar vremea poate fi infruntata oricum ar fi; daca stau bine si ma gandesc mai bine decat sa o infrunti, te bucuri de ea asa cum este, asa se intampla si cu toamna noastra, pe ploaie bem ceva cald privind cum stropii bat in geam, iar cand este soare ne plimbam pe covorul rosu galbui.

Pentru noi este ceva extrem de placut sa stai pe prispa unei cabane invelit in patura si cu un ceai sau o cafea calda si sa te uiti la burnita. Intr-adevar in Bucuresti nu avem prispa, dar ne multumim cu micul nostru balcon si de copacii colorati care rasar printre blocuri – nu este chiar acel peisaj extraordinar, dar este multumitor, asta macar pana cand vine weekendul si putem scapa din asa zisa “jungla de beton” si sa ne jucam in frunzele padurilor apropiate. Apropos, am fost ieri la Cernica, sa stiti ca merita, un loc frumos, numai bun de o plimbare de sambata.

Acolo, totul merge de la sine, nu trebuie sa te zbati pentru a supravietui, nu trebuie sa iti faci probleme pentru ziua de maine, nu au caini fara stapan, cae sa te muste pe strazi, nu au cersetori la toate colturile, nu vezi foamea, disprarea sau tristetea in ochii celor de langa tine. Sunt stapani pe ei, pe ce au, pe ce muncesc, stiu sa profite din plin de ceea ce le ofera viata. Sunt dezinhibati, nu isi complica viata, nu au probleme majore, trec cu usurinta peste micile regrete, isi vad de ale lor, implacabili. Fac mult sport, suporta cu usurinta gradele aspre si se bucura de soare.

Cand a fost ultima data cand te-ai bucurat ca este soare afara? Sau ca ploua? Sau ca ninge, ca bate vantul, ca e furtuna. Eu ultima data m-am bucurat de ceva mic atunci cand am vazut prima furtuna de fulgere in viata mea. A fost vara asta, la Calimanesti, cand stateam linistit in pat intr-o noapte, pe punctul de a adormi, si dintr-o data s-a luminat cerul ca ziua. Cand ai mai avut timp sa te bucuri de ceva mic? De un catel mic, de o vrabiuta, de prima randunica care isi face cuib in coltul balconului tau? De ce nu te opresti din tumultul vietii sa observi si sa te incante micile minunile? De ce nu le lasi sa iti bucure sufletul si simturile? De ce treci pe langa ele, fara ca macar sa le vezi cu ochii, daramite cu sufletul? Pentru ca traiesti in Romania. De aia.

Pentru ca tara asta, oricat de frumoasa ar fi, si este intr-adevar superba, este locuita de niste amoebe (Alin si Drea, daca citesc aici, stiu despre ce vorbesc) care nu au creier, nu au suflet, nu au ratiune, au doar picioare (sau un fel de picioare, Ana m-ar certa daca m-ar auzi) si se inmultesc. Atat stiu sa faca. Nu sunt productivi, nu gandesc, muncesc si apoi gandesc, sunt delasatori si murdari. Si esti prea ocupat sa ii vezi pe ei, sa ii ocolesti sau sa incerci sa ii scoti din mediul tau, ca sa vezi cat de frumos este pamantul pe care calci. Cum s-a umplut de frunze galbui toamna si cat de frumos este verdele de primavara.

Copenhaga este o insula practic, inconjurata de ape, friguroasa si rar insorita. Dar: au tinut la arhitectura orasului vechi si o pastreaza chiar si acum. Sunt si acolo cladiri de birouri ridicate, dar ori sunt la marginea orasului, ori au fost contruite in asa fel incat nici sa nu darame o cladire cu o istorie in spate, nici sa nu strice armonia arhitectonica a cladirilor. Anual, proprietarii sunt obligati sa isi vopseasca fatada casei, atentie: in culoarea in care a fost vopsita initial. Adica, daca ai o casa verde, esti obligat ca anual sa o vopsesti in verde, nu roz (pentru ca esti o vita incaltata si simplul fapt ca ai bani sa iti cumperi o casa, crezi ca iti da dreptul sa iti bati joc de ea) si nu kaki. Centrul vechi al orasului este locuit de oameni care platesc o chirie deloc neinsemnata, pentru simplul fapt ca doresc sa stea acolo, dar se si bucura de privilegiul de a sta foarte aproape de principalele atractii ale orasului: Nihavn, parcul Rosenborg, Strøget.

Bucurestiul este un oras suprapopulat, murdar, plin de tigani de care ti se face frica, plin de cersetori in ochii carora vezi groaza, disperarea, bautura, viciile, tristetea, amarul, indiferenta. Centrul vechi este ruinat, ti-e teama sa treci pe langa cladiri sa nu iti cada vreo caramida in cap si este locuit de tigani si nefamilisti. Cum sa te plimbi prin centrul vechi? Calcand prin gropi, noroaie, dandu-te din fata puradeilor care se joaca in picioarele goale cu o minge sparta in fata casei in care traiesc? Fiind atent la tot pasul pe unde calci, ca sa nu cazi in canalele descoperite sau in santurile creeate de cei de la ApaNova de acum 15 ani si neastupate nici acum? De ce atractie esti aproape? (Si aici sa nu ziceti de parcul de la Unirea in care se aduna toti drogatii sau pedofilii sau parasutele) Ce strada pietonala normala avem? (asta nu este trotuar) Ce pasaje avem care sa nu fie pline de cersetori sau de materii fecale umane sau nu? In ce anume as putea sa fac o comparatie, sa castige si micul nostru Paris?

Oamenii de acolo sunt dezinhibati, liberi in gandire in primul rand si apoi in fapte. Poate singurul defect e ca sunt reci, indiferenti uneori. Refuza sa se apropie de cineva – poate e instinct de conservare. Oamenii de aici sunt frustrati, nesimtiti, violenti, au o furie patologica, nu se stapanesc, nu se controleaza, nu fac nici un efort ca sa fie oameni. Noua ni se cuvine totul, fara munca fara efort, fara gandire – doar pentru ca existam. De ce sa dam inapoi cand ni se ofera ceva? Mai bine, hai sa luam toata mana si apoi sa ii dam in cap, sa ajungem in locul celui care ne-a ajutat. Pentru ca asa e romanul. E profitor si loaza.

M-am saturat cat am criticat pana acum romanii, dar suntem o natie de lepre. Stricam tot ce e frumos in tara noastra, si inca nu ne ajunge.

Nu am ce povesti despre Copenhaga – daca as lauda orasul, m-as simti ca o persoana scapata din lesa, care se minuneaza de tot ce vede in stanga si in dreapta. Daca n-as zice nimic de el, risc de dau in panta indiferentei si nici asta nu vreau.

Copenhaga e un oras normal, cu oameni civilizati, care au stiut ce sa faca cu hotii, drogatii, tiganii, cersetorii, etc etc etc – i-a ingradit, i-a pus intr-un tarc de marimea Herastraului si ii contoleaza de acolo. Nu i-a lasat sa cotropeasca orasul, sa fie regii soselelor sau sa iti dea in cap ziua la pranz.

Refuz sa ma minunez de normalitate.

Ei, nu o sa va fac o intorducere cu surle si trambite, si nici nui o sa ii ridic in slavi, dar un lucru este sigur  si se vede cu ochiul liber: este o tara scumpa, extraordinar de scumpa (de-a dreptul uimitor de scumpa!!!!), dar civilizata (mai ales pentru noi care venim din jungla Europei si unde se crapa samanta pe strada si se urla din toti plamanii “Fiare luaaaaaam, fiare vechi luam!!” in orice zona din Bucuresti, la orice ora din zi.) si cu oameni calmi si linistiti. Cel putin ultima parte, cu linistitul, este pentru noi, frustratii lumii a treia, din fundul Europei, fenomenala!!

