E o senzatie

Play and read

Este o criza. Este o senzatie de gol, de “nu mai e de ajuns”, de nesfarsire. Este un sentiment de anticipatie, care intrece posibilitatile de a-l calma si care, uneori, frizeaza absurdul. Este un nod in gat, care nu mai lasa nimic sa treaca, nici macar aerul. Este o carcacatita de care nu poti sa te desprinzi, este ceata care nu se mai ridica dimineata si fumul care te inneaca si de care nu poti fugi.

Te invaluie si iti intra in piele, in par, in maduva oaselor, te agita si te leaga de picioare, facudu-ti imposibila misiunea de a scapa. Te urmareste si in iti sterge masca pe care o ai pusa ca sa “dea bine”. Te sugruma ca un amant, pana in punctul in care corpul iti spune sa renunti, si abia atunci iti da drumul, ca sa mai tragi o gura de aer. Aer viciat, aer coclit, aer amar. Aer organic, in care vezi cum se formeaza morfuri si crezi ca privirea iti joaca feste. Privirea rosie si impaienjanita de vinisoarele ce se sparg de la stransoare, privirea care devine incet-incet apoasa, care fuge dintr-un colt in altul, intr-o ultima incercare de a se agata de ceva concret, real, care sa o ajute sa revina. Sa revina… la ce? De ce mai incerca? Pentru ce se zbate? Pentru cine vrea sa revina la ce a fost.

Se incarca de rautate si de mizerie si de namol. Se sufoca in nenoricire si tot ce isi doreste este o gura de aer. Un zambet cald si sincer, care sa scuture tot raul care s-a prins de ea. Care sa usuce cu caldura lui nimicnicia pana cand o reduce la nimic. Pana cand o sterge chiar si dimprejurul ei, din nisipul in care se scufunda cu fiecare secunda ce trece.

Nu isi doreste nimic mai mult decat sa fie molcom. Sa fie comod si bine si calm si sa poata pasi peste tot ce apare in calea pasilor, fara efort, si sa lase in urma acea gramada abjecta de rau si de mizerie. Sa se detaseze de ce e acum si sa considere ca a fost. Sa zambeasca apoi si sa invete, ca dintr-o carte, nu o idee noua, ci un sentiment nou.

Sa nu mai asculte decat soapte zglobii, sa nu mai vada decat caldura emanata, sa nu simta decat galbenul freziilor si albastrul violetelor.

Si nu mai vrea sa isi ceara iertare. Ar prefer sa se sufoce in nimicul negru si sa nu mai revina la suprafata, dar sa nu mai inventeze motive pentru care nu ia atitudine. Sa nu isi mai caute explicatii pentru care a ajuns aici. Sa nu mai spuna minciuni.

Se spune ca totul se intampla cu un motiv.

About the Author

Ea

Blonda pana-n maduva oaselor, care si-a descoperit de curand pasiunea pentru blogging, carti si lucruri tehnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.