Astazi cateva impresii  din prima zi aici:

- nu extista trafic – ora de trafic maxim la ei incepe pe la 4-5  si se termina pe la 6-7, cam 2-3 ore in total. Si desi, cica stam in centrul Copenhagai, echivalentul cu Lipscaniul nostru, s-a vazut ca este trafic doar prin faptul ca la un semafor din apropriere a inceput sa se faca o coada mai mare de 3 masini, ca in restul zilei, dar oricum mai mica de 13-15 masini.

- biciclete. Nenicule, nu cred ca am vazut vreun om, obez e mult prea mult zis, dar macar supraponderal. Si de ce? Pentru ca merg pe biciclete. Au niste piste de biciclete de latimea unei benzi de automobile, pe sosea, nu pe trotuar, si se circula fratica pe bicicleta de nu va puteti imagina!!! Danemarca este tara cu cea mai lunga pista de biciclete din lume, din cate am inteles, si oamenii oriunde merg, merg pe biciclete.

- scump tata, scump. Nu ca dincolo era mai ieftim, oriunde altundeva e mai ieftin. Niste preturi cam asa: o Cola la jumate 30 lei, o calatorie cu metroul de la aeroport pana in centru – in jur de 120-130 lei. Am inteles ca motivul pentru care nu extista trafic la el: nu isi permit masini – o masina normala de familie costa foarte foarte mult – daca am intele eu bine, masina plus taxele de inmatriculare se ridica undeva la 65.000 Eur. !!!!!!!!

- toti sunt blonzi. Ma simt ca acasa )))))

- 90% dintre taxiuri sunt Mercedes-uri, din ultimele tipuri, si nu am nici o explicatie pentru asta.

- nu se claxoneaza, distanta dintre masini, cand stau la semafor, e de minim 1 metru, strazile nu sunt foarte curate – gasesti tigari aruncate pe jos, sau pachete de tigari, sau ambalaje, etc, dar nu ca la noi, e friiiiig!, centrul nu e parasit si plin de tigani sau de oameni care nu au bani, din contra – sunt foarte frumos amenajate si intretinute si in ele stau oameni care is permit sa stea.

Cam asta pe ziua de azi, maine venim cu mai multe detalii, pana atunci am un task foarte important de la tata – sa caut o statuie cu un copil care face pipi si sa ii fac poze. Voi ce vreti sa va aducem de aici? Va pupam!

P.S. In plus, e o toamna superba aici, cu niste culori uimitor de frumoase, ne simtim ca in Onesti….

Pe langa laturile umoristica si de aventura, cartea prezinta firul unei suave povesti de dragoste, cruda, curata, care le da aripi protagonistolor, dar ii si condamna. Prologul cartii avea titlul “Dupa 15 ani”, si incepea cu gandurile protagonistului la iubirea de atunci, la Lotte, cea care a murit intr-o noapte de iarna, langa el, la Hotel Europa. Si uite asa… mi-am adus aminte de dragostele dintai…

Sa zicem ca ai fost tanar, odata, demult…., si ca ai iubit. Ai iubit mult, adanc, cu toata fiinta ta o fata cu ochii migdalati si curati, cu gene lungi, care aduceau umbre peste fiinta ta si se umezeau de fiecare data cand simtea ca schimbi tonul cand vorbesti cu ea. Sau ca ai iubit un baiat brunet, inalt, care in ochii tai era Apollo pe pamant, care ti-a ravasit fiinta intreaga si in ochii caruia ti-ai vazut viitorul intr-o casuta mica, alba, la marginea orasului, cu un caine galben flocos si 2 copii de mana.

Mergeai cu ea pe strada de mana si simteai cum toti pretenii te invidiaza, vedeai cum destinul vostru va uneste pentru totdeuna, nu extista nici o piedica in toata lumea asta, care sa va desparta. Dar zilele au trecut, anotimpurile au trecut, saptamanile, lunile, anii au trecut si unul din voi a trebuit sa plece. Lucrurile s-a schimbat, perceptiile voastre s-au modificat, nu mai ganditi la fel, pentru voi, ci unul din voi gandeste mai egoist, pentru el….trebuie sa plece.

Si atunci, se lasa in urma iubirea, zilele de fericire, noptile in care visele se impleteau cu realitatea si cu sperantele, tot ce pana acum vi se parea normal si firesc acum, pentru unul din voi e desuet si fad, iar pentru celalalt este trecut, speranta si durere. Anii trec mai departe, timpul nu sta in loc pentru nimeni, nici macar pentru o iubire ca cea dintre voi, te trezesti intr-o dimineata intr-un pat de camin, alaturi de alti 2 colegi de camera, iar in dreapta ai o silueta de fata tanara, dar pe care o cunosti mai mult sau mai putin. Vag, ca intr-un vis, iti mai aduci aminte de o fetita dulce cu ochii migdalati,  care te-a iubit mai mult decat s-a iubit pe ea…

Mai trece timpul, si te trezesti intr-o alta dimineata oprind alarma ceasului ce te trezeste mereu la ora 07.00, te pregatesti sa pleci la serviciu, te uiti in oglinda si abia te mai recunosti. Imaginea unui licean tanar si dornic de viata a disparut in negura timpului, in birourile patratoase de institutie multinationala, in datoriile catre banci. “Nu-i nimic”, iti zici, “asta e cursul vietii, pe asta merg si eu” , te resemnezi si incepi o zi, care nu difera cu nimic de cea de dinaintea ei, sau de care care ii va urma.

Si atunci, ceva marut, o indatorire de familie, te aduce acasa, langa parinti, in orasul in care ai cresut si care ti-a fost martor la copilaria si tineretea ta. Intr-o seara calda de primavara, cu miasme cunoscute si amintiri fade, treci prin curtea liceului, iti vezi profesori peste care anii parca nu au trecut, iti recunosti colegi, desi nu vezi nimic cunoscut in ei, le asculti povestile anoste, care seamana intre ele, dar in multimea de oameni ceva se intrezare. Ceva cunoscut, ceva familiar, ceva ce iti starneste amintiri din vremuri de demult… Din fetita dulce cu care ai impartit atatea momente duioase, ce ti-au infierat inceputul vietii, nu reconosti decat ochii migdalati, cu genele ce ii umbreste si care se umezesc cand te vede..

In secunda in care va vedeti, lumea din jur dispare, apar decoruruile din trecut, bancile pe care va tineati de mana, feriti de ochii curiosilor, copacii batrani si aplecati de mijloc, sub care va sarutati si va faceati planuri de viitor, iti revin in minte o multime de momente frumoase, dar si intrebari…mii de intrebari pe care ti le-ai ridicat de-a lungul anilor, dar care abia acum, cand va confesati unul altuita , isi gasesc raspunsul. Innodati firul care s-a rupt si totul pare sa se lege de acolo de unde a fost rupt.

Doar ca, la un moment dat, apar zorii zilei, care te trezesc mai repede decat ar face-o orice cafea tare si te uiti in ochii ei, dar nu mai vezi nimic cunoscut. Nu mai e cine a fost, nu mai reprezinta o prioritate in viata ta, nu ai mai fi in stare sa iti dai viata pentru ea, asa cum ai fost in stare odata… demult…

Nici o iubire reinnodata, regasita nu mai este la fel, nici o speranta, dorinta arzatoare sau nici o lacrima nu o poate invia. Nu ati crescut impreuna, nu v-ati invatat unul cu celalalt, nu va stiti obiceiurile, dar cel mai important, nu vreti sa intinati imaginea pe care o aveti in minte unul despre celalalt. Nu va puteti ascunde in spatele a “ne-a fost scris” pentru ca nimic ce nu se intampla la timpul lui nu e natural, asa ca nu le forta, lasa-le in voia lor, lasa-le sa se duca, tu traieste ce ai acum.

Sunt iubiri ce te marcheaza in adancul sufletului, sunt iubiri de-o saptamana, sunt iubiri invechite si iubiri noi, sunt iubiri tainuite si iubiri strigate lumii, insa nu cauta sa mai traiesti inca o data un sentiment. In schimb, bucura-te ca ai avut sansa sa il traiesti macar o data in viata…

Imi aduc aminte, si ii dau dreptate celei care ne-a indemnat sa ne iubim mereu, pentru ca avem si de ce! Ma gandesc cat de mult ne iubim, ce noroc a dat peste noi ca ne-am gasit, in conditiile in care ne-am gasit iar si iar…

Intr-adevar, momentele impreuna sunt cu totul si cu totul speciale, sunt mai mult decat mi-as fi imaginat vreodata, sunt un momument……DE NERVI!!!!! Este incredibil cum poate El sa ma enerveze mai mult si mai repede decat oricine altcineva, in oricare alte conditii, luate aleatoriu. Si cel mai incredibil este ca persista in “gluma” lui care imi pune nervii pe bigudiuri. Adica nu renunta, se tine cu dintii de orice farama de zambet (indiferent ca e sincer, de nervi, sau ca ma satur si vreau sa il fac sa termine) si pana nu vede clar, negru pe alb (adica neagra mi se face mie privirea in fata ochilor) ca imi vine sa il strang de gat, nu se lasa. Continua si continua intr-un mod agonizator de naiv sau diabolic, dupa preferinte.

Ca un exemplu concludent, doresc a va expune o mica istorioara a faptelor intamplate azi, undeva intre orele 11 si 1 ale miezului zilei. Mi-a scris el azi dimineata, inainte sa ma trezesc eu, o foita cu ce am de facut azi (da, e mult mai usor sa ne scriem ce avem de facut, astfel incat atunci cand unul din noi nu face ceva – de obicei El – celalalt – eu – sa ii poata sari in cap ca nu se abitioneaza si ca o sa treaca viata pe langa el si ca nu e in stare nici macar ceva mic, precum acel ceva ce i-a scris pe foaia de hartie sa faca), printre care sa gasea si sa merg la Unirea sa scot pozele pentru ramele de acasa, pentru ca maine vin ai mei din Onesti la noi si vrem sa vada si pozele pe pereti. Si, in plus, nu ne plac cum arata peretii fara pozele noastre si ale prietenilor nostri pe ei.

Era scris pe foita cuminte cate rame sunt de ce dimensiuni anume, deci cate poze de ce dimensiuni trebuie sa scot. Si mi-a pus foita in geanta – iar imi umbla prin geanta fara sa ma intrebe!! – si mi-a zis “vezi ca ti-am pus foaia in geanta cu ce poze ai de scos”. Eu, ma trezesc, ma spal, ma imbrac sa plec la serviciu, ma asez pe canapea sa beau o gura de cafea ca sa nu mi se inchida ochii pe dum spre munca – nu de alta dar merg prin Frenatri si mi-e ca daca adorm la volan, cand apuc sa ma trezesc la loc din masina ramane doar volanul… – si imi aduc aminte ca in geanta aveam si foile pentru examenul de ieri, dosare, pixuri, etc si zic sa nu le mai car si azi ca nu mai am nevoie de ele. Zis si facut, imi rastorn geanta si imi aleg din gramada de lucruri care stateau langa mine pe canapea, doar ce aveam nevoie pt azi. Bineinteles ca am uitat de foaia aia a lui, am crezut ca e o foaie oarecare, o ciorna de la examen si cred ca am si auncat-o. Ma rog, ajung eu la serviciu si zic: “hai sa fac pozele alea ca am o clipa libera si sa nu ma prinda ora de plecat fara ele facute”. Intre timp mi-am adus aminte ca am o foaie pusa de El in geanta cu ce am de facut, nu intrezarea nici o problema. Deschid geanta – pauza foaie – …….. imi dau seama ce am facut si ii zic cu un “glas suav”:

“Ea: cred ca am facut o prostioara..
Ea: am uitat foicica pe care ai scris ramele azi dimineata acasa…
Ea: imi pare rau iubi, nu ma certa te rog..
Ea: nu am vrut
Ea: am scos tot din geanta si am uitat-o pe masuta”

De aici se poate foarte simplu observa si tonul de usoara supunere pentru micul fapt, insignifiant de altfel, ce se intamplase. Si El, ca o bruta insensibila ce este incepe si imi zice pe un ton de usoara superioritate si de “nici asta nu esti in stare sa faci, sa cari foaia dupa tine” (chiar daca vorbeam pe mess, tot ii simteam tonul):

El: pai puiu
El: tu ai bagat stick-ul in PC?
Ea: nu
El: pai ia pune-l in PC
Ea: asa
El: si nu vezi folderele?
Ea: ba da
El: ala cu propunere El
Ea: da
El: pai si l-ai deschis?
Ea: da
El: si………?
Ea: si….ce?
El: nu te prinzi?
Ea: ….nu

In fine discutia continua in ritmul sarcastic pe de o parte si umil pe partea mea, pe care incepuse, eu simt cum imi vine sa il dau cu capu de monitor, El mi-ar dat tastatura de cap, eu i-as da cu mouse-ul in frunte, El mi-ar fi prins degetele la aia de culiseaza la tastatura asa mai departe, pana cand ii zic:

Ea: imi vine sa iti dau una
Ea: sa iti faca capul ca lu einstenii aia mici din Noapte la Muzeu 2

moment in care ne-a busit pe amandoi rasul si ne-a trecut toata supararea si toti nervii, pentru ca, inca o data am realizat ca noi savuram din plin ceea ce altii cauta o viata…!

Later Edit:

Am uitat ca pe YouTube gasesti orice vrei si mai ales ce nu vrei…asa ca aici aveti “einsteinii” despre care vorbeam:

Acum doua duminici am inceput sa impachetam si sa strangem lucruri. Primele pe care le-am dat jos au fost ramele de poze. 58 de rame!!! Bineinteles ca, fiind lipite de pereti, s-au luat cu tot cu perete, pana la tencuiala. Imediat dupa ce le-am dat jos, pe mine m-a apucat o depresie teribila, care m-a tinut pana cand am aranjat lucruile in casa noua. Disparusera pozele noastre, momentele noastre imortalizate pe hartie fotografica…era totul trist si impersonal… parca nu mai era casuta naostra draga, plina cu amintiri, nu mai avea nimic din noi, din amprenta noastra…Ne-am dat seama cat de mult inseamna pentu noi pozele in general..

Toata saptamana am strans saci peste saci (avem imens de multe haine – 14 saci au fost doar cu haine!!!!), vreo 2 zile sau 3 am stat cu sacii prin toata casa. La un moment dat parea ca saci sunt cei care inca locuiesc acolo, iar noi …. noi eram suprotati printre ei. Abia mai aveam loc sa trecem pe langa ei.

Vine si ziua de sambata. Grozava zi de sambata. Kif, inca o data, scuze ca te-am sculat la ora aia. Ajungem la apartament pe la 8.30 dimineata, sa mai facem cate ceva inainte sa vina mobila. Cei cu mobila trebuiau sa vina la 11 – au ajuns la 1 si ceva. Cei cu canapeaua trebuiau sa ajunga la 4 – au venit la 11. Pe de-andoaselea. Ma rog, asambleaza si mobila, mai dau inainte sa plece doua trei gauri in ea fara nici un folos, ii da El afara pe usa, au plecat. Noi acum aveam majoritatea sacilor adusi aici si nu mai aveam loc de ei.

Incet-incet le-am pus pe toate la locul lor, o sa mai schimbam de acum una-alta, dar, in mare, totul e pus la punct. De acum va asteptam sa ne vizitati

Vroiam sa va spun de fapt o trairie pe care am avut-o si care mi-a ramas intiparita in minte si in suflet. E cea pe care am avut-o in ultima noapte in care am  dormit in casuta noastra draga. Fosta casuta draga, ca sa nu se supere cea actuala. Desi eram terminati de spate si obositi pana peste poate de la carat si sters si spalat si iar carat toata ziua, cand ne-am pus in pat, nu puteam adormi. Imi era greu sa constientzez, desi eram mutati in proportie de 80% dincolo, ca plecam din casuta noastra mica. Imi era greu sa realizez ca era ultima data cand dormim acolo, cand ne bem cafeaua dimineata acolo, ca radeam, ca ne povestim intamplarile de peste zi acolo, sau ca ne facem planurile de viitor sub acoperisul acelei case.

Mi-am adus aminte de toate momentele petrecute aici, numai de noi stiute si impartasite cu inima si cu sufletul, mi-am reamintit temerile de la inceput, teama, daruirea, iubirea, tristetea, suferinta, amarul, dulcegariile, vointa, prietenia, respectul, tot ce isi faceau loc zilnic in casuta noastra si care izvorau dn sufletele noastre. Casuta naostra mica ni le-a adapostit pe toate, ni le-a impartasit, si le-a ferit de rautatile din afara. M-am confesat peretilor de atatea ori, am vorbit cu pozele din rame de atatea ori. Avem atatea amintiri frumoase ce ne leaga de casa asta, incat imi vine greu sa accept ca plecam si ca altcineva va sta aici. Poate m-am atasat prea tare de tot ce a fost, dar ganditi-va ca aici ne-am cunoscut, aici am inceput sa ne iubim, aici ne-am ascuns de altii, aici ne-am ascuns de noi insine. E ca prima dragoste pe care se zice ca nu o sa o uiti nicioata.

Tot ce speram si incercam sa facem acum, e ca si in casuta noua sa cladim aceleasi amintiri, aceleasi sentimente si cat mai putine regrete.. Va asteptam!

A venit mai devreme anul acesta, mai devreme decat ne asteptam, dar noua nu ne pare rau, din contra – abia asteptam sa ne plimbam prin parc si sa rascolim cu picioarele covorul de frunze rosiatice pe care toamna ni-l asterne dinainte. Si sa simtim parfumul florilor de toamna, sa ne bucuram de nuantele de pamantiu ale frunzelor, sa masuram cu ochii impaienjeniti de somn ploile morocanoase de dimineata si sa nu mai vrem sa iesim din casa, dar sa ne inconjuram de prieteni dragi si de cadura unor mari cani de ceai..

A zis bine Injineru’ “Opreste, Doamne, clipa cu care masori eternitatea!” Noi vrem sa fie doar toamna in viata noastra, sa ne bucuram din plin de lumina difuza de octobmrie si de frigul din diminetile de noiembrie, sa privim cu drag la soarele de septembrie, sa simtim ca renastem din caldura in frumusete. Nici o alta perioada nu are culori, lumini, tonuri si pete de culoare, asa cum le are toamna… Opreste-te o clipa si uita-te afara pe geam: verdele are  alta culoare, soarele are o alta lumina, frunzele sunt alergate mai repede de vant, norii sunt mai albi si mai pufosi.

Pentru noi toamna inseamna multe, desi avem blog si va lasam ne ne invadati viata , avem si noi secretele noastre pe care le pastram doar pentru noi, unele dulci, altele amarui, altele…de toamna. Toamna asta va fi diferita, o simt in suflet, va fi mai buna, mai blanda, deosebita. Dar pentru asta, o sa tragem si noi putin, nu lasam totul la voia intamplarii. Nu intelegeti ce vrea sa spun? Mi se pare si logic, acum citind in urma tot ce am scris….

Vrem ca toamna asta sa ne indeplinim orice dorinta sau orice vis pe care il avem. Si vom incepe cu voi, prietenii nostri. Cu totii stiti ca ne mutam din garsoniera noastra micuta si care ne e foarte draga, intr-un loc mai mare, intr-un apartament mai mare, undeva cu mai mult loc (daca din 3 am ajuns 4 si am si crescut nu mai avem loc sa se desfasuram..). Si vrem sa stabilim de pe acum o intalnire cu Noi si cu Voi in noua casa – vrem sa o inauguram cu voi alaturi. Asa ca pe data de 17 septembrie va asteptam la noi, la noua adresa din buletin, in noua casa. Notati-va in agende, in telefoane, pe o hartie, oriunde, ca va asteptam de vineri pana duminica, sau cat va tine pe voi sa ne calcati pragul pentru prima oara. Alina, mai lasa nuntile ca ti-or fi ajuns, Kif, poate nu pleci pana atunci nicaieri, Sarma, poti sa vii de la Brasov, noi ne-am bucura, Alexandra, sa il tii si pe Alin pe aici pana atunci, si toti cei carora le suntem dragi si vor sa ne vada ca nu ne-au vazut de mult, sau doar ca nu ne-am vazut de vreo 2-3 zile, va asteptam pe la noi.

Acesta va fi inceputul toamnei noastre – un inceput cald, alaturi de prieteni, de povesti la o cana de cafea si de amintiri prafuite de timp.

Pe scurt am sa va povestesc ce se mai intampla cu Ea si El si mai ales cum reusim sa ne facem weekendurile cat mai frumoase cu putinta.

Este vineri, am scapat de la serviciu, deja ne gandim cum sa incepem weekendul. De la serviciu am zis sa mergem direct in parc, pentru ca daca am fi ajuns acasa, ne-ar fi hipnotizat patul si cel mai probabil pana sambata nu am mai fi facut nimic.  Am ajuns in parcul Cismigiu, am fi vrut sa mergem la Terasa Cismigiu insa era plina deoarece peste cateva ore incepea seara de Tango. In schimb am fost la Restaurantul Monte Carlo.

Am ramas surprins sa vad ca fata de anul trecut, acest restaurant cu foarte mult potential, nu mai este lasat in paragina, iar serviciile au fost cam in jur de nota 9, preturile intr-adevar sunt putin cam mari, insa produsele bune, cel putin desertul care l-am comandat noi. Dupa ce am plecat de la Monte Carlo, am fost pe debarcaderul din Cismigiu unde era seara de Tango. Initial, pentru acest eveniment in mod special am vrut sa mergem in Cismigiu, insa daca nu am gasit loc la Terasa Cismigiu, ne-am intors aici ceva mai tarziu. Am facut cateva poze, ne-am uitat, ne-a incantat si am plecat.

Sambata. O zi destul de calduroasa. Ne-am trezit pe la 10 cu pisicile peste noi.  Imi place ca patul nostru ne sustine pe toti 4 .  Am facut cateva poze pisicilor, doar ele trebuie sa fie in centrul atentiei, ne-am baut cafeaua, am povestit de una, de alta si, in continuare, ne faceam planuri atat pentru weekend cat si perioada imediat urmatoare.

Daca ati citit cu atentie in trecut, o sa ne mutam in curand din draga noastra garsoniera la un apartament cu doua camere, care sper sa ajunga sa ne fie la fel de drag. Asa ca urmatorul lucru in agenda pentru ziua de sambata a fost sa mergem sa comandam mobila. Ei bine, stiam de acum 5 saptamani ce mobila vrem, ce culoare si mai ales de unde vrem sa luam, tot timpul uit numele firmei producatoare, dar daca o sa iasa ok, promitem sa o recomandam. Momentan ne-am facut comanda doar la lemn, adica dressingul, mini-biblioteca, biroul, patul de dormitor si noptierele. Am fost multumimti si de pret, asa ca am plecat fericiti spre casa.

Acasa am facut un grill de pui cu ciupercute si am asteptat sa vina seara pentru ca trebuia sa ajungem in oras.

Pe seara am ajuns La Mama,  si cu aceasta ocazie ne cerem scuze Ana pentru intarzieri. Am stat la un papanas, o inghetata, o berica si la miezul noptii am plecat la Milonga de Sambata, o reprezentatie de Tango. Organizat in sala de dans a Casei de Tango Bucuresti, a fost un eveniment la care participantii au venit imbracati special pentru a intra in starea de spirit potrivita taangoului, sala avea un bar propriu si o atmosfera excelenta, data atat dedansatori, cat si de muzica extraordinara. In jur de ora 2:30 am ajuns acasa si ne-am invaluit in somn pana Duminica la ora 11.

Duminica. Racoare, statea de ploaie, superb pot sa spun pentru cateva activitati usoare. Din pacate a trebuit sa anulam gratarul insa am petrecut ziua cu Vlad, fratele Ei si ne-am bucurat ca am putut sa ii fim de ajutor chiar daca s-a rezumat doar la un sprijin moral mai mult din partea nostra. Oricum, Vlad, putem sa iti spunem ca poti sa ajungi un parchetar de succes , iar alegerile tale in acest sens au fost excelente.

Seara s-a incheiat cu un milkshake de banane facut in bucataria proprie – ca o mica paranteza va spun ca Ea face cel mai bun milkshake pe care l-am baut vreodata – si un film usor de duminica.

Acum este luni, suntem amandoi la serviciu si este o zi plina, insa aftfel rezolvi taskurile zilnice dupa un asa weekend.

Pana una-alta, vedeti cum ne-a chinuiot talentul mai jos si in sectiunea Poze cu Noi si Ei, albumul Dusk&Dawn, in cadrul blogului nostru. Asteptam parerile voastre…

[Show as slideshow]

Primul anunt este despre……ei, nu era asa greu de ghicit….o pisica. De fapt medicul inca nu s-a pronuntat daca e pisica sau pisic, dar banuieste ca e o domnisoara. Povestea ei e urmatoarea: “Cred ca am puteri suprapisicesti pentru ca la un moment dat m-am trezit de langa mami, sub o masina. Era un BMW dar pe dedesubt tot urat arata…si m-a apucat asa un plans si o disperare….de sarea blana de pe mine!! Ce ma fac eu fara mamica meaaaaaaa??? Si fara fratiorii mei? Nu mi-era mie foarte drag grasu ala care  ma dadeam mereu la o parte de langa mama sa manance el tot, lacomul, dar si fara el e rau…. Cred ca mi-e foame ca doar nu am mai mancat de o ora. Mi-e  fooooooooaaaaaameeeeeeeee! Ma aude cineva cat imi e de fooooooaaaameeeeee? O sa mor de fooooooaaaaaaameeeeee!!!!! Ia uite, se opreste lumea sa ma caute. Cred ca m-o fi auzit cineva, sa mai tip putin ca sa ma si gaseasca. Helaaaaauuuuuuuu!! Aici sunt, salvati-ma de la o viata scurta ca o sa mor calcata de masini, rupta de foame sau mancata de sobolani – asa a zis mami ca patesc puii neascultatori. Uite ca m-a gasit cineva – ce mare e!!! – o sa ma manance la micul dejun, nu ma lua in brateeee! nu ma atingeeee! Mamiiiiii! A, stai ca e bine si cald in mainile lui, poate reusesc sa il fac sa inteleaga ca mi-e foame. Creatura mare si urata, mie, domnisoara simpatica pe care ai gasit-o, imi este cam fomita si ma gandeam, cu inteligenta mea superioara, ca poate reusesti sa imi citesti gandurile sau urletele disperate si sa imi dai ceva sa mananc. Ia uite, ma ia de la locul meu si ma duce in casa lui. Si se duce sa cumpere lapte – ce domni mai si oamenii astia – dar nu prea imi place laptele ala. A lu mami era mai bun! Ia uite, imi pun un prosop in cap, ma urca intr-o masina si ma fura, ma rapeeeesc, cine ma mai salveaza acum???? S-a oprit masina si intram intr-un loc urat unde sunt mai multe pisicute ca mine si unde miroase a medicamente. Toata lumea ma ia in brate dar mie tot mi-e foame. Ne intoarcem cu masina acasa si imi dau un laptic buuuuuuun cu biberonul…..mmmmmm…ce bun e……mrrmrrrrmrr. Cred ca am adormit.”

Cam asta ar fi povestea spusa de ea, pe limba noastra, ca sa intelegeti exact despre ce e vorba, ar trebui spus in felul urmator: vineri am gasit un pui sfrijit de pisica sub o masina si ni s-a facut mila de el, asa ca l-am adoptat la serviciu. Este micuta rau de tot, are 2 saptamani, dar e o frumusete cu blana neagra, cravata alba si ochi albastri. Noi ne-am chinuit cu ea cat am putut si o sa ne mai chinuim, dar nu facem fata la 2 pisici in casa si una la serviciu, asa ca apelam la voi si la umanitatea voastra sa va ganditi daca vreti sa o infiati.

Din propria experienta va spunem ca nimic nu se compara cu a avea o pisica (sau 2 ca noi) in casa, langa tine. Se lipesc de sufletul tau de nu mai vrei sa le mai scoti de acolo si sunt foarte usor de ingrijit. Nu pot sa zic ca nu mai fac si ei prostii, dar daca le impui niste reguli de mici, nu o sa strice nimic, nu o sa roada cabluri, sau altceva. Iar recompensa pe care ti-o ofera, doar pentru ca esti stapanul lor si pentru ca le-ai salvat, nu se compara decat poate cu zambetul propriului tau copil (nu putem vorbi din propria experienta). Cel mic al nostru, de exemplu, are un alt comportament fata de Chalie. Se cunoaste ca Charlie e de rasa si ca nu a fost aruncat in strada ca Yoda. Yoda parca ne multumeste in fiecare moment ca l-am salvat de la moarte luandu-l la noi si facandu-i tratamente peste tratamente. Nu doarme decat pe mine, sa ma simta el aproape, mamanca cand mancam si noi, sta numai in picioarele noastre, se urca pe burta mea si toarce  noapte intreaga.

Nu ezitati sa va luati o pisica, nu trebuie sa iesi cu ea afara la 5 dimineata pe ninsoare iarna si pe ger, ba dimpotriva te incalzeste cand se pune langa tine sau pe tine. E un animal deosebit, inteligent ce iti va face viata mai frumoasa. Si decat sa dai sute de euro pentru o rasa sofisticata, mai bine salveaza o viata mica si amarata, luata de pe strada – iti va fi profund recunoscatoare si tu te vei simti un om mai bun!!!

Ajungem si la cel de-al doilea anunt. A sosit timpul sa ne despartim de niste amintiri calde, frumoase, de o casuta mica dar cocheta, de casuta in care au crescut Charlie si Yoda, de caminul pe care ni l-am creat si aranjat dupa bunul nostru plac.  Ne mutam. Nu prea departe, dar ne e greu sa lasam totul in urma. Si la fel ca mai sus, avem nevoie de ajutorul vostru sa raspanditi vestea si sa ne ajutati sa gasim niste chiriasi de incredere care sa aiba in continuare grija de casuta noastra. Deci, daca stiti pe cineva care isi cauta sa inchirieze o garsoniera, sau daca voi cautati, contactati-ne (warganizm at yahoo.com sau chiriloiu_andra at yahoo.com) – va vom da toate detaliile de care aveti nevoie.

Am hotarat dinainte de a pleca de acasa ca vrem sa mergem si la mare si la munte. Prin urmare, duminica dimineata pe la 8 am plecat spre Neptun. Ne facuseram dinainte rezervare la hotel Traian din Neptun, dupa ce vazusem pe site-ul lor cam cum arata. Si pentru ca am vrut sa ducem rasfatul din vacanta noastra la cote mai mult decat inalte, nu prea a contat ca urma sa dam NISTE bani in plus pentru cazare, cand urma ca dusul sa imi si ridice maine sa ma spele singur – teoretic bineinteles (bineintelesul altora, nu al nostru, sa ne intelegem bine). Dar nu a fost asa. Adica, stati, sa ne intelegem – banii i-am dat in plus si inca destui. Conditiile in schimb…..erau bune pentru mamaiele care vor sa se intoarca Ceausescu printre noi.

Fratilor, m-a apucat plansul cand am ajuns in camera (de mentionat ca au tinut sa facem mai intai cazarea si sa platim msi apoi ne-au dat cheile de la camera). In poze arata parchet pe  jos in camera era linoleum si ala doar la intrare ca in camera era ciment d-ala putin mai aratos. In poze patul era imens, in camera erau 2 paturi unite iar eu am si acum vanatai pe coaste de la dormitul pe marginea aia de lemn. In poze aveau tapet, in camera era var cu stropi sau zgrunturi sau cum naiba se cheama aia de care se scarpina si ursul din padure pe spate. Avea un balcon si acolo ne-am facut primul prieten de la mare – un paianjen cat degetul meu mare caruia ii vedeam si ochii ( cei 8 )  si coltii (nu i-am numarat). Din cauza lui, pentru mine e ca si cum nu am fi avut balcon.Singura incapere refacuta de dupa cel de-al doilea razboi mondial era baia – poate s-au gandit ca vom vrea sa dormim acolo, doar ca El nu ar fi incaput nici taiat in bucatele si pus in pachete de la chinezi.

M-am dus jos la receptionera si am intrebat-o daca pe site erau afisate pozele de la un alt hotel, pentru ca noi acolo am fi vrut sa ajungem, dar dupa zambetul de vaca tampa injunghiata pe care l-a afisat m-am prins ca ea nu stia ce e ala “site”, nu stia nici macar pe ce lume traieste. Ea era doar receptionera. Inutil de spus ca nu aveam unde ne duce in alta parte, pentru ca, in caz ca nu ati vazut la TV, radio, pe Facebook, Twitter sau orice alt canal media, a fost cea mai aglomerata perioada de la mare din toata vara asta.

Exceptand cazarea, caldura, aglomeratia si urletele de copii zglobii si de pariti tampiti (fac si rime) a fost ok. A fost… ca la mare, nu prea am ce sa va zic mai mult. Miercuri ne-am intors acasa si de dorul mitzilor, pentru ca vroiam sa ne vedem nepoata si pentru ca urma sa plecam in cea de-a doua parte a vacantei – la munte si drumul trecea prin Bucuresti. Trecem repede peste ziua asta ca nu mai stim ce am facut. Ba da stiu, am fost la film, la “Sorcerer’s Apprentice” si a fost grozav! Il recomandam cu caldura.

Joi dimineata pe la 12 am plecat spre Caciulata. 2 ore (si 3 radare) mai tarziu am ajuns in Calimanesti in fata pensiunii Domnitei, unde avusesem inspiratia sa sunam dimineata ca sa rezervam o camera, ultima de altfel. Si pe asta am ales-o dupa pozele din site-ul propriu, dar nu ne-a dezamagit sub nici o forma! O pensiune de munte ridicata in 2007 cu ajutorul unor fonduri europene de catre o familie de oameni tineri si muncitori (cu capul, nu cu alt muschi) care ne-a furat in totalitate si ne-a facut sa uitam orice alta experienta proasta avuta cu o zi-doua inainte.

Interiorul decorat cu foarte mult bun-gust, cu perdele din voal si organza, canapele ce te duceau cu gandul la baroc, dar care se imbinau foarte bine si subtil cu accesoriile high-tech din camere. Camerele cu un mobilier foarte curat si modern, in care chiar am vrut sa ne aranjam hainele din bagaje, desi nu am stat decat 3 zile. Televizor, aer conditionat, telefon, internet wireless, fax, termopane erau ca la ele acasa. un balcon super – micut, dar facut din barne de lemn care iti dadeau un sentiment rustic.

Nu mai am cuvinte sa ii laud pe cei doi pentru treaba buna pe care au facut-o cu aceasta pensiune, singura modalitate e sa mergeti acolo sa vedem pe pielea voastra. Ca o paralela – am iesit noaptea pe la 1 si ceva din camera si am mers la receptie sa o intrebam pe doamna daca mai e barul deschis sa luam ceva de rontait. Si-a cerut mii de scuze ca nu mai era, pana cand i-am disparut din raza vizuala si ma simteam eu prost ca am deranjat-o. La Nepun ne-am intors intr-o seara pe la 2 noaptea dupa o plimbare mai lunga si mai mai ca ramaneam afara sa pazim hotelul ca receptionerul incuiase usa de la intrare si el statea in hol sforaind descult – nici pomeneala sa ne auda. Si cand ne-a dat drumul parca ne-ar fi aruncat cu ceva in cap ca l-am trezit.

Revenind la muntele nostru, pensiunea are si piscina unde ne-am balacit o zi intreaga si a doua zi doar jumate ca aveam inca pielea creata de ziua anterioara iar gradina din apatele pensiunii este absolut superba. Singura noastra parere de rau a fost ca am ales si marea, trebuia sa mergem doar aici. Dar vom reveni fara indoiala (este primul loc din toate in cate am fost unde am zis clar si raspicat ca vom reveni).

Voi unde ati fost in vacanta? Ce ati vazut? Ce v-a incantat? Ce v-a deceptionat?

La mare cred ca vom merge la Neptun, am fost anul trecut, practic in trecere, timp de o zi si ni s-a parut destul de ok ca si statiune. Poate incercam si anul asta o bicicleta dubla, desi cred ca Ea o sa mi-o dea de cap daca mai indraznesc sa propun asa ceva. Imi aduc si acum aminte cum se tinea de ghidonul ala sa nu ma lovesc cu bicicleta de masinile care veneau din contrasens. De asemenea am vazut un mini parc de distractii care pe mine ma incanta, pentru ca inca imi place sa ma dau in masinute sau sa impusc cu alice diverse chestii. In rest tot ce vrem e plaja si mare, pur si simplu sentimentul ala de a te topi, in sensul bun, la soare sa simti cu nisipul de cuprinde si berea rece iti ingheata palma.

La munte in schimb ne-am propus sa mergem la Caciulata. Am gasit cateva pensiuni chiar simpatice si cu o gramada de activitati. Ce am vrut in schimb, spre deosebire de alti ani, am vrut ca pensiunea sa aiba si piscina, pentru a savura serile racoroase de munte pe marginea piscinei cu un cocktail in mana si cerul instelat si senin desupra noastra.

O sa avem si laptopurile cu noi, in principiu pentru ca avem nevoie de spatiu de stocare pentru poze, cand am fost pe Transfagarasan am facut 7 gb de poze in doua zile, deci vom avea nevoie de ele si cine stie, poate o sa va mai scriem cate un cuvant doua de acolo.

Sa incepem cu visul. Se facea ca dormeam si aveam nevoie sa ma duc la baie…. genul ala de vis la persoana a treia – ma ridic din pat, ma duc la baie, doar ca…nu gaseam baia. Si chiar trebuia sa ma duc…. Casa noastra se transformase intr-o sfera care tot invartea in ciuda mea si a vezicii mele extrem de sensibile. In locul unde trebuia sa fie baia era de fapt o mlastino-padura-liziera tropicala. Ceva cu multa verdeata si noroi. WTF?!?!?! De ce as avea eu o mlastina in baie? Adica da, stiu ca atunci cand face El dus baia noastra se transforma intr-o mica fantana arteziana (da, apa sare pe de el in toate partile de se uda si oglinda din hol) dar de acolo si pana la liane in loc de sarme de rufe este o diferenta cam notabila.

Merg eu ce merg pe acolo, gasesc (aFUNCKINmazing) masina de spalat alba, frumoasa, oglinda de la baie care reflecta o floare minunata, pana si…tronul il gasesc, dar nu gasesc hartia igienica. Cum visele noastre se petrec de fapt in subconstient, sa inteleg sa subconstientul meu duce lipsa de hartie igienica? Si e disperat sa o gaseasca? ca eu eram de-a dreptul disperata in vis. Ei, hai sa nu o mai lungesc mult ca si asa ati ras destul, sa va zic ce intrebari mi-a ridicat mie visul de aseara. Pentru cei care nu m-au mai vazut de mult, iar sunt blonda, asa ca s-ar putea ca unele intrebari sa nu aiba nici un sens, so …. bear with me.

Incepand cu mlastina si ditai padurea tropicala gasita in baie, m-am intrebat de ce am gasit asa ceva? Adica in subconstientul meu baia mea e o mlastina? Si mlastina duce cu gandul la mizerie….de ce mi-as confunda baia cu o mare mizerie? Mai ales cand sub obsedata de curatenia in baie? Si de ce doar baia si nu ai alte camere?

Tot gandindu-ma eu asa, ma ridic din pat sa ma duc in baie sa imi fac spal si alte cele. Si cum ma frecam eu temeinic pe dinti deschid ochii (da, de obicei ma spal pe dinti cu ochii inchisi probabil pentru ca sunt blonda) si vad ca in spatele robinetului de la chiveta este mizerie…Hmmmm….si doar ieri am spalat baia. Termin de spalat pe dinti, iar solutia de curatat baia si o carpa si incep sa frec in spatele robinetului. Frecand eu cu drag si spor, mut privirea mai spre stanga si vad ca pe recipientul cu detergent e praf, il sterg si pe ala. Langa ala e masina de spalat pe care vad iarasi praf, de fapt pe butoanele ei, le sterg si pe alea, apoi pe treaba aia unde sta hartia igienica iar era praf, ai asa mai departe, nu mai intru in detalii ca o sa aveti impresia ca e o cocina baa noastra, nu o mlastina, dar chiar nu este cazul.

Dar, intrebarea suprema, este de ce baia este incaperea care se murdareste cel mai repede din toata casa, cand acolo este de fapt suprafata cu cele mai multe produse de curatat pe metru patrat? De ce prosoapele nu rezista sa te stergicu ele mai mut de doua ori, cand de fapt tu ar trebui sa fii curat pe portiunile pe care te stergi cu prosopul? De ce gura lui Charlie e mai curata ci cu mai putine bacterii decat periutele noastre de dinti? De ce sapunul, dupa ce il folosesti de cateva ori se crapa si arata ca si cum ar fi suprvietuit celui de-al doilea razboi mondial? De unde atata mizerie fratilor?? (cred ca fac un atac de panica, ma duc sa suflu intr-o punga) M-am intors. Am uitat de ce eram asa de indignata. Mi-am adus aminte.

Asa, deci, cine imi explica si mie cele doua necunoascute: de ce am visat balarii in loc de baia mea si de ce e baia cea mai murdara camera din casa (si nu veniti cu discutii gen Cenusa-Vladut-Toma ca va dau ban ip {am invatat sa fac si asta } ).

In primul rand suntem foarte fericiti ca am inceput iar sa scriem. Intr-adevar am avut o perioada mai plina dar fericita, ne-am plimbat, am facut o gramada de poze si ne-am luat tot felul de chestii, aici trebuie mentionat ca frigiderul nostru e plin de magneti decorativi.

O sa incercm sa va povestim cum a fost la Sighisoara desi am fost acum doua luni, despre cum a fost la Otopeni Air Show sau pe Transfagarasan. In plus avem sa va dam o gramada de retete, mancare usoara numai buna pentru zilele calduroase de vara. Avem o gramada de lucruri sa va spunem si DA o sa scriu si eu cu toate ca sunt sigur ca va place mai mult stilul  ei. Eventual o sa ne impartim, eu va scriu despre retete si noile gadgeturi achizitionatea ea va povesteste despre locurile noi prin care am fost pentru a da acea nota pe care numai ea o poate transpune in scris.

Asa ca v-am pupat dragii mei si ne vedem mai tarziu.

Sunt doua aspecte ale vietii pe care nu le inteleg si nu pot sa le accept. Prin natura lor, dar si prin rezultate. Si mai ales pentru ca se bat cap in cap. Prima este ideea de destin. Conceptul ca nu iti poti controla de fapt viata, ci esti controlat de ea. Ca tot ceea ce faci este premeditat de fapt de inainte, mult inainte sa se intample si ca nimic nu e … intamplator. Oricat te chinui, oricat te zbati, oricat lupti, plangi, fugi, te ascunzi, oricat ai incerca sa eviti ceva, daca e destinul tau, daca e menit sa ti se intample, te va astepta. In acelasi fel, oricat ai fugi supa ceva, oricat ti-ai dori, ai urla, ai bate din picior, ai incerca sa fentezi destinul, daca el nu vrea… nu vrea si gata! Totul e desart. Totul e in van, ambiguu si incontrolabil. Iar eu urasc sa nu am controlul asupra lucrurilor care se intampla in jurul meu si in viata mea.

Si asa ajungem la a doua parte pe care nu o inteleg si o reneg. Dupa ce ai realizat ceva care inseamna foarte mult pentru tine, dupe ce a trecut ceva timp, destul incat sa ii dai seama unde merg lucrurile, dar nu indeajuns ca sa te plictisesti si sa ti se para desuet, cand ai un moment de resipro in toata agitatia, toata volbura din mintea ta si din exteriorul tau, cand stai pe ganduri o secunda analizand cum ai ajuns acolo, iti dai seama ca totul, dar absolut totul, nu a fost altceva decat o inlantuire fericita de evenimente. Ca totul a decurs din punct in punct, si mai ales ca daca ceva nu ar fi mers cu o precizie de secunda, totul s-ar fi naruit.

Sa luam de exemplu povestea Lor. Daca Ea nu ar fi venit in seara aceea in club (aflase destul de tarziu de intalnire si nu se simtea fosrte bine), daca El nu ar fi venit la masa (oricum nu venise pentru ea), daca ei nu ar fi dansat (au facut-o pentru prima data), daca cineva la care Ea tinea nu ii ridica un semn de intrbare, daca El nu ar fi cautat detalii despre Ea, daca Ea l-ar fi repezit, daca ei nu ar fi stat atat de aproape, daca diminetile cu aroma de cafea in doi nu ar fi fost atat de placute, daca El nu ar fi vazut sclipirea din ochii ei din acea seara, daca Ea nu ar fi vazut in El un sprijin, daca serile nu ar fi fost incantatoare la caldura amintirilor de ani in urma, daca cineva nu s-ar fi imbolnavit, daca cineva nu ar fi fost pe cale sa se nasca, daca Ei nu s-ar fi regasit unul pe celalalt in orice si in oricine, daca nu s-ar fi dorit inconstient unul pe celalalt, daca nu era pisica portocalie…. voi nu aveati ce citi acum.

Ne-am analizat relatia de pana acum si am realizat ca tot ce este intre noi e doar o inlantuire ca evenimente fericite, de momente bine potrivite parca intr-un puzzle urias pe care noi doar il putem privi, dar nu putem pune sau scoate nici o piesa. Da, in seara asta sunt melancolica, dar sunt fericita in acelasi timp. Ca s-a intamplat.

E atat de placut sa revezi prieteni noi, prieteni cu care ai crescut, alaturi de care ai vazut atatea, care te-au invatat sau te-au “initiat” in tot ce tine de relatii interumane, glume, iubire, prietenie. Si pe care ii revezi cu drag de fiecare data. Prieteni care stiu sa iti aduca zambetul pe buze oricand si nu se dau in laturi la a face orice nebunie, atata timp cat tu te simti bine vazandu-i.

Prietenii mei, prietenii nostri erau chiar “Friends”.

Va mira? De cate ori ati ras cu lacrimi cand l-ati vazut pe Joey invatand limba franceza de la Phoebe? Sau pe Chandler cand mustra Rata si Puiul? Sau pe Phoebe….cand face practic orice? De cate ori nu v-ati indragostit de Ross alaturi de Rachel si de cate ori nu v-a stat inima cand Ross era aproape sa ii descopere pe Monica si pe Chandler impreuna? Mie Friends mi-a facut viata mai frumoasa. Cand eram acasa la parinti si nu aveam calculator unde sa downloadez serialul si sa ma uit la el ori de cate ori vreau, abia asteptam sa vad un nou episod. Daca stau bine si ma gandesc, pana pe la 20 de ani nu vazusem ultima serie niciodata.

E adevarat ca cineva cartitor ar spune ca mai bine ti-ai face prieteni citind o carte. Ii dau dreptate partial deoarece nu intotdeuna o carte chiar te poate face sa razi cu lacrimi, tinandu-te cu mainile de burta, asa cum o poate face un film sau un serial. Mai ales ca in ultimul timp, nu prea am mai vazut filme sau seriale care sa ma “marcheze”  in asa fel incat sa mai tin minte despre ce era vorba si a doua zi.

A fost, si este, un serial cum mai rar am mai vazut sa se faca, nu doar in ultimii ani, ci in general. Toti actorii au avut ceva special, ceva ce a atras pe oricine, au prezentat cate ceva pentru fiecare. Si e facut in asa fel incat sa te regasesti in multe dintre pataniile lor. Iar din punctul nostru de vedere, merita un post special pentru ei, poate chair mai mult.

Scena mea preferata, sau una din scenele preferate, pentru ca mi-e greu sa fac un clasament, este cea in care Joey invata franceza de la Phoebe. Mie mi se pare inegalabila.

Voua ce moment vi se pare cel mai amuzant? Sau care este primul ce va vine in minte cand va ganditi la ei?

P.S. Totusi, mi se pare de necrezut ca cineva sa fie atat de “neted” si sa aiba succes la atatea femei.

Aceasta a fost stirea de ultima ora, acum revenim la ce ne doare.

Uitandu-ne la stirile de la Prima TV, Focus de la ora 18, parca, vedem ca azi aeroportul Henri Coanda a fost deschis catre vizitare, ca turistii au vazut diferite practici aviatice, niste avioane si au avut posibilitatea sa survoleze nordul capitalei in interiorul unui elicopter. Probabil contra unei sume de bani, dar nu lucrul acesta era important. Apoi, o alta stire a fost ca astazi, la Muzeul Taranului Roman, tot din capitala, a fost targul de Slow Food, organizat de nu mai stiu cine, cu preparate traditionale romanesti, targ prin care organizatorii au vrut sa le dea o lectie tuturor celor care apeleaza la mancarea de tip fast-food.

Acum, toti cei care ne cunosc mai bine si au stat cel putin o data de vorba cu noi, stiu ca El este innebunit de tot ce tine de aviatie, avioane, elicoptere, chestii care zboara, ca a vrut sa dea la Liceul de Aviatie din Bacau si sa isi construiasca o cariera ca pilot. De asemenea, la fel de bine se stie ca noi suntem gurmanzi si ca ne place sa fim la curent cu tot ce tine de mancare, tehnici de preparare a bucatelor samd.

Periodic, am mai aflat de tot felul de targuri de antichitati, de lucruri hand-made, de baluri cu nu stiu ce specific, de petreceri cu tematica anume, oferte in aticariate si multe altele asemenea lor. Problema este de despre absolut toate, fara exceptie, am aflat DUPA ce s-au incheiat, eventual am aflat cat de fain a fost si cat de bine s-au simtit participantii. Intrebarea mea este: de unde cititi fratilor de toate chestiile astea? De unde aflati de ele? Cum sunt marketate, sau poate nu marketate, dar cum sunt facute publice? Prin ce intermediu? Bai eu m-am saturat sa aflu de lucruri frumoase care se intampla in orasul in care stau, dupa ce ele au avut loc. Cum sufletul meu aflati de ele?????

Ce rost are sa stai intr-un oras atat de mare si cu atatea posibilitati de distractie, de invatat lucruri noi, de vazut lucruri frumoase, daca nu afli de ele in timp util (adica macar 30 de minute inainte de a incepe ca sa ai timp sa ajungi)???

Momentan, am o foarte mare dilema: suntem noi ignoranti? Sau informatia circula in mod dubios si nu ajunge la urechea oricui??

Is there o secret society in care sa afla toate evenimentele de genul celor desrise mai sus?

Incepem cu mine; am inceput sa lucrez in sfarsit pe ceva care imi place si ma atrage foarte tare, dar care imi si ocupa foarte foarte mult timp. Fiind un domeniu in care nu am mai activat “cu acte in regula” pana acum, invat lucruri noi pe zi ce trece. In alta ordine de idei imi astept nepotica si in continuare astept telefonul ala de la astistenta care imi zice ca Vlad a lesinat langa mamica:)) Am facut destul mde multe drumuri pe la Onesti in perioada asta, cam 1 pe luna, din diferite motive, ultimul fiind nunta unor foarte dragi prieteni, carora le si urma inca o data “Casa de Piatra!”.

El a fost avansat in postul sau si e ocupat cu preluarea de taskuri noi si care ii dau mai  mult sau mai putin batai de cap. Bineinteles am fost impreuna peste tot (Onesti, nunti, etc) si ne dorim din tot sufletul un concediu – probabil prin august.

Ei au fost castrati. Din pacate pentru ei, din fericire pentru noi, pentru ca o luasera razna rau de tot si nu te mai intelegei cu ei in casa.

Au mai fost si alte evenimente importante, dar vor fi detaliate in postarile urmatoare.

Motivul postarii de acum este ca in seara asta am participat la prima (sper sa nu gresesc) intilnire cu afiliatii organizata de 2parale.ro.  A avut loc la Kopel, un loc chiar dragut si destul de intim, de pe Sirenelor 87, pe la Mariott. Am citit despre initiativa lor marti si am zis sa mergem, nu aveam nimic de pierdut si oricum ne-ar fi prins bine o bere intr-o companie placuta. Si asa a fost!

Felicitari organizatorilor si Roxanei in mod deosebit, care a “moderat” intalnirea, asigurandu-se ca nimeni nu e lasat pe dinafara si ca fiecare afiliat discuta cu advertiserii care prezinta interes pentru el. Felicitari pentru inititiva – online-ul trebuie sa se transpuna si in offline la un moment dat – e foarte bine si util sa cunosti oamenii cu care lucrezi in mod personal si sa interactionezi cu ei. Noi ne-am inteles destul de bine cu reprezentantii Bitdefender, MarketOnline, si BuyBooks (care ne-au ajutat cu multe idei si sugestii si carora le multumim), dar si cu un afiliat, ca si noi, computerica.ro si un viitor afiliat, psihoterapie.net (spre marea noastra rusine avem o foarte mare problema in a retine numele de persoane in general ). Din pacate, au fost cam putin afiliati, dar, fiind la inceput ideea, poate in viitor se vor alatura mai multi.

Am facut si cateva poze, dar vor urma si ele postate in scurt timp (dureaza pana le scoatem din aparat ).

Cam asta a fost pe scurt luna de pauza, promitem ca de acum o sa fim mai constiinciosi si mai cuminti si nu o sa mai lasam sa treaca atat de mult timp fara sa scriem cate ceva despre noi.

De asemenea o sa revin cu o postare sa va povestim pe unde am mai fost si ce-am mai facut in ultimul timp. Tot ce putem sa va spunem e ca suntem ocupati in ultimul timp dar avem o gramada de idei si  suntem foarte fericiti:).

[[Show as slideshow]